- O analiză The Economist
La o mie trei sute șaptezeci și două de zile de la începutul a ceea ce trebuia să fie un război de trei zile, este oare pacea în sfârșit la orizont pentru Ucraina? Cine știe. În ultima săptămână, o avalanșă de diplomație neprofesionistă pe axa America-Rusia a produs mult zgomot și ceva furie, în special din partea europenilor iritați că fuseseră lăsați pe margine în noul set de discuții de pace. Dar, pentru moment, există puține semne ale unui armistițiu. Ucraina probabil a procedat bine evitând înțelegerea dubioasă aranjată inițial între Kremlin și Casa Albă.
Totuși, într-o zi — și este de sperat că în curând — va fi găsit un acord de încheiere a războiului pe care atât Ucraina, cât și Rusia să îl poată accepta. Acela va fi un moment de profundă ușurare. Și totuși, în același timp, pentru vecinii europeni ai Ucrainei, el va aduce cu sine unele consecințe incomode. Războiul a galvanizat continentul. Când războiul se va termina, să fiți atenți la efectele marii „de-galvanizări”.
Aproape patru ani de lupte duse la granița sa i-au oferit Europei, adesea un continent fracturat, cel mai apropiat lucru de ceea ce ar însemna unitate națională, pe care l-a cunoscut vreodată. Reacția viscerală la măcelul comis de Rusia pe câmpul de luptă a generat o undă de asentiment care a traversat întregul continentul; o senzație că lumea s-a schimbat a cuprins zona, de la Scandinavia până la Mediterană. Unele transformări au avut loc la nivel național, în special Zeitenwende-ul german, Berlinul renunțând la ceea ce mai rămăsese din pacifismul postbelic.
Dar războiul a adus și „uniunea” în Uniunea Europeană. Acționând concertat, cele 27 de state membre au oferit refugiu pentru milioane de ucraineni, au găsit arme și bani de donat și i-au oferit vecinului lor perspectiva aderării la club, toate acestea în timp ce au impus 20 de runde de sancțiuni împotriva Rusiei. (UE a găsit chiar modalități de a colabora constructiv cu Marea Britanie.) Uneori, uniunea a dat greș. Adesea a fost prea lentă. Dar, în cele mai întunecate ore ale lui Volodimir Zelenski, președintele ucrainean a găsit alinare în reuniunile liderilor UE de la Bruxelles.
Această unitate (cu excepția Ungariei) a fost inspiratoare, dar este puțin probabil să supraviețuiască intactă odată cu venirea păcii. Pentru țările de pe flancul estic al continentului, precum statele baltice, Finlanda și Polonia, un armistițiu în Ucraina ar stârni tot atâta anxietate câtă ușurare. Din perspectiva lor, sfârșitul războiului va elibera resurse rusești pentru o nouă campanie — posibil chiar împotriva lor. Soldații ucraineni au fost, din 2022 încoace, un bastion împotriva agresiunii ruse, dar ar putea fi apoi demobilizați. Astfel, o mare parte din jumătatea estică a continentului ar dori ca Europa să izoleze și mai ferm Rusia. Mulți din jumătatea vestică, în schimb, tânjesc după normalitate. Odată războiul sfârșit, ei s-ar întreba dacă Europa chiar trebuie să cheltuiască toți acei bani pe apărare. Pacea, pentru ei, ar oferi șansa revenirii la status quo. Aceste viziuni ar fi greu de reconciliat în cadrul unei singure uniuni.
Pentru a complica lucrurile, unul dintre obiectivele păcii discutate — negociată în mare parte peste capul Europei — este de a permite Rusiei să revină într-un fel în comunitatea internațională. Planul inițial în 28 de puncte, conceput de Rusia și America, prevedea, de exemplu, revenirea acesteia ca membru al G8. Planul mai cerea și renunțarea la sancțiuni, dintre care majoritatea au fost impuse de UE. Asta ar alimenta poziția celor din Europa care cred că legăturile comerciale cu Rusia ar trebui reluate mai devreme decât mai târziu. Liniile de conflict s-ar trasa nu doar pe harta continentului, ci și în interiorul parlamentelor sale. Partidele populiste de dreapta din Europa tind să fie prietenoase față de Rusia, dar nu ar fi singurele. N-ar trece mult timp până când, de pildă, mediul de afaceri din Germania ar propune îmbunătățirea competitivității Europei la prețurile energiei prin reluarea treptată a importurilor de gaz rusesc prin conducte pentru gospodării și fabrici — măcar în cantități mici. Furioși, polonezii și estonienii ar putea denunța acest lucru drept trădare la adresa Europei.
Modul în care trebuie tratată Ucraina va constitui o altă sursă de diviziune, în eventualitatea unei păci. Țara este puțin probabil să se afle într-o stare bună. Europa nu își dorește o povară la ușa sa. Dar simpatia pentru Ucraina aflată în război s-ar putea să nu se mențină pentru Ucraina în timp de pace. Dacă și când luptele se vor opri, vor apărea întrebări cu privire la faptul dacă refugiații ucraineni primiți cu brațele deschise în 2022 nu ar trebui să se întoarcă acasă. Și cine va plăti pentru reconstrucție? Planul Europei se baza parțial pe folosirea a peste 100 de miliarde de euro (116 miliarde de dolari) din activele rusești înghețate în instituțiile financiare ale UE pentru a menține Ucraina pe linia de plutire. Dar planul în 28 de puncte indică faptul că America vrea o parte din această „pradă” — și din oportunitățile de afaceri pentru reconstrucția Ucrainei. Vor apărea întrebări dificile legate și de menținerea Ucrainei pe calea aderării la UE, mai ales în lumina celui mai recent scandal de corupție. Principalul argument pentru a-i promite Ucrainei aderarea la UE fusese acela de a-i stimula moralul în timpul războiului. Cinicii vor susține că, în timp de pace, acest lucru nu mai este necesar.
Divizați ne prăbușim
Dar cea mai dureroasă neînțelegere va apărea în legătură cu modul de raportare la America. Puțini europeni care urmăresc năzbâtiile prezidențiale ale lui Donald Trump cred că alianța transatlantică mai este la fel de fiabilă ca odinioară. Dezbaterea privind modul în care continentul ar trebui să se desprindă de garanțiile de securitate americane nu este nouă. Președintele Franței, Emmanuel Macron, a considerat NATO „în moarte cerebrală” chiar înainte de război și dorește de mult timp ca acest continent să-și dezvolte o mai mare „autonomie strategică”. Europenii din centrul și nordul continentului sunt azi mai receptivi decât fuseseră cândva la asemenea pledoarii, dar încă se tem să nu alieneze hegemonul militar care le-a sprijinit libertatea timp de decenii.
Dezbaterea privind Europa – trebuie ea să rămână legată de America ? – a fost înăbușită cât timp a continuat faza fierbinte a războiului. Europenii și-au înghițit mândria, de exemplu acceptând în iulie un acord comercial dezechilibrat. Au strâmbat din nas atunci când secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a numit pe Trump „Tăticul”. Dar ce altceva puteau face, când pierderea sprijinului președintelui capricios al Americii ar fi putut însemna un dezastru pentru Ucraina? Există un anumit grad de umilință pe care un continent aflat în război trebuie să îl îndure. Când luptele din Ucraina se vor termina, unii europeni ar putea decide că perioada plecăciunilor și a lingușelii s-a încheiat.
