”Babyboom” în Norvegia, în timpul pandemiei, după zece ani de scădere a natalităţii. Tendinţă similară şi în alte trei ţări

Sursa: Pixabay

Criza sanitară cauzată de covid-19 nu a încetinit naşterile în Norvegia, în pofida impactului negativ pe care-l au de obicei perioadele de insecuritate economică asupra acestui indicator, iar 13 700 de copii s-au născut în primele trei luni din 2021, cu aproape 700 de naşteri în plus faţă de primul trimestru din 2020, relatează Euronews, preluat de News.ro.

”Voiam alt bebeluş şi am simţit că este momentul potrivit să am un al doilea bebeluş”, declară Tina Skarbøe.

”Nu voiam ca această viaţă să se oprească din cauza pandemiei” covid-19, spune ea.

”Asta poate să însemne că securitatea economică şi programele de ajtor social au avut o importanţă în timpul pandemiei şi i-au determinat pe oameni să aleagă să aibă copii”, constată o consilierăîn statistică demografică la Statistics Norway, Ane Margrete Tømmerås.

 

”În ţări care au fost afectate dur de pandemie, ca Spania sau Italia, fecunditatea a scăzut”, spune ea.

Norvegia înregistrează astfel o creştere a natalităţii, după zece ani de scădere.

Premierul Erna Solberg îi îndemna pe norvegieni, cu ocazia urărilor de sărbători, în 2019, să facă mai mulţi copii.

O tendinţă asemănătoare se observă în Finlanda, Suedia şi Olanda.

2 COMENTARII

  1. Pai,sa stam stramb di sa judecam drept,dupa o vorba veche ,fin popor..care tari au natalitate mare in perioada de pandemie,cand restrictiile su afectat masiv economua?Cele nordice,care intotdeauna au avut un program egoist rau de a-si mari natalitatea,caci zona e predispusa la depresii,datorita climei reci si a luminii slabe ce dureaza mai mult de 6 luni pe an…au si pib-ul mare pe cap de locuitor,caci acolo se munceste,nu doar la terase ,ca in tarile sudice,dependente masiv de turism…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here