Armata, pregătită să intervină pentru oprirea unui posibil val de migranți. Anunțul ministrului Nicolae Ciucă

Foto: Wikipedia

Nicolae Ciucă, propus ministru al Apărării Naţionale, a afirmat, marţi, la audierea în comisiile parlamentare, că în privinţa posibilului val de migranţi din Turcia, MApN va sprijini intervenţia celor de la Ministerului Afacerilor Interne, acest minister având rolul principal pe partea de migraţie. Ciucă a primit aviz pozitiv, primind 14 voturi „pentru” şi şase „împotrivă”, informează news.ro.

Nicolae Ciucă a fost întrebat, marţi, la audierile de la comisii, dacă România este pregătită de posibilul val de migranţi din Turcia.  

Ce se întâmplă în momentul de faţă în Siria, a fost inclusiv o şedinţă a Consiliului Nord-Atlantic şi există în analiză toate elementele bazate pe realitatea acţiunilor din teren. Nivelul de ameninţare nici nu poate să fie luat în discuţie că el nu există şi că nu sunt preocupări în acest sens. Datoria noastră este să fim pregătiţi şi să ne luăm toate măsurile astfel încât, în funcţie de evoluţie, să putem să avem răspuns. În ceea ce priveşte partea de migraţie atributul este al Ministerului Afacerilor Interne. Vă pot spune că există un plan comun de coordonare a activităţilor, iar Ministerul Apărării Naţionale are un rol complementar şi suntem în măsură să sprijinim toate deciziile şi acţiunile militarilor şi poliţiştilor de la Ministerul Afacerilor Interne”, a răspuns ministrul propus al Apărării.

El a primit aviz pozitiv din partea membrilor comisiilor, primind 14 voturi „pentru” şi şase „împotrivă”. 

Înainte de vot, senatorul PSD Nicolae Moga i-a spus lui Nicolae Ciucă faptul că nu îl va vota deoarece vrea să facă parte dintr-un guvern condus de un om foarte slab pregătit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here