Bacalbașa are coronavirus: „Mă aflu într-o situație absolut anormală”

Deputatul PSD Nicolae Bacalbașa (76 de ani) a anunțat ca a fost infectat cu noul coronavirus. Acesta s-a plâns la România TV a ajuns să fie „dependent de oxigen”. Bacalbașa, care a recunoscut că a fost turnător la Securitate, a generat numeroase scandaluri în Parlament, folosind adesea cuvinte triviale pentru atacuri la persoană.

„Mă aflu într-o situație absolut anormală, dependent de oxigen. E foarte greu pe omul care-i animal social să-l faci să respecte distanțarea. N-ai ce face. In viață, din păcate, te pui în fata unor situații din care esențial este să supraviețuiești. E aproape imposibil să te ferești, sigur că da, asta este. Dar, din păcate, unii facem forme mai urâte. În funcție de genele tale, de starea de sănătate anterioară”, a declarat Nicolae Bacalbașa la România TV.

Deputatul PSD Nicolae Bacalbașa este medic de profesie, fost președinte al CJ Galați. Într-un potret pe care i l-a realizat, Vice relata că ”Nicolae Bacalbașa a ajuns popular datorită Știrilor de la ora 5 de pe PRO TV. De fiecare dată când mai crăpa sau se rănea vreun bețiv din Galați, Nicolae Bacalbașa, din calitatea de purtător de cuvânt al Spitalului de Urgență din oraș, explica televiziunilor ce și cum s-a întâmplat. Dar nu explica așa, oricum, ci cu umor și glumițe de autobază, fapt ce l-a făcut simpatic în ochii multor concetățeni și i-a deschis calea către o carieră politică de succes”

În 2017, a declarat, printre altele, că manifestațiile anti-OUG 13 au fost puse la cale de agenturi străine ce urmăresc dezintegrarea României, că-n ’96 i-ar fi pedepsit pe țărăniști cu mitraliera-n mână, iar la Colectiv s-a folosit un accelerator de combustie.

În 2019, Nicolae Bacalbașa a folosit de la tribuna Parlamentului termenul „untermensch”, folosit de naziști pentru „non-arieni” sau suboameni, cu trimitere la președintele Klaus Iohannis. Deputatul minorității germane, Ovidiu Ganț l-a apostrofat pe Bacalbaşa acuzând o campanie de discreditare a etniei germane. Ulterior, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu și-a cerut scuze de la președintele Klaus Iohannis pentru ieșirea colegului său.

Tot anul trecut, Bacalbașa l-a jignit și pe Florin Roman, liderul deputaților PNL. „Vreau să spun că data trecută când nu a vrut să plece zece minute de la microfon, mirosea violent a alcool. Acum nu l-am mai mirosit, nu ştiu, dar după discursul său pot să spun, ca medic, cu toată responsabilitatea, ca aceasta se numeşte din punct de vedere psihiatric delir, iar din punct de vedere al lumii din care provin se numeşte mârlanie”, a declarat Nicolae Bacalbaşa de la tribuna plenului.

În 2012, presa a reprodus o notă informativă dată de Bacalbașa la Securitate, care face parte din Dosarul 55.639 – volumul 1 de la UM 0931 Galaţi – Cod arhivare 197/1985, volumul 17:

„Notă explicativă

În legătură cu afirmaţia că am asistat la discuţii critice sau ostile la adresa sistemului nostru social la Secţia Arşi, Cabinetul Medicilor, menţionez următoarele:

1. Personal nu am emis niciodată consideraţii critice la adresa sistemului nostru social. Nu am de ce mă plânge, personal am fost tratat cu consideraţie şi bunăvoinţă, sunt mulţumit de condiţiile mele de viaţă şi sunt membru PCR activ.

2. Am sesizat că doctor Popa Constantin are tendinţa de a ironiza realităţile noastre sociale şi i-am atras atenţia să înceteze întrucât riscă să depăşească cadrul legal. Situaţia aceasta a fost însă cu mult timp în urmă. De peste un an nu am nici un fel de relaţii cu acesta şi nici nu am fost în camera medicilor de la Secţia Arşi.

3. Menţionez că atunci când în discuţii apăreau situaţii inacceptabile am luat întotdeauna atitudine. Atunci când în raportul de gardă al Secţiei ATI doctor …….. a refuzat să administreze anestezia generală, de altfel programată, fiului colonelului ……… de la Miliţia Judeţeană lansându-se în consideraţii necorespunzătoare despre organele MAI, am atras public atenţia că asemenea discuţii nu le accept şi voi fi obligat să le sesisez dacă se vor mai repeta. Atât doctor Popa Constantin cât şi doctor …… au făcut cerere de a pleca turistic în Occident la rude, cereri ce le-au fost respinse. Aceasta i-a făcut să fie agresivi atât cu reprezentanţi ai organelor MAI, (doctor ……….. a jignit în spital în mod public pe ……. şi ……, colonelul ……., plutonierul …….. de la Serviciul de Paşapoarte şi alţii) cât şi cei care au călătorit. Întrucât eu fiind un om corect şi fără pată am plecat în excursiile în care am solicitat au lansat în spital zvonul că sunt agent al organelor MAI. Mai mult, au susţinut şi difuzat în spital că tatăl meu profesor şi expert internaţional şi-a datorat poziţia profesională faptului că a fost şi este agent al securităţii române şi că este o nulitate profesională ridicată de această organizaţie. Recent, doctor ……. şi doctor Popa făceau pariuri pe sticle de whisky în prezenţa doctor …. care poate confirma, că vor reuşi să mă împiedice atât pe mine cât şi pe soţia mea, să mai călătorim. În repetate rânduri doctor …….  a calomniat privind evoluţia unor bolnavi, în special a celor ce deţineau funcţii de conducere sau erau înrudiţi cu astfel de persoane atât pe mine cât şi pe doctor ….., medicul şef al secţiei. Am înştiinţat conducerea Direcţiei Sanitare asupra acestui fapt. Personal nu îmi pot reproşa nimic din comportamentul meu, acesta încadrându-se în cel de cetăţean român şi membru PCR”

Semnat

Nicolae Dobrovici Bacalbaşa

13 mai 1986”

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here