Incidentul mortal petrecut în primele ore ale dimineţii de miercuri, când cel puţin 10 persoane au fost ucise după ce un vehicul a intrat în mulţime în New Orleans, a avut loc pe Bourbon Street – renumită pentru viaţa sa de noapte – unde mulţi sărbătoreau Anul Nou. În plus, oraşul se pregăteşte să găzduiască Sugar Bowl miercuri seară, relatează CNN, preluat de News.ro.
Meciul anual de fotbal universitar atrage fani din întreaga ţară. În acest an, la Sugar Bowl se confruntă echipele de la Universitatea Georgia şi de la Universitatea Notre Dame, învingătoarea urmând să avanseze în semifinalele College Football Playoff.
New Orleans – şi în special Cartierul Francez, centrul istoric vibrant al oraşului, unde se află Bourbon Street – era încă în plină desfăşurare a sărbătorii de Anul Nou când vehiculul a intrat în mulţime, miercuri dimineaţă.
Mulţimea se adunase pentru a participa la un concert în aer liber şi la numărătoarea inversă de Anul Nou, restaurantele oferind preţuri speciale şi spectacole, potrivit site-ului oficial al oraşului.
Petrecerile LGBTQ, cu dansuri şi cabaret drag, aveau loc în altă parte, pe Bourbon Street, inima comunităţii gay din oraş, la câteva străzi de locul în care a avut loc incidentul.
Multe petreceri au fost destinate fanilor fotbalului universitar, care au sosit în oraş pentru Allstate Sugar Bowl, care este programat să aibă loc miercuri.
Marţi a avut loc inclusiv o paradă la New Orleans.
Luni, Departamentul de Poliţie din New Orleans anunțase că îşi va dubla personalul în timpul festivităţilor, adăugând că va avea 300 de oameni suplimentari din partea agenţiilor de aplicare a legii partenere. De asemenea, poliţia va colabora cu partenerii locali, statali şi federali pentru a asigura securitatea în tot oraşul, se arată în comunicatul poliţiei, care adaugă că va desfăşura „o prezenţă puternică a vehiculelor de poliţie marcate şi nemarcate, precum şi a poliţiştilor pe jos, pe bicicletă şi călare”.
Suspectul din atacul de la New Orleans, soldat cu zeci de victime, este mort, a declarat pentru CNN un oficial federal din domeniul aplicării legii.
Indiciile sunt că suspectul a acţionat intenţionat, a declarat oficialul.
FBI şi poliţia efectuează percheziţii ale vehiculului în încercarea de a stabili motivul.
Un bărbat care conducea cu viteză o camionetă pe Bourbon Street, în New Orleans, a ucis 10 persoane şi apoi a tras asupra agenţilor de poliţie, rănind doi dintre ei, care sunt în stare stabilă, a declarat miercuri dimineaţă superintendentul poliţiei Anne Kirkpatrick. „Noaptea trecută, am avut peste 300 de agenţi aici. Atacul a fost comis intenţionat. Autorul a trecut peste baricadele noastre. El era hotărât să genereze carnagiul şi pagubele pe care le-a făcut”, a declarat Kirkpatrick.
Potrivit CNN, FBI verifică, de asemenea, existenţa unor posibili explozibili improvizaţi la faţa locului. „Au fost găsite dispozitive explozive improvizate şi lucrăm pentru a confirma dacă este un dispozitiv viabil sau nu”, a declarat Alethea Duncan, agent special adjunct responsabil pentru biroul FBI din New Orleans. Duncan a refuzat să răspundă reporterilor care au cerut mai multe detalii cu privire la numărul de dispozitive suspecte pe care le examinează.
O înregistrare video difuzată de postul local WDSU a arătat un robot al forţelor de ordine folosit pentru a examina partea inferioară a vehiculului.
Preşedintele Joe Biden a fost informat despre incident, a anunţat Casa Albă într-un comunicat.
„Preşedintele Biden a fost informat cu privire la vestea îngrozitoare că un şofer a ucis şi rănit zeci de persoane în New Orleans în cursul nopţii, iar Casa Albă a luat legătura cu primarul oraşului New Orleans, Cantrell, pentru a-i oferi sprijin”, se spune în comunicat.
„FBI se află deja pe teren, sprijinind forţele de ordine locale în anchetă, iar preşedintele va continua să fie informat pe parcursul zilei”, precizează Casa Albă.
Biden se află în Wilmington, Delaware, unde a participat marţi seara la o nuntă în familie.










