Avertismentul fostului șef al armatei SUA în Europa privind România. În ce condiții ar putea Rusia încerca să ne invadeze militar

Foto: NATO/Facebook

Ben Hodges, general în retragere şi fost şef al armatei americane din Europa, avertizează că retragerea militarilor SUA din Germania este riscantă deoarece Rusia ar putea profita de discordia din NATO pentru a-i testa capacitatea de apărare. Wall Street Journal a scris săptămâna trecută că președintele Trump ar vrea să retragă 9.500 de militari din Germania (aproximativ 30% din trupele americane staționate în această țară), scrie The Times.

  • Redăm articolul integral, tradus de Rador:

„Dacă ei consideră că nu suntem solidari, ar putea decide să lanseze o invazie în România sau în (statele) baltice şi să ameninţe cu folosirea armei nucleare pentru a vedea cum răspundem noi”, a declarat Hodges într-un interviu pentru ediția duminicală a ziarului britanic The Times.

Hodges, un bun cunoscător al situației militare din Europa și din zona extinsă a Mării Negre, a avertizat și în 2019 că NATO trebuie să-şi concentreze eforturile pe securizarea Mării Negre, arătând că în caz contrar, în câţiva ani, Rusia ar putea să invadeze Odesa în Ucraina şi apoi România.

Ben Hodges

Casa Albă nu a confirrmat oficial decizia privind retragerea militarilor din Germania, dar informația a fost confirmată joia trecută de Richard Grenell, loialist al lui Trump care s-a retras de curând din funcţia de ambasador la Berlin pentru a-şi asuma un rol important în campania pentru realegerea lui Trump.

Planul preşedintelui Donald Trump a zguduit capitalele europene asemenea unor unde seismice, scrie The Times, care arată că oficialităţi de rang înalt de la Pentagon par a fi fost luate pe nepregătite, incapabile să confirme ce trupe vor fi reamplasate – sau unde vor fi trimise. Asta i-a determinat pe unii analişti să bănuiască motive electorale din partea lui Trump sau una din izbucnirile lui caracteristice de ciudă la adresa cancelarului german Angela Merkel.

Planul a concentrat însă atenţia asupra realităţilor geopolitice schimbătoare, acum când ordinea mondială pivotează. „Plăcile tectonice strategice se mişcă”, a spus generalul Sir Richard Barrons, fost comandant al Comandamentului forţelor mixte care a deţinut funcţii importante în NATO. „Vedem ascensiunea Chinei – asta este acum marea problemă strategică”.

În aceste circumstanţe, planul de retragere a trupelor americane este „o nebunie” şi o „greşeală colosală” care va submina în continuare coeziunea NATO, a spus Ben Hodges, general american în retragere şi fost şef al armatei americane din Europa. „Dacă a existat vreodată un moment când să fi avut nevoie de aliaţi, acesta este acum, mai ales dacă ne gândim la provocările economice cu care ne confruntăm ca urmare a Covid-19”.

El l-a acuzat pe Trump – care este depăşit în sondajele dinaintea alegerilor din noiembrie de Joe Biden, probabilul candidat democrat – de folosirea trupelor drept sprijin electoral, periclitând securitatea mondială de dragul câtorva voturi.

„Va spune ‘le-am dat un şut în fund tuturor aliaţilor – acum îi putem aduce acasă pe băieţi’ pentru a ne face un merit din asta. Va spune ‘V-am spus eu că îi aduc acasă pe băieţi, iată-i’.” Este un lucru riscant, avertizează Hodges. Rusia ar putea profita de discordia din NATO pentru a-i testa capacitatea de apărare. „Dacă ei consideră că nu suntem solidari, ar putea decide să lanseze o invazie în România sau în (statele) baltice şi să ameninţe cu folosirea armei nucleare pentru a vedea cum răspundem noi.”

Karin von Hippel, director general al Royal United Services Institute din Londra, nu crede însă că planul va fi implementat, prevăzând că birocraţia Americii îl va îngropa tacit.

„Lui Trump îi plac luările de poziţie spectaculoase, ca în emisiunile reality tv, îi plac surprizele. Eu bănuiesc că aproape nu îi pasă dacă se întâmplă sau nu. Modalitatea în care a fost tratat (acest subiect), este atât de lipsit de respect faţă de aliaţi”, a spus von Hippel.

1 COMENTARIU

  1. Ceea ce putea fi o analiza este in fapt doar un atac la Trump, asa cum sunt mereu, zi de zi. Campania de subminare a Americii cntinua sub pretextul atacarii unui singur om, Presedintele. Rusia, China, stanga internationala, toate lovesc in acelasi loc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here