Asta este întrebarea: Decizia lui Biden a dus la căderea Kabulului sau hotărârea a fost luată deoarece capitala afgană căzuse deja?

Sursa: Pixabay

„Viteza înaintării talibanilor, care a culminat cu capturarea de duminică a Kabulului, a fost prezentată pe scară largă ca o dovadă că Joe Biden a greșit: decizia sa de-a pune capăt misiunii de 20 de ani a fost o eroare istorică ce-i va distruge președinția. După cum a spus, este al patrulea președinte care a moștenit războiul și n-ar vrea să-l predea unui al cincilea. Acum, ar putea fi reținut doar ca președintele care a pierdut Afganistanul”, scrie jurnalista Mary Dejevsky într-un comentariu din The Spectator.

🔹 Poate. Multe, desigur, depind de ce se va întâmpla în continuare. De cât de multă vărsare de sânge va însoți preluarea de către talibani și dacă vor impune legea Sharia așa cum au făcut-o înainte, precum și de ceea ce se va întâmpla cu femeile care lucrează și cu educația fetelor; și va mai depinde și de cât de departe vor merge în a se răzbuna pe cei care au servit regimul susținut de SUA. Promisiunea lor de-a nu se deda la asemenea atrocități evident că nu poate fi luată în calcul.

De asemenea, trebuie spus că practica, dacă nu principiul, retragerii a lăsat Statele Unite și Marea Britanie, în calitate de aliat principal, cu o aură catastrofală privind serviciile de informații. Planul era să retragă trupele și să demonteze toate instalațiile militare aliate în timp util până la 11 septembrie, și asta, din câte se poate judeca, este cam ceea ce s-a întâmplat. Baza aeriană Bagram a fost eliberată și închisă la începutul lunii iulie.

Viteza cu care s-au schimbat proiecțiile asupra avansului talibanilor spre Kabul sugerează ,însă, o lipsă de informații fiabile care va necesita o anchetă exhaustivă. În ciuda unei prezențe de 20 de ani în Afganistan, susținută de un efort masiv de informații și logistică, ceea ce fusese intenționat ca o retragere predictibilă a devenit un zbor umilitor în stil Saigon. Orice sfat primit de Biden cu privire la acest scenariu pare acum a fi un eșec spectaculos.

Cu toate acestea, natura pripită și uneori haotică a plecării n-ar trebui folosită ca motiv pentru respingerea deciziei reale de retragere. Sunt lucruri diferite. Și întrebarea – care poate fi contestată o lungă perioadă de timp – este dacă decizia de retragere a lui Biden a făcut ca problema afgană să fie imposibil de câștigat sau dacă, așa cum susține Andrew Watkins de la International Crisis Group, „decizia de retragere a fost luată deoarece, în aprecierea lui Biden, problema afgană devenise deja imposibil de câștigat.”

Dacă este prima variantă, atunci într-adevăr sugerează nesăbuința; dacă este a doua – atunci este deznodământul mai înțelept, dar mai dificil.

Vom vedea ce va ieși la lumină. Pentru moment, însă, ciocnirea reală de opinii poate fi mai puțin semnificativă decât felul în care polemica împarte taberele. Căci cele două variante sus-menționate s-au concentrat într-o scindare tăioasă, dar grăitoare, între opinia populară și cea a elitei, în Statele Unite, dar într-o măsură mult mai mare în Marea Britanie.

De săptămâni bune, aproape nu s-au mai auzit voci de mainstream din mass-media britanică sau din alte părți ale lumii care să susțină retragerea. Am văzut mințile luminate ale Comisiei parlamentare pentru afaceri externe, o mulțime de ex-militari transformați în politicieni, pe prestigiosul Rory Stewart – ale cărui cunoștințe de primă mână în problema Afganistanului ar putea fi fără egal -, chiar și pe însuși secretarul apărării, Ben Wallace, i-am auzit pe toți sugerând în atât de multe feluri că președintele SUA a făcut o greșeală teribilă.

Principalul motiv pentru unii este că retragerea riscă să dea impresia că soldații britanici au fost uciși și răniți în zadar. Pentru alții este încă un caz de „somnambulism” – încă câteva luni, poate ani, de pregătire militară, susțin ei, și armata afgană ar fi fost în formă ca să țină piept talibanilor; prin urmare, ne-am cărat prea repede.

Pentru alții este vorba despre soarta poporului afgan, în special a femeilor și fetelor, care – ni se spune în repetate rânduri – riscă o soartă oribilă pe măsură ce talibanii restabilesc practicile și legile medievale. Iar pentru alții este vorba despre cuvântul de onoare al Regatului Unit; ne-am încălcat promisiunea de-a rămâne pe baricade, am trădat poporul afgan. Cât de greu ne va fi de-acum încolo să găsim aliați?

Toate acestea pot fi motive valabile – chiar dacă entuziasmul armatei afgane de-a lupta e posibil să fi fost supraestimat. Dar aceste motive provin aproape exclusiv dintr-o minoritate: în esență, din partea elitei. Ascultați opiniile străzii, citiți comentariile din ziare și de pe rețelele sociale și veți găsi un mesaj destul de diferit.

Pe scurt, se spune că misiunea a fost de la început sortită eșecului. Că nimeni, oricât de avansat sau motivat din punct de vedere tehnologic, nu a reușit să modeleze poporul afgan; că încercarea de-a reface Afganistanul ca stat democratic după model occidental a fost un joc de amatori; că Marea Britanie ar fi trebuit să părăsească Afganistanul cu mult timp în urmă și că, da, costul a fost prea mare: multe decese în zadar. Acest mesaj poate fi auzit și de la unii veterani militari.

Acest mesaj – mai presus de toate costurile umane pentru Statele Unite și aliații săi – a fost luat în considerare de fiecare dată când președintele Biden a vorbit în apărarea deciziei sale. În primul său discurs, el i-a întrebat pe americani dacă ar fi pregătiți să-și trimită fiul sau fiica la luptă și cu fiecare ocazie vântură tot mai limpede această întrebare.

Dar nu acesta este mesajul comunicat de majoritatea politicienilor din Marea Britanie, ai căror copii, desigur, este puțin probabil să servească forțele armate sau să fie trimiși să lupte în războaie străine. Tot ce-am auzit este că „noi”, Marea Britanie, „am trădat poporul afgan”. Bine, dar cum rămâne cu ai noștri?

Din nou, s-ar părea că există o prăpastie între elită și restul oamenilor – o prăpastie care pare aproape invizibilă pentru cei de la putere. Este similară cu hăul în care David Cameron a căzut în privința Brexit; este asemănătoare, de asemenea, cu prăpastia care a adus un milion de oameni pe străzile Londrei într-un efort zadarnic de-a opri războiul din Irak. Este genul de dezbinare în care Boris Johnson a fost, în general, mai priceput decât alții în ceea ce privește crearea unor punți de legătură – totuși, cât privește Afganistanul, el a părut strâns cu ușa, deoarece parlamentarii deplâng cea mai mare umilință de la Suez încoace. În același timp, el poate spera că faptul de-a părăsi Afganistanul va fi mai important, în cele din urmă, decât felul plecării, cel puțin din perspectiva alegătorilor.🟦

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here