- O analiză The Economist
Nota 12 din 10, atât și-a acordat Donald Trump pentru summitul său cu Xi Jinping, desfășurat la Busan, în Coreea de Sud, pe 30 octombrie. Președintele Americii s-a arătat, ca de obicei, extrem de optimist. Și, într-adevăr, lumea ar trebui să fie ușurată de faptul că cele două mari economii ale lumii nu par să aibă nicio dorință de a se desprinde una de cealaltă — ca să nu mai vorbim de o eventuală dispută privind statutul Taiwanului. Oricare dintre aceste rezultate ar fi impus un cost uriaș Asiei și lumii întregi. Totuși, acordul pare vag și temporar, ceea ce înseamnă că cea mai importantă relație de pe planetă va continua să fie clădită pe nisip.
La momentul redactării acestui articol, detaliile privind ceea ce s-a convenit la Busan rămân neclare — un fapt ce simbolizează însăși natura mereu schimbătoare a diplomației dintre cele două țări. În esență, înțelegerea a reprezentat o „punere a armelor în teacă”: China a acceptat să amâne pentru un an restricțiile asupra exporturilor de pământuri rare esențiale, în timp ce America va suspenda aplicarea tarifului de 100% asupra bunurilor chinezești și amenințarea cu impunerea de controale la export pentru subsidiarele firmelor chineze aflate pe lista neagră. Cele două părți s-au retras, de asemenea, dintr-o confruntare privind transportul maritim.
Negocierile au adus și unele progrese. China va relua achizițiile de soia americană. America va răsplăti eforturile suplimentare ale Chinei de a limita ingredientele chimice folosite la producerea fentanilului, reducând la jumătate tariful punitiv de 20% aplicat tuturor bunurilor. Se pare că domnul Trump este deschis la exportul unor cipuri semiconductoare, însă nu și al celor mai avansate.
Având în vedere ostilitatea față de China, manifestată de unii politicieni de la Washington, acordul ar fi putut fi cu ușurință mult mai rău. Ei își doresc cu ardoare ca America să se decupleze de cel mai mare rival geopolitic, însă, prin acest summit — primul din 2019 încoace — domnul Trump a demonstrat că prețuiește prea mult relația comercială pentru a o arunca la gunoi. În același timp, președintele nu a sacrificat Taiwanul în schimbul unui maldăr de boabe de soia.
Din nefericire, summitul arată și cât de multe probleme persistă. În primul rând, acordul lasă în vigoare un tarif american de 47% asupra bunurilor chinezești. În lumea de dinainte de Trump, un asemenea nivel de protecționism ar fi fost considerat extraordinar. Condițiile acordului sunt, de asemenea, temporare — în mod explicit, deoarece multe dintre prevederi vor fi revizuite peste un an; dar și în mod implicit, pentru că domnul Trump consideră că are puterea de a impune oricând un tarif suplimentar aici sau o barieră netarifară acolo, pe aproape orice subiect.
O altă sursă potențială de conflict este faptul că, spre deosebire de oricare altă țară, China este o rivală pe măsura Americii. Summitul de la Busan a avut loc după o veritabilă procesiune regală a domnului Trump prin mare parte din Asia, în timpul căreia liderii, unul după altul, l-au copleșit cu laude și daruri, inclusiv o minge de golf aurită și o replică de coroană. Japonia, Malaezia și Coreea de Sud au făcut toate concesii — de la accesul pe piețe până la promisiuni de investiții de sute de miliarde de dolari în America — în schimbul unei scurte amânări a tarifelor. Dependența de America pentru securitate și piețe a făcut ca retragerea să fie singura opțiune posibilă.
China este diferită. Ea poate rezista presiunilor americane. Mai mult, ripostează în domenii în care America este vulnerabilă — pământurile rare și soia fiind exemple grăitoare. Pe măsură ce adoptă natura combativă a noului sistem comercial, proiectul domnului Xi de a face China mai rezilientă a fost, într-un fel, confirmat.
Toate acestea fac ca summitul de la Busan să fie mai degrabă o pauză decât o concluzie. În timp ce China și America, mistuite de neîncredere reciprocă, continuă să se înfrunte, este aproape inevitabil ca, mai devreme sau mai târziu, să izbucnească un nou conflict. Vestea bună este că, cel puțin pentru moment, ambele părți par să creadă că au mai mult de câștigat din toleranță decât din confruntare.
