Atacuri cu drone rusești la Odesa și Harkov: Un mort şi mai mulți răniți

Sursa: X

O persoană a fost ucisă, iar alte 14 – inclusiv salvatori – au fost rănite în noaptea de joi spre vineri într-un nou atac aerian rus în oraşul portuar Odesa, în sudul Ucrainei, anunţă vineri autorităţile ucrainene, relatează AFP, citată de News.ro.

Salvatorii au publicat imagini care surprind pompieri ajutând o tânără în cămaşă de noapte să iasă pe geamul unui imobil în flăcări.

La peste trei ani de la lansarea invaziei ruse a Ucrainei, Moscova şi Kievul şi-au intensificat atacurile reciproce cu drone şi rachete, în timp ce negocieri de pace, iniţiate de Statele Unite ale lui Donald Trump, se află în impas.

”Un bărbat a murit din cauza rănilor, la spital”, a anunţat pe Telegram guvernatorul regiunii Oleg Kiper.

Alţi 11 civili şi trei salvatori au fost răniţi, a anunțat el.

86 DE DRONE RUSEŞTI

Harkovul, al doilea cel mai important oraş din Ucraina, situat în nord-est, a fost de asemenea ţinta unei serii de atacuri cu drone şi bombe planante ruseşti, soldate cu şase răniţi uşor – inclusiv doi adolescenţi -, a anunţat guvernatorul Oleg Sînegubov.

Forţele Aeriene ucrainene anunţă că Rusia a lansat în noaptea de joi spre vineri 86 de drone împotriva Ucrainei – dintre care 70 au fost doborâte sau s-au pierdut din cauza bruiajului.

Ministerul rus al Apărării a anunţat că forţele ruse au distrus 61 de drone ucrainene.

Harkovul şi Odesa, unul dintre cele mai mari oraşe portuare ale Ucrainei la Marea Neagră, clasat în Patrimoniul Mondial UNESCO, sunt ţinta regulată a unor atacuri ruseşti de la începutul invaziei ruse în februarie 2022.

Nori deasupra Kremlinului. Economiștii ruși îi cer lui Putin să aleagă: ori războiul, ori economia. Recesiunea bate la ușă, resursele se epuizează, sărăcia crește