„Unirea Republicii Moldova cu România este o sintagmă pe cât de plină de însemnătate, pe atât plină de himere în spațiul public românesc și pe ambele maluri ale Prutului, fiindcă el exprimă un deziderat istoric care privește soarta politică a românilor de ieri și de azi”, scrie Cristina Melnic, expert în spațiul ex-sovietic, pentru Laboratorul de Analiza Războiului Informațional și Comunicare Strategică (LARICS).
Românii trăiesc însă astăzi într-o perioadă și o societate moderne, gândesc și se raportează pragmatic la realitate, și rareori țin cont de dimensiunea simbolică a faptelor și evenimentelor care au loc cotidian. Totuși, atâta timp cât aproape opt din zece locuitori din stânga Prutului sunt etnici români, chiar dacă unii se numesc moldoveni, atâta timp cât trei sferturi din populația dintre Prut și Nistru declară limba română ca limbă maternă, deși unii o numesc moldovenească, opțiunea și subiectul unirii dintre România și Republica Moldova este oricând valabilă și posibilă, măcar la modul prezumptiv, în spațiul public.
Acest material vrea să releve, cu ocazia a 103 de ani de la Unirea Basarabiei cu Țara Mamă, două aspecte esențiale care țin de evoluțiile de peste Prut. Primul este ceea ce am numit „paradoxul basarabean”, respectiv că, în timp de procentele în favoarea Unirii cu România cresc progresiv, prezența unioniștilor și a politicienilor unioniști pe scena publică este redusă și riscă să fie și mai redusă după eventualele alegeri anticipate.
Al doilea aspect ține de ceea ce s-a numit „unionismul pragmatic”, respectiv legătura dintre creșterea procentului de unioniști din stânga Prutului (ajuns acum la 34%) și crizele social-economice sistematice de acolo.
Vom cerceta aceste aspecte urmând trei pași.
În primul rând, vom expune dinamicele opiniei publice, care se exprimă pozitiv sau negativ, asupra unei eventuale uniri dintre România și Republica Moldova și dimensiunile proporțiilor de acceptare sau opoziție ale cetățenilor din ambele state în privința acestui posibil act politic.
În al doilea rând, vom identifica o derie de indici care au contribuit la fluctuațiile probabile din datele grafice obținute în urma colectării și supunerii analizei rezultatelor din toate sondajele de opinie care au abordat subiectul unirii în cadrul studiilor lor sociale, atât ale caselor de sondare din România, cât și din Republica Moldova.
În al treilea rând, această cercetare presupune și corelarea datelor obținute despre starea și orientarea opiniei publice față de subiectul unirii cu alte date și indicatori relevanți, precum și contextualizarea acestora, pentru a identifica acele elemente de predicție, care să explice și să anticipeze evoluția, pozitivă sau negativă, din viitor a acestei tendințe sociale pe care o exprimă populația din ambele state cu privire la eventuala unire dintre România și Republica Moldova.
Evoluția datelor din sondaje. Procentul unioniștilor crește constant
În urma centralizării datelor din 35 de sondaje publice din Republica Moldova care abordează problematica unirii cu România sau care au inclus în cadrul lor cel puțin o întrebare despre acest subiect, am observat o tendință evolutivă în privința acordului cetățenilor moldoveni pentru o eventuală uniune statală cu România. Acest trend ascendent a fost constatat în urma realizării unor medii anuale asupra datelor exprimate de sondajele de opinie de diverse case de sondare din Republica Moldova.
Astfel, după cum se poate observa în diagrama de mai sus, dacă în 2015, 21 la sută dintre cetățenii ai Republicii Moldova ar fi votat pentru unirea cu România, dacă duminica viitoare ar fi avut loc un referendum, în 2020, media a crescut cu mai mult de 10 la sută, până la 33 la sută dintre respondenți fiind de acord cu o eventuală unire.
Pentru a confirma această dinamică pozitivă am ales să analizăm separat cifrele oferite de fiecare casă de sondare care au realizat cele mai multe cercetări sociologice pe parcursul anilor sau au inclus cel puțin o întrebare în sondajele realizate pentru a monitoriza opinia publică pe subiectul unirii. Prin urmare, trendul ascendent a fost confirmat în toate cele trei analize făcute asupra sondajelor realizate de IMAS, Fondul Opiniei Publice și de Institutul de Politici Publice de la Chișinău.
Trebuie precizat faptul că, deși au existat date sociologice despre acest subiect realizate și publicate încă din anul 2011, totuși am ales să nu le includem în rezultatele prezentate în diagrame din cauza inexactității datelor prezentate sau a incertitudinii asupra reprezentativității eșantioanelor asupra cărora s-au realizat sondajele de opinie respective.
În același timp, procentul celor care se împotrivesc unirii este într-un trend ușor descendent, ajungând în anul 2020 la o cifră medie de 54 la sută, în condițiile în care în 3 din cele 8 sondaje analizate în anul precedent, respondenților li s-au oferit variante minime de răspuns, precum „da”, „nu” și „nu știu” pentru întrebarea: „spuneți vă rog dacă sunteți de acord sau nu cu următoarea afirmație, Moldova ar trebui să se unească cu România”, iar cifra celor care au răspuns negativ ar putea include și segmentul respondenților indeciși sau care nu ar dori să se exprime asupra acestui subiect, însă au tendința mai degrabă de a se împotrivi unei eventuale uniri, decât să accepte această afirmație. În aceste condiții, cifra celor care se exprimă împotriva uniunii între cele două state ar fi mai mică, iar panta descendentă s-ar confirma și față de media anului 2015, care a fost de 53 la sută.
Unirea va fi și pragmatică. O exemplificare sociologică
Pentru a confirma cele exprimate mai sus, vă vom prezenta cifrele din două sondaje realizate în 2016 în care întrebarea referitoare la acordul respondenților față de unirea dintre Republica Moldova și România a conținut mai multe variante segmentare de răspuns, precum „total pentru unire”, „mai degrabă pentru unire”, „mai degrabă împotriva unirii”, „total împotriva unirii”, „indiferent”, „nu știu/nu răspund” sau „total de acord”, „este bine din punct de vedere economic”, „nu aș fi împotrivă”, „nu vom avea nimic de câștigat”, „total dezaprob”. Cifrele din aceste două sondaje realizate de Magenta pentru Fundația Universitară a Mării Negre (FUMN) și Centrul de Cercetare Sociologică din Chișinău în anul 2016 relevă faptul că proporția celor care se pronunță împotriva unirii este de 48 la sută, în timp ce media tuturor sondajelor din anul respectiv era de 58 la sută, adică cu 10 procente mai puțin decât cele raportate de sondajele care au utilizat variante minime de răspuns atunci când s-a formulat întrebarea din chestionar, probabil din cauza faptului că subiectul unirii sau întrebarea la care se făcea referire asupra acestui aspect nu era printre cele importante sau relevante de monitorizat sau nu făceau parte din scopul principal al „măsurării pulsului” opiniei publice.
Extrem de semnificative sunt rezultatele sondajului comandat de FUMN și în care se răspunde la întrebarea, „cum ar reacționa în cazul în care totuși s-ar produce unirea” cei care se împotrivesc acestui act, astfel, doar 4 la sută spun că sunt pregătiți să protesteze violent, iar un procent de 25 la sută ar protesta pașnic, în timp ce 35 la sută susțin că nu s-ar opune nicicum unirii, dacă aceasta s-ar întâmpla. Prin urmare, atitudinea celor care nu vor unirea este într-o însemnată proporție pasivă și segmentul acesta de populație s-ar putea transforma în timp într-un scepticism pragmatic față de unire până spre un „mai degrabă” acord față de unire.
Foto: Datele exprimate de sondajul realizat în 2016 de Magenta Consulting pentru Fundația Universitară a Mării Negre la întrebarea propusă respondenților: „Dvs. v-ați opune (ați fi contra) în cazul în care guvernarea ar începe unirea cu România? Dacă da, cum v-ați opune?”
Ce înseamnă „unionismul pragmatic”?
Pentru a înțelege mai bine acest „unionism pragmatic” sau acest „oportunism al unirii” înregistrat printre respondenți, vom prezenta în continuare cifre din aceleași două sondaje citate mai sus, în care rata de acceptare a unirii depășește 50 la sută în condițiile unor eventuale beneficii economice sau sociale. Așadar, la întrebarea din cadrul sondajului realizat de Centrul de Cercetare Sociologică în care li se cere părerea cetățenilor moldoveni în legătură cu unirea Republicii Moldova cu România, 12 la sută ar fi „total de acord”, 22 la sută au optat pentru răspunsul că „este bine din punct de vedere economic” și 17 la sută au spus că „nu ar fi împotrivă”. Din aceste rezultate putem concluziona faptul că 51% dintre respondenți ar fi de acord cu unirea în condițiile în care ar exista unele avantaje economice.
Acest aspect este identificat și în cel de-al doilea sondaj analizat, și anume cel realizat la inițiativa FUMN, în care se abordează mai în detaliu tematica unionistă.
În tabelul de mai sus, se pot analiza răspunsurile cetățenilor Republicii Moldova în privința motivelor unirii cu România, astfel o proporție de 47 la sută consideră că rațiunile din punct de vedere social, precum beneficiile economice, salarii mai mari, libera circulație în Uniunea Europeană, ar fi cel mai important aspect pentru realizarea unirii, după care 29 la sută au susținut că e necesară unirea din cauza istoriei comune și că am fost parte a unei țări, iar abia 10 la sută susțin că integrarea în Uniunea Europeană și NATO ar trebui să fie motivul principal al unirii dintre cele două țări.
De asemenea, în confirmarea faptului că procentul celor care ar vota pentru unire ar crește dacă s-ar aborda acest subiect din punct de vedere economic pentru Republica Moldova vin rezultatele de la o altă întrebare din cadrul aceluiași sondaj, în care rata de acceptare a unirii crește atunci când vine vorba de beneficii, precum servicii medicale de calitate, justiție imparțială și corectă, educație mai bună în școli și universități, salarii, burse și pensii mai mari, lupta reală împotriva corupției sau anumite subvenții în agricultură, potrivit datelor de mai jos.
Toate aceste date certifică faptul că tematicile economice sunt relevante pentru cetățenii Republicii Moldova, iar dacă s-ar aborda subiectul unirii din această perspectivă, atunci proporția moldovenilor care ar fi de acord cu unirea dintre cele două state ar fi semnificativ mai mare decât procentul care-l arată sondajele la momentul actual. În acest sens, se pot expune cifrele din sondajul realizat de Magenta Consulting, citat mai sus, în care cifra în ceea ce privește acordul total sau parțial pentru unirea dintre Republica Moldova și România era de 25 la sută, în timp ce rata de acceptare a proiectului unirii s-a dublat (în jur de 50 de procente) atunci când s-au evidențiat unele beneficii economice și sociale pentru respondenți.
Așadar, cifrele din cele două sondaje mai sus amintite ne arată că există o acceptare mai mare în rândul populației Republicii Moldova, dacă ar avea loc promovarea unor argumente economice sau expunerea în spațiul public a unor beneficii sociale premergătoare unirii cu România. Totuși această ipoteză se considerată a fi parțial confirmată, fiindcă cele două sondaje au fost realizate în 2016 pentru FUMN și Centrul de Cercetări Sociologie și nu există spre comparație din alte sondaje, din alți ani, cu care s-ar putea compara acele cifre, restul sondajelor fiind limitate prin a adresa aceeași întrebare standard: „Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum (vi s-ar cere să votați) cu privire la unirea Republicii Moldova cu România, Dvs. ați vota pentru unire sau împotriva unirii?”, având răspunsuri cu variante minime, iar acestea nu ne oferă o imagine în amănunt despre subiectul unirii, fiindcă ele nu fac decât să monitorizeze o eventuală dinamică pozitivă sau negativă. Astfel, pentru a întări această ipoteză ar fi necesar realizarea unui sondaj de actualitate în Republica Moldova care abordează subiectul unirii și unionismul în detaliu sau măcar de a urmări în continuare apariția noilor date despre acest curent. De asemenea, acest nou sondaj ar confirma dacă acest trend ascendent care se înregistrează acum în opinia publică de peste Prut înseamnă un transfer de segment de public din fragmentul celor indeciși sau care aveau o atitudine ușor contrară unirii sau pur și simplu apare în date acea porțiune de public numită „unionism pragmatic” sau care și-ar dori unirea pentru niște beneficii de ordin economico-social. Totuși, acest subiect rămâne unul de monitorizat pe viitor, mai ales fiindcă curentul unionist există coagulat și din punct de vedere politic, iar abordarea în spațiul public sau prezența pe agenda publică a tematicii unirii dintre Republica Moldova și România va fi din ce în ce mai prezentă la Chișinău.
Cine vrea Unirea? Profilul demografic al unioniștilor
În această direcție de urmărire a subiectului pe viitor este important de evidențiat profilul cetățeanului din Republica Moldova care este deschis sau predispus să-și exprime acordul asupra unirii cu România. Astfel, în urma centralizării mai multor date despre sondajele realizate în Republica Moldova care au abordat în chestionare subiectul unirii cu România, s-a putut constata că din punct de vedere demografic cea mai mare deschidere spre realizarea unei uniuni între cele două state o au tinerii între 18 și 29 de ani și respondenții cu un nivel de educație și socio-economic ridicat. Conform Tabelului de mai sus, se poate observa că în cele 7 sondaje realizate de Institutul de Politici Publice, în care au fost disponibile datele publice demografice realizate pe baza sondajelor, procentajul cel mai mare al respondenților care ,,ar vota pentru”, în cazul în care ar avea loc un referendum cu privire la unirea Republicii Moldova cu România, sunt la cei cu vârsta între 18 și 29 de ani, al celor cu un nivel înalt de educație și un nivel socio-economic ridicat. De asemenea, în rândul acelorași segmente de respondenți se poate înregistra cel mai scăzut procent al celor care ,,ar vota împotriva” în eventualitatea unui referendum. La polul opus s-ar afla cetățenii din Republica Moldova cu vârsta de peste 60, cu un nivel de educație și socio-economic scăzut, care s-ar împotrivi unirii.
Singurele excepții care au putut fi înregistrate au fost în sondajul din anul 2015, atunci când procentul respondenților cu vârsta între 45 și 59 de ani a fost mai mic decât al tinerilor în ceea ce privește rata de împotrivire asupra unirii dintre cele două state, 50% versus 52%, fiindcă de obicei segmentul de tineri este cel care optează cel mai puțin împotriva unirii. De asemenea, s-a observat o altă excepție în sondajul din noiembrie 2017, atunci când procentajul celor cu un nivel socio-economic mediu care s-ar împotrivi unirii a fost mai mic decât al respondenților cu un nivel socio-economic ridicat, 54,9% versus 56,4%. Apoi în sondajul cel mai recent, din octombrie 2020, se înregistrează o abatere de la normă, atunci când cetățenii chestionați cu un nivel socio-economic mediu a depășit cu câteva zecimi nivelul de acceptare în privința realizării uniunii dintre cele două state, 35,7% versus 35,4%, însă acest aspect poate face parte din acea marjă de eroare sociologică.
În privința distribuției regionale, am analizat datele din trei sondaje care au făcut disponibile rezultatele împărțite pe regiuni și centre urbane, astfel se poate concluziona că cea mai mare rată de acceptare a unirii cu România din partea populației Republicii Moldova se află concentrată în centrul țării, la acest aspect contribuind covârșitor rezultatele din capitală, unde se înregistrează o majoritate a acordului moldovenilor în privința unirii, conform sondajelor realizate de Institutul de Politici Publice, Fondul Opiniei Publice și Centrul Social-Politic European.
La polul celălalt se află regiunea din sudul Republicii Moldova, acolo unde se situează Uniunea Teritorială Autonomă Găgăuzia (UTAG), cu o rată de respingere a unirii de 96 la sută în UTAG, iar în toată regiunea sudică în proporție de 69 la sută. De asemenea, o rată mare de împotrivire, de 69 la sută, se înregistrează și în nordul Republicii Moldova, acolo unde sunt localizați într-o proporție mai mare minoritățile ucrainene și ruse, la această cifră contribuind și concentrarea urbană din Bălți, acolo unde aproximativ două treimi din locuitori ar vota împotriva unirii cu România, potrivit datelor din sondajele realizate de Fondul Opiniei Publice, citat mai sus, și Institutul de Politici Publice.
Este important de precizat faptul că toate aceste sondaje exclud populația Transnistriei atunci când au fost realizate, fiindcă casele de sondare de la Chișinău au acces limitat dincolo de Nistru, însă cifrele dacă ar fi corelate cu cele din regiunea transnistreană, atunci acestea ar fi mult mai scăzute cu privire la rata de acceptare a unei eventuale uniri a Republici Moldova cu România. De fapt, însăși controlul autorităților de la Chișinău nu este prezent în stânga Nistrului de la constituirea în 1991 a Republicii Moldova și ca urmare a războiului de pe Nistru din anul 1992, precum și a autoproclamării ca entitate politică independentă a acestei regiuni sub denumirea de „Republica Moldovenească Nistreană”.
(continuarea luni, 29 martie 2021)
- *Cristina Melnic este absolventă a Masterului de Studii de Securitate al Universității din București și expert LARICS pe spațiul ex-sovietic.
