„Începând cu 4 martie 2022, nu există nicio presă independentă în Rusia”, scrie jurnalistul rus de investigații, Alexei Kovalev, într-un text publicat de Washington Post.
<< Aceasta nu este o exagerare: puținele entități independente care mai rămăseseră operaționale după ani de presiune și hărțuire conduse de guvern au fost fie blocate de cenzorii Rusiei, fie declarate ilegale, fie dizolvate. Nimeni nu a fost cruţat; un fel special de batjocură crudă i-a fost rezervat Ecoului Moscovei, un post de radio centrist al cărui redactor-șef, Alexei Venediktov, s-a gândit să fie în relații amicale cu figuri de vârf ale regimului. Nu numai că acest lucru nu a reușit să salveze Ecoul de la scoaterea din eter (ultima dată când s-a întâmplat asta a fost în august 1991, când postul nou-născut de atunci a fost cenzurat de liderii unui puci eșuat), dar pe deasupra, Margarita Simonian, de la RT, a anunțat cu bucurie că fosta frecvență a postului va fi transferată către Radio Sputnik, un canal de propagandă guvernamental pe care îl conduce ea.
Am aflat că site-ul de știri la care lucrez ca redactor de investigații, Meduza, a fost blocat în dimineața zilei de 4 martie – când am ajuns la Riga, Letonia, trecând granița Rusiei pe jos. Plecasem și pentru că la Moscova circulau zvonuri despre o iminentă intrare în vigoare a legii marțiale. Activarea ei aproape garanta suspendarea majorității libertăților civile, inclusiv a libertății presei și, foarte posibil, închiderea frontierelor. Asta nu s-a întâmplat – încă – dar ne-am apropiat ca niciodată de un asemenea moment.
La câteva ore după ce Meduza și alte site-uri de știri au fost blocate, parlamentul rus, într-o ședință extraordinară a ambelor camere, a aprobat o nouă lege care face efectiv din meseria mea de jurnalist o infracțiune pedepsită cu până la 15 ani de închisoare pentru răspândirea de „informații false” despre „operațiunea militară specială” a Rusiei – adică în realitate pentru acoperirea acestui subiect, începând cu faptul de a numi război operațiunea. Acum este ilegal să citezi alte surse în afară de Ministerul Apărării al Rusiei – care susține, printre altele, că rapoartele privind victimele civile în Ucraina sunt false, deoarece armata Rusiei efectuează doar lovituri cu precizie asupra unor ținte militare și că, în orice caz, ucrainenii se bombardează pentru a acuza Rusia de crime de război.
Prezentatorii ultimului canal de televiziune independent rămas, TV Rain, au încercat să evite inevitabilul completând materialele lor despre ucrainenii uciși de bombele rusești cu precizări că Ministerul rus al Apărării a contestat informația. Dar asta nu i-a salvat: cu o zi înainte de trecerea legii cenzurii, TV Rain a închis, încheind ultimul său segment de emisie cu un videoclip simbolic din „Lacul lebedelor” al lui Ceaikovski (renumit pentru că rula în buclă la televizorul sovietic, în timpul blocării mass-media pe fondul puciului din 1991). Novaia Gazeta, probabil cea mai apreciată instituție de presă, al cărei redactor șef, Dmitri Muratov, a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace în 2021, a anunțat, „cu teribilă rușine”, că nu are de ales decât să respecte cerințele de cenzură și să evite orice acoperire a războiului.
Nu ar fi o exagerare să spunem că ceea ce se întâmplă acum nu are precedent. În vremea sovietică, au existat dezghețuri și debușeuri pentru disidența moderată. The New York Times a relatat de la Moscova de-a lungul secolului al XX-lea – prin revoluții, două războaie mondiale și unul rece și tot ce s-a aflat între ele – dar riscurile sunt acum atât de mari încât își retrage biroul de la Moscova. De fapt, în Rusia au mai rămas puțini jurnaliști. Cei mai mulți fug panicați după ce și-au văzut profesia incriminată, părăsind Moscova cu tot ceea ce le permite panica să împacheteze în câteva genți și alăturându-se comunităților de emigranți în creștere din Istanbul; Erevan, Armenia; și Riga. Procesul este tragic și dureros. Familiile sunt despărțite. Vieți întregi sunt lăsate în urmă, cu puține speranțe de revenire în viitorul apropiat.
Meduza, unde lucrez, s-a născut din cenzură. În 2014, în primele faze ale războiului Rusiei în Ucraina, proprietarul oligarhului legat de Kremlin (nu există alt fel) a concediat-o pe Galina Timcenko, redactorul șef al Lenta.ru, unul dintre cele mai populare site-uri de știri din Rusia, pentru un interviu cu un comandant de extrema dreaptă ucrainean. Întreaga echipă editorială a Lenta.ru a protestat în semn de solidaritate, iar câteva luni mai târziu, o duzină dintre ei și-au înființat site-ul lor în Letonia vecină, în afara jurisdicției represive a Rusiei. Dar niciodată nu ne-am considerat mass-media de exil sau un pamflet partizan. Am atras o mulțime de urmăritori online – aproape 1 milion de vizitatori într-o zi liniștită – și am fost tolerați cu scrâșnete, dacă nu respectați, ca un adversar demn de luat în seamnă la Kremlin. Oficialii au răspuns solicitărilor noastre de comentarii pentru că nu au putut ignora audiența noastră de milioane.
Acest lucru s-a schimbat dramatic în aprilie 2021, când ministerul rus al Justiției a declarat pe Meduza „agent străin” – un statut care sună de rău augur, cu consecințe negative de anvergură. Modelul nostru de afaceri de succes a fost șters peste noapte, deoarece puține, dacă vreuna, companii ar putea tolera o precizare legală care să facă cunoscut statutul, pe lângă anunțurile lor. Ne-am adaptat și am supraviețuit cu donații – până când o mare parte a acestor venituri a fost, de asemenea, transformată în praf din cauza prăbușirii rublei și a retragerii Visa și Mastercard din Rusia. Acum trebuie să ne adaptăm din nou; nu putem și nu vom renunța, când milioane de oameni depind de acoperirea de către noi, în direct, 24/7, a războiului ilegal și imoral pe care Kremlinul refuză măcar să îl recunoască. Site-ul nostru web este blocat în Rusia, dar am anticipat acest lucru și ne-am educat cititorii cu privire la utilizarea rețelelor private virtuale pentru a evita interdicțiile. Canalul nostru Telegram a trecut de la jumătate de milion de abonați la peste 1 milion într-o săptămână, după izbucnirea războiului. Trebuie să continuăm – să documentăm crimele de război ale țării noastre pentru posteritate, dacă nu există alt motiv. Să sperăm că undeva, cândva, cineva va fi tras la răspundere pentru atrocitățile teribile comise în Ucraina, în numele nostru. Sperăm că vom fi în continuare prin preajmă pentru a furniza dovezile.
Alții se adaptează și ei, atât în moduri low-tech, cât și inovatoare. Pe măsură ce site-urile de știri sunt blocate – împreună cu rețele sociale întregi precum Twitter și Facebook – transmisiunile radio cu unde scurte revin. Mediazona, un proiect independent de știri care se concentrează pe procesele politice și pe legile și închisorile Rusiei, folosește o configurație sofisticată de găzduire în oglindă pentru a rămâne online.
Așa că doar faptele nu sunt suficiente pentru a opri războiul lui Putin – dar sunt un început necesar. Nu doar Rusia, ci întreaga lume are acum nevoie de jurnalism rusesc independent pentru a oferi adevărul. >>
Dar cea mai mare problemă cu care se confruntă jurnaliștii independenți ruși nu este de a difuza știrile: este să-i convingă pe concetățenii noștri să accepte adevărul îngrozitor că Rusia bombardează orașele în care locuiesc propriile lor rude. Propaganda toxică din imperiul mass-media al Kremlinului le oferă o rampă de ieșire convenabilă, absolvind oamenii de orice responsabilitate. Nivelul de negare, în cazul a milioane de ruși cu legături familiale cu Ucraina, este de așa natură încât un bărbat din Kiev a lansat un site web numit „Papa, crede-mă”, pentru că nu și-a putut convinge tatăl care locuiește în Rusia să admită faptul că avioanele rusești i-au bombardat casa. >>
Impactul invaziei ruse în Ucraina, pe triunghiul România-Ungaria-Franța
