Orice afacere de mare corupție este în sine revoltătoare, dar devine încă și mai dificil să găsești cuvinte de o asprime pe măsura situației atunci când cangrena aceasta lovește o țară precum Ucraina – concomitent invadată de agresorul rus și presată de aliatul american să capituleze.
Cu siguranță, istoria va aloca un capitol aparte acestei perioade, noiembrie-decembrie 2025, din nefericitul parcurs al Ucrainei, când poporului său i s-au aliniat, din scurt, cele mai potrivnice astre:
- Război în continuare la intensitate maximă, deja după aproape patru ani epuizanți de conflict purtat în același ritm.
- Trădare internă greu de imaginat – căci corupția de un asemenea nivel, precum cea de la Energoatom, cel mai probabil a contribuit la creșterea numărului de victime, e clar că a adâncit neîncrederea în conducerea statului și fără îndoială că a vulnerabilizat enorm poziția Kievului tocmai în timpul celei mai periculoase reprize a negocierilor de pace.
- Plus: tentația trădării din plan extern – administrația Trump înclină ca niciodată mai hotărât să dea satisfacție pretențiilor maximaliste ale Rusiei.
Desigur, de-a lungul vremii, fie și doar în secolul XX, ucrainenii au mai cunoscut momente teribile-teribile (foametea și crimele din perioada Holodomorului, urmate de alte decenii în cadrul URSS). După cum, și polonezii, în același deceniu cu Holodomorul, toamna lui 1939, au fost sfâșiați de URSS-ul lui Stalin și de Germania nazistă a lui Hitler, rămânând ulterior sub bocancul Moscovei încă cinci decenii. Tragedii fără seamăn, pe care doar trecerea mileniilor le va mai putea estompa prin “minunea” pe care o întreprind detașarea temporală și relativa uitare).
În cazul Ucrainei din zilele noastre, însă, aspectul oribil de ironic este acela că nenorocirile produse de agresorul extern sunt acum expandate de niște cleptomani trădători din interior și de un aliat care a schimbat-fulger macazul propriei sale relații cu Rusia (The Telegraph tocmai a dezvăluit și că administrația Trump ar fi gata să îi ofere lui Putin recunoașterea anexării Crimeei și a altor teritorii ucrainene – ceea ce Washingtonul nu a făcut nici când statele baltice au fost anexate, fapt care le-a înlesnit dobândirea independenței după câteva decenii).
În același timp, nu poți să nu remarci faptul că, deși invadați de o mare putere, ucrainenii au găsit totuși, încă din primele minute, puterea fantastică de a rezista și a se reinventa, luând prin surprindere pe toată lumea: deopotrivă pe dușman și pe prieteni.
Acum a apărut un al doilea moment de o similară încercare cu cea din 24 februarie 2022, în care tot de ucraineni depinde deznodământul.
Dacă vor reuși să mai reziste o tură și să se mai reinventeze o dată, pe fondul scandalului de corupție care tocmai a zdruncinat și societatea, și conducerea țării, ucrainenii vor ieși infinit mai întăriți decât fuseseră până mai acum câteva săptămâni.
Căci, după cum argumenta recent o analiză la cald din Novaia Gazeta Europa, gestionarea acestei afaceri de corupție de 100 de milioane de euro, cu ramificații până în biroul prezidențial, reprezintă ea însăși un indiciu de maturizare instituțională și societală, trasează o linie clară de separație (încă una) între ceea ce înseamnă mai nou Ucraina și ceea ce înseamnă dintotdeauna Rusia, reflectă tendința ireversibilă de apropiere a Kievului de Occident.
Da, Ucraina rămâne un paradis al marii corupții, dar a făcut pași imenși înainte, iar spre deosebire de Rusia, societatea, presa și, iată, câteva instituții-cheie din Ucraina reușesc să abordeze problema într-o manieră care rușilor le-a fost mereu, le este și azi imposibil fie și doar să viseze.
În paranteză fie spus, de corupția din Ucraina sunt bineînțeles responsabili în primul rând ucrainenii, dar de fenomenul corupției din Ucraina nu sunt deloc străini rușii. Căci Rusia a ținut ostatic acest popor încă de pe vremea țarilor, a continuat în epoca sovietică, i-a pervertit reflexele și i-a subminat aspirațiile de schimbare și după dobândirea independenței.
De altfel, există o relație intimă între acțiunea și influența Moscovei, pe de o parte, și cultura, evoluția și nivelul corupției în toată Europa de Est, pe de alta.
Ucraina este, așadar, și pe acest palier al corupției, o victimă printre atâtea altele a eternului imperialism al Moscovei, ca și a modelului de societate și a valorilor promovate pe plan intern, planul rușilor, de către conducătorii ruși.
Cu siguranță, și ucrainenii, și cei mai apropiați aliați ai lor, europenii, s-ar fi lipsit bucuroși de scandalul care a cutremurat conducerea de la Kiev, mai ales având în vedere contextul actual.
Însă problema nu rezidă în faptul că schema de fraudă a fost dezvăluită, ci în cum va fi tratată judiciar de ucraineni și cât de eficient vor reuși aliații europeni să compartimenteze dosarele: căci corupția din Ucraina e una, iar valoarea Ucrainei pentru securitatea continentului e cu totul altceva.
Tratate corect, dar separat, cele două dosare se pot transforma dintr-un punct moale acum într-unul forte pe termen mediu și lung.
Ucrainenii, și europenii au astfel ocazia de a profita de acest episod pentru a întări statul ucrainean, pentru a da un restart încrederii reciproce (cetățeni-stat, europeni-Kiev) și pentru a reîmprospăta argumentul central: că a meritat și că va merita în continuare ca ucrainenii să lupte pentru suveranitate și integritate teritorială, iar Europa să îi susțină încă și mai strașnic decât a făcut-o până acum.
În schimb, o eventuală abordare europeană, care va confunda planurile, diluând sprijinul internațional pe motiv că, iată, beneficiarul e corupt până în măduvă, nu doar că va fi în detrimentul Ucrainei, dar va fi profund și în detrimentul intereselor europene.
Hoții locali cu gulere albe, care au participat la uriașul furt, ca și oficialii de la Kiev care le-au fost complici fie și numai închizând ochii, au lucrat, în esență, pentru ruși. E deja suficientă această contribuție din interior la șansele de reușită a planurilor lui Putin, pentru ca a-i mai adăuga și una din exterior, sub forma pedepsirii Ucrainei de către aliații cei mai apropiați, prin diminuarea ajutorului.
Căci într-un asemenea caz, pedepsită nu va fi doar Ucraina, ci însăși Europa.
Ne place sau nu să acceptăm, pentru restul europenilor Ucraina reprezintă primul și ultimul bastion “confortabil” de luptă contra expansionismului Rusiei (un expansionism la fel de agresiv și de nesătul în zilele noastre precum a fost mereu în ultimii patru sute de ani).
Europa are tot interesul în asanarea Ucrainei, pornind de la acest uriaș scandal: pentru a avea alături și pe termen lung un aliat cât mai viabil, dar și pentru că europenii au tot dreptul ca resursele financiare și materiale pompate în aliatul ucrainean să fie folosite în interes național și continental, nu în interes privat și cu atât mai puțin în interesul Rusiei.
- PS: Dacă autoritățile judiciare de la Kiev ar dovedi că implicat ar fi fost și președintele Zelenski, nu doar foști parteneri de afaceri sau actuali consilieri, desigur seismul va fi total. Dar asta nu înseamnă că, teoretic cel puțin, ucrainenii nu ar putea găsi resurse pentru a depăși și acest impas. Căci, din nou, teoretic cel puțin, și într-un astfel de scenariu am putea observa că diferența dintre Ucraina de azi și Rusia dintotdeauna rămâne: teoretic cel puțin, Ucraina poate merge înainte chiar și fără Zelenski, în schimb, Rusia pe care o vedem azi s-ar prăbuși instantaneu fără Putin. Criza la vârf are conotații și implicații distincte de la Kiev la Moscova. Trebuie doar conștientizat acest adevăr; altfel, el se află deja, de ani buni, sub nasul nostru.
