Autorul mesajelor de ameninţare trimise Maiei Morgenstern, cercetat în libertate

Un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 a decis luni ca tânărul acuzat că a trimis mesaje de ameninţare cu moartea la adresa actriţei Maia Morgenstern să fie cercetat în libertate sub control judiciar.

Iniţial, dosarul a fost deschis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, care a dispus reţinerea tânărului pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare, potrivit Agerpres.

Ulterior, dosarul a fost declinat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, unde un procuror a decis că nu se impune să solicite în instanţă arestarea preventivă, autorul ameninţărilor fiind plasat sub control judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de „ameninţarea unei persoane sau a unui grup de persoane, prin intermediul unui sistem informatic (…)”, faptă prevăzută de articolul 6 indice 1 din OUG 31/2002, privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.

Actriţa Maia Morgenstern a postat sâmbătă, pe pagina sa de socializare, o fotografie a unui mesaj cu ameninţări cu moartea şi termeni antisemiţi, care a fost primit pe adresa de email a Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti. Mesajul respectiv este semnat „din partea partidului AUR”.

Reprezentanţii formaţiunii Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) au transmis sâmbătă seară, pe pagina de Facebook a partidului, un comunicat în care arată că este vorba de „o înscenare” şi că sunt alături de Maia Morgenstern, pe care o asigură de întreaga consideraţie.

Maia Morgenstern a depus o plângere la Poliţie, în acest caz fiind deschisă o anchetă de către procurori şi Direcţia de Investigaţii Criminale din IGPR. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here