Certificatul verde COVID, disponibil de la 1 iulie. De unde vor putea românii să îl descarce

Certificatul verde COVID-19 va fi lansat pe 1 iulie la nivel european, iar România este în grafic în acest moment cu procedurile pentru ca documentul să fie disponibil începând cu această dată, a anunțat joi Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății și vicepreședintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, într-o conferință de presă.
Autoritățile vor lansa o platformă online securizată, dezvoltată de STS, de unde va putea fi descărcat certificatul. Trei categorii de persoane vor putea descărca certificatul: cele vaccinate împotriva COVID-19, cele care au trecut recent prin boală și cele care au un test PCR negativ.
Autenticitatea certificatului va fi garantată de un cod QR. Acest cod QR va putea fi scanat la punctul de trecere vamală, iar certificatul va putea fi prezentat atât pe hârtie, cât și pe telefon. „Îl putem prezenta la punctul de trecere vamală pe hârtie sau pe telefon. Va avea acest cod QR care va fi scanat„, a explicat secretarul de stat Andrei Baciu.

Vom avea un site, o platformă, unde putem crea un cont și primim pe mail un link de unde putem descărca acest certificat„, a mai precizat Baciu.

Secretarul de stat a mai spus că acest certificat digital pentru COVID-19 a apărut pentru a avea o abordare unitară la nivel european, pentru a facilita călătoriile între state și pentru a scurta timpul petrecut în vamă.

Sistemul tehnic al certificatului digital al UE privind COVID a fost lansat marți, 1 iunie, iar șapte țări din blocul comunitar au decis să-l utilizeze și să elibereze ”pașapoarte verzi” chiar din prima zi, deși termenul de aplicare al regulamentului este 1 iulie, după cum a anunțat Comisia Europeană.

Certificatul a fost propus de Comisie pentru reluarea călătoriilor în condiții de siguranță în această vară. Acesta va fi gratuit, securizat și accesibil tuturor cetățenilor. Disponibil în format digital sau pe hârtie, acest certificat va reprezenta o dovadă a faptului că o persoană a fost vaccinată împotriva COVID-19, a obținut un rezultat negativ la test sau s-a vindecat în urma unei infecții.
În urma acordului politic cu privire la regulamentul care reglementează certificatul, încheiat între Parlamentul European și Consiliu la 20 mai, pe 1 iunie s-a lansat pilonul tehnic al sistemului UE. Creat în doar două luni, portalul UE asigură verificarea caracteristicilor de securitate conținute în codurile QR ale tuturor certificatelor.
Acest lucru le va permite cetățenilor și autorităților să aibă certitudinea că certificatele sunt autentice. În timpul acestui proces, nu se schimbă și nu se păstrează date cu caracter personal.

Regulamentul se va aplica de la 1 iulie, însă toate statele membre care au trecut cu succes testele tehnice și care sunt pregătite să elibereze și să verifice certificatele pot începe să utilizeze deja sistemul în mod voluntar. Încă din 1 iunie, șapte state membre – Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Grecia, Croația și Polonia – au decis să se conecteze la portal și au început să elibereze primele certificate ale UE, în timp ce altele au decis să lanseze certificatul digital al UE privind COVID numai atunci când toate funcțiile vor fi implementate la nivelul întregii țări.

Prin urmare, mai multe țări vor începe să utilizeze sistemul în zilele și săptămânile următoare. O prezentare generală actualizată este disponibilă pe site-ul web dedicat certificatului verde digital Covid.

Acordul politic de la 20 mai trebuie să fie adoptat în mod oficial de către Parlamentul European și Consiliu. Regulamentul se va aplica de la 1 iulie și, pentru statele membre care au nevoie de mai mult timp, prevede o perioadă de introducere treptată de șase săptămâni pentru eliberarea certificatelor. În paralel, Comisia va continua să ofere sprijin tehnic și financiar statelor membre pentru a se conecta la portal.

Comisia Europeană le-a recomandat, luni, statelor UE să-i scutească de măsura carantinei pe rezidenții vaccinați anti-Covid-19 și de teste pe copiii cu vârste sub șase ani, pentru armonizarea măsurilor legate de certificatul sanitar european care va facilita deplasările în interiorul blocului comunitar.
De asemenea, ministrul italian al Sănătății, Roberto Speranza, a anunțat că va propune extinderea folosirii certificatului verde de călătorie al Uniunii Europene și pentru țări din afara blocului comunitar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here