Bărbat din Dolj, grav rănit de artificii la un eveniment privat organizat la o pensiune

Foto: Chris Gilbert / Unsplash

Un bărbat în vârstă de 34 de ani, care a fost rănit grav în zona abdomenului, de artificii, în cadrul unei petreceri private organizate la o pensiune din judeţul Dolj, a fost adus cu un elicopter SMURD la Spitalul Floreasca din Capitală.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, poliţişti din cadrul Secţiei  6 Poliţie Giubega au fost sesizaţi cu privire la faptul la o pensiune din comuna Perişor, la care era organizat un eveniment, o persoană a fost rănită.
La fața locului s-au deplasat polițiştii, precum şi poliţişti din cadrul Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase Dolj, care au stabilit că la o pensiune din comuna Perişor, la un eveniment privat la care participau mai multe persoane,  în urma folosirii de către un bărbat de 35 de ani, din Segarcea, în calitate de pirotehnician autorizat, a unor articole pirotehnice, unul din articole şi-ar fi schimbat traiectoria şi ar fi lovit în zona abdomenului un bărbat de 34 de ani, din Petroşani, care participa la evenimentul respectiv”, se arată în comunicatul citat de News.ro.
Bărbatul de 34 de ani a fost transportat la Spitalul Județean Craiova pentru acordarea de îngrijiri medicale, de unde a fost transferat la Spitalul Floreasca din Capitală cu un elicopter SMURD, potrivit Digi24.
Alte trei persoane au fost duse la Spitalul Județean din Craiova, însă nu au rămas internate.
În cauză, poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Anchetatorii continuă investigaţiile pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs incidentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here