Prima rundă de audieri s-a încheiat | Cine este singurul ministru-desemnat care a fost respins

UPDATE 8: Parlamentarii din comisiile reunite de specialitate au avizat favorabil, marţi, nominalizarea lui Costel Alexe pentru funcţia de ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor. Deputaţii din Comisia pentru Mediu şi Echilibru Ecologic din Camera Deputaţilor, respectiv senatorii din Comisia pentru Mediu şi Comisia pentru ape, păduri, pescuit şi fond cinegetic s-au exprimat cu 23 de voturi pentru, 5 voturi împotrivă şi 5 abţineri pentru validarea lui Alexe.

UPDATE 7: Ministrul propus pentru preluarea portofoliului de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Nechita Adrian Oros, a primit marţi aviz favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului. Membrii celor două comisii au validat nominalizarea lui Oros pentru portofoliul Agriculturii cu 17 voturi pentru, 7 împotrivă şi nicio abţinere.

UPDATE 6: Senatorul PNL Marcel Vela a primit aviz pozitiv, marţi, pentru funcţia de ministru al Afacerilor Interne. El a avut 17 voturi ‘pentru’ şi 10 ‘împotrivă’ în şedinţa Comisiilor reunite pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Parlament.

UPDATE 5: Generalul în rezervă Nicolae Ciucă, propus pentru a ocupa funcţia de ministru al Apărării Naţionale în Guvernul Orban, a primit, marţi, aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Decizia a fost luată cu 18 voturi „pentru”, şase „împotrivă” şi o abţinere. La audieri a participat şi premierul desemnat Ludovic Orban.

UPDATE 4: Ministrul propus pentru preluarea portofoliului de la Ministerul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a primit marţi aviz negativ din partea comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului. Membrii celor două comisii au avizat negativ noul mandat cu 19 voturi pentru, 19 împotrivă şi nicio abţinere, a transmis Agerpres.

UPDATE 3: Bogdan Gheorghiu, propus pentru funcţia de ministru al Culturii, a primit, marţi, aviz favorabil din partea Comisiilor reunite de cultură ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Decizia a fost luată cu 14 voturi ”pentru”, cinci ”împotrivă” şi şase abţineri.

UPDATE 2: Victor Costache, propus pentru a ocupa funcţia de ministru al Sănătăţii în Guvernul Orban, a primit, marţi, aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Au votat „pentru” 13 parlamentari, unul a votat „împotrivă” , iar patru s-au abţinut.

UPDATE 1: Membrii Comisiilor pentru Afaceri Europene reunite ale Parlamentului au admis marţi, nominalizarea lui Ioan Marcel Boloş pentru funcţia de ministru al Fondurilor Europene, cu 21 voturi pentru, 4 voturi împotrivă şi 6 abţineri, a scris Agerpres

Articolul inițial:

Procesul de confirmare a guvernului Orban începe astăzi, cu audierea primilor miniștri desemnați. Astăzi vor fi chestionați opt din cei 16 candidați. Audierile vor începe la ora 9, cu Ioan Boloș, ministrul desemnat pentru Fonduri Europene. Ultimul programat astăzi este Costel Alexe, propus pentru șefia Ministerului Mediului, care se va prezenta în fața comisiei la ora 15.

  • Ioan Marcel Boloș, Ministrul Fondurilor Europene – ora 9:00, în fața Comisiilor reunite pentru Afaceri Europene de la Senat și Camera Deputaților
  • Florin Cîțu, Ministrul Finanțelor Publice – ora 11, Comisiile pentru Buget ale celor două camere
  • Nicolae Ciucă, Ministrul Apărării Naționale – ora 13, Comisiile pentru apărare și siguranță națională
  • Marcel Vela, Ministrul Afacerilor Interne – ora 14, Comisiile pentru apărare și siguranță națională.
  • Adrian Oros, Ministrul Agriculturii – ora 15, Comisiile pentru agricultură
  • Costel Alexe, Ministrul Mediului – ora 15, Comisiile pentru mediu și echilibru ecologic

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here