Armata sârbă a efectuat sâmbătă în poligonul militar Pester, în vestul țării, un exercițiu militar, ca o demonstrație a puterii militare revigorate a Serbiei, relatează agenția Reuters.

Programul de aplicații militare, denumit Cooperation 2020 și la care au asistat președintele Aleksandar Vucic și alți demnitari, a evidențiat legăturile militare strânse ale Belgradului cu Beijingul și Moscova.

„Ne consolidăm armata pentru a descuraja orice agresor, nu avem intenția de a declanșa conflicte”, a declarat în fata presei președintele Vucic, după exercițiul în cadrul căruia avioane de luptă rusești, elicoptere și tancuri au deschis focul asupra unor ținte terestre, în timp ce drone de luptă de producție chineză au survolat poligonul.

Serbia a prezentat astfel în premieră în cadrul unui exercițiu militar dronele de luptă chineze CH-92A, după ce a recepționat șase aparate de acest fel în luna iunie.

China consideră Serbia o parte a inițiativei sale Belt and Road menite să deschidă noi legături comerciale pentru companiile chineze care au investit miliarde de euro, mai ales în împrumuturi și proiecte de infrastructură și energetice.
La exercițiul din poligonul Pester, armata sârbă a desfașurat mai mult de 40 de avioane, circa 150 de tancuri și transportoare blindate și aproximativ 2.800 de soldați.

În privința echipamentelor militare Serbia se bazează în continuare în cea mai mare măsură pe Rusia, de unde a achiziționat în ultimii ani avioane MIG-29 și alte arme, printre care elicoptere de luptă MI-35 și sisteme antiaeriene Panțir, acestea din urmă fiind văzute și la acest exercițiu militar. Bugetul militar al Șerbiei pentru anul acesta este de circa 1,14 miliarde de dolari, echivalentul a aproximativ 2,4% din PIB.

Serbia dorește să adere la UE, nu însă și la NATO, ea declarându-și neutralitatea militară în anul 2006, dar participă la Parteneriatul pentru Pace.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here