Toate persoanele ale căror activităţi au fost întrerupte din cauza restricţiilor impuse de statul român în contextul pandemiei au primit suma de 4.072 de lei, reprezentând 75% din salariul mediu brut pe economie, potrivit Mediafax. Mai multi artiști, care au semnat în toamna anului trecut o scrisoare prin care solicitau ajutor de stat, au publicat recent, pe rețelele de socializare, imagini din destinații exotice, precum Mexic, Tanzania sau Dubai.

La finalul lunii noiembrie a anului 2020, mai mulți artiști au semnat o scrisoare deschisă, adresată deopotrivă vicepremierului de la acea vreme, Raluca Turcan și actualului ministru al Culturii, Bogdan Gheorghiu, în care subliniau că „existența sectorului cultural depinde nu doar de organizatorii de evenimente, ci mai ales de artiști„.

Am luat la cunoștință că Ministerul Culturii, cu sprijinul Guvernului României, a elaborat un proiect de schemă de ajutor de stat pentru a veni în sprijinul sectorului cultural, ale cărui activități au fost sistate pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2. Însă am constatat cu surprindere că artiștii nu sunt incluși în planul Guvernului. Citind cele cinci măsuri vizate în schema de ajutor de stat am observat că acestea se adresează doar operatorilor culturali, organizatorilor de festivaluri și evenimente culturale, organizatorilor de evenimente muzicale și stand-up comedy, vânzătorilor de bilete, librarilor și editorilor, artiștii nefiind incluși în niciuna dintre aceste măsuri.

Considerăm că existența sectorului cultural depinde nu doar de organizatorii de evenimente, ci mai ales de artiști. Vă rugăm să includeți în schema de ajutor de stat și această entitate ca beneficiar eligibil al sumelor destinate ajutorării sectorului cultural”, se arăta în scrisoarea deschisă.

Scrisoarea a fost semnată de Adda, Alb Negru, Alessia, Alexia, Ami, Amna, Anda Adam, Andreea Banica, Antonia, Alex Mladin, Bella Santiago, Bere Gratis, Bogdan Gridan, Bogdan Medvedi, Carla’s Dreams, Cargo, Cezar Guna, Compact, Connect-R, Cristina Vasiu, Dara, Datina, Debu, Delia, Delia Rus, Diana Brescan, Directia 5, DJ Project, Doddy, Edward Maya, Edward Sanda, Ellianne, EMMA, Etno, Fidas, Florin Ristei, Florian Rus, Friends, Gabriel Huiban, Gipsy Casual, Gloria & Balkan, Gran Error, Holograf, Hevito, Ho-ra, Horia Brenciu, Hvnds, Inna, Iris – Cristi Minculescu, Valter & Boro, Iris – Nelu Dumitrescu, Ionica Morosanu, Jo, Jerry-Co, Kempes, Lavinia Goste, Lora, Loredana, Marius Zorila, Manuel Riva, Mark Stam, Matteo, Maximilian, Mellinna, Misha, Misha Miller, Mr. Vik, Narcotic Sound, Olivia Addams, Paula Seling, Puya, Ro-Mania, Roxana Nemes, Roxen, Ruby, Sasha Lopez, Shift, Sickotoy, Smiley, Sonny Flame, Spike, Sylvia by dj Rynno, Stefan Banica, Tavi Clonda, The Motans, Tobi Ibitoye, Trooper, Vama, Viky Red/ Pax, Voltaj, Vunk, wrs, 3 Sud Est, 6teen.

Ajutorul a fost acordat artiștilor pentru a doua jumătate a lunii martie şi pentru lunile aprilie şi mai.

Ministrul Muncii de la acea vreme anunţa că toţi artiştii independenţi sau alte tipuri de freelanceri vor primi suma respectivă, dar că va trebui să returneze taxele şi impozitele.

Artiştii care își desfăşoară activitatea în calitate de persoane fizice sau persoane fizice autorizate datorează la bugetul de stat impozitul aferent, CAS şi CASS. Cumulate, toate aceste taxe şi impozite ajung la un total de 41,5% din valoarea indemnizaţiei brute. Trebuie achitate până în luna martie a acestui an.

Problema este că Guvernul nu a luat în calcul situaţia în care artiştii sau alte categorii de independenţi au fost în imposibilitatea de a lucra şi în restul anului 2020, dat fiind că multe dintre restricţii au continuat şi există şi în prezent, informează Mediafax.

*Excursii în destinații exotice

Mulți din cei care au semnat scrisoarea au publicat recent pe rețelele de socializare imagini din destinatii exotice, precum Mexic, Tanzania sau Dubai, scrie ziare.com.

Spre exemplu, în urmă cu cinci zile, Delia, una dintre semnatarele scrisorii adresată Ministerului Culturii, a publicat pe Instagram imagini de pe plaja insulei Mnemba, din arhipelagul Zanzibar, din Tanzania.

Artista a distribuit și videoclipuri cu locuitorii insulei.

Și Loreada Groza se afla zilele acestea în Tulum, în Peninsula Yucatan din Mexic, un punct turistic renumit pentru ruinele mayașe.

Vedeta a publicat imagini si videoclipuri din timpul călătoriei cu avionul până în Mexic. Ajunsă la destinatie, aceasta le-a arătat fanilor de pe rețelele de socializare imagini de pe plajă și de la petrecerea la care a participat.

Mai multe fotografii și detalii AICI

2 COMENTARII

  1. Pai,e foarte simplu,acum ca si-au aratat ce au facut cu ajutorul de la stat: ori dau banii inapoi,ori se vor alatura asistatilor sociali si vor presta munca in folosul comunitatii,pana la amortizarea sumelor cheltuite in vacante…nu?LA MATURA,NU LA INTINS MANA!!

  2. Alte pitipoance ce isi dau aere de vedete media:Delia-Manelista,cerea ajutorul ca sa-si acopere cheltuielile cu proaspatul PENTHOUSE achizitionat in plina pandemie!!!”Frumos”,nu?La munca ,la spatii verzi,tomberoane ,gunoaie lasate pe strazi,ca au demonstrat cu „fapte”-pozele sunt probe clare!- ca nu au murit de foame prin suspendarea concertelor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here