Berceanu: Există o piaţă neagră a deşeurilor și structuri de crimă organizată

    Comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu, Octavian Berceanu, a afirmat, vineri seară, că s-a intervenit la Săruleştri pentru că arderile ilegale de deşeuri afectau circulaţia pe Autostrada Soarelui în mod vizibil, putând provoca accidente, transmite News.ro.

    Berceanu vorbeşte despre structuri de crimă organizată care acţionează pe piaţa neagră a deşeurilor şi afirmă că şi-a propus ca aceste structuri să devină istorie.

    ”Am fost joi la Săruleşti. Arderile ilegale afectau în mod vizibil circulaţia pe A2 şi începe sezonul estival şi să ai un nor de fum care generează ceaţă pe A2 înseamnă posibile accidente şi victime umane pentru că pe A2 se circulă cu peste 100km/h, nu mai vorbim de poluarea aerului, dar vorbim despre ceea ce am găsit în comerţul acesta ilegal cu feroase şi neferoase, grupuri sau structuri de crimă organizată. Şi aceste structuri, îmi doresc mult, alături de Jandarmeria Română, Poliţie şi Ministerul de Finanţe, să devină istorie”, a afirmat, vineri seară, la Digi 24, Octavian Berceanu.

    Şeful Gărzii de Mediu a afirmat că ”pe aceste structuri care au o activitate febrilă de ceva ani de zile se pot ataşa importurile ilegale de deşeuri”.

    ”Avem o structură care dirijează deja în mod ilegal deşeuri în ţară. În momentul în care tu aduci deşeuri ilegale în România, ei sunt structura care îţi preiau aceste deşeuri şi te scapă de ele. Vreau să desfiinţăm aceste structuri, să nu mai existe un fel de pod pentru cei care se ocupă de importul ilegal de deşeuri (…) Înainte să fie o problemă de mediu este una socială. Dar, revenind la partea de infracţionalitate, oamenii aceştia prestează nişte servicii prntru alţi oameni din proximitate care aduc camioanele acestea cu marfă, cu televizoare, maşini de spălat, maşini, autobuze, pe care ei le dezmembrează şi de aici rezultă nişte produse. Fierul vechi care e comercializat tot aşa pe piaţa neagră, cablurile care conţin cupru de exemplu, care sunt incinerate şi turnate în lingouri şi vândute pe piaţa neagră. Mai rezultă nişte deşeuri din dezasamblarea vehiculelor care nu sunt valorificate, sunt incinerate sau aruncate aiurea pe câmpuri. Volumele sunt enorme, mii de metrii cubi, mii de tone şi nu se descompun decât în mii  de ani aceste produse pe care le aruncă în pământ”, a mai declarant Berceanu.

    Acesta consider că ”poţi să faci această economie circulară să funcţioneze şi legal, dar nu au vrut, până acum”.

    ”Vă dau un exemplu, un camion de cupru de 5 tone valorează cel puţin 30.000 de euro. Şi sunt nişte camioane care pleacă de acolo (…) Există un comerţ, de exemplu în Săruleşti se fac actele pentru cablurile arse în Sinteşti, lângă Bucureşti. Când am spus că am dat amenzi, am vizat firme. Pentru 6 companii din Săruleşti ieri a fost retrasă autorizaţia de funcţionare. De ce? Pentru că facilitau un astfel de comerţ la limita legii”, a mai declarant Berceanu.

    Acesta afirmă că ”aceste reţele sunt foarte bine conectate unele cu altele”.

    ”Dacă ne uităm pe hartă şi tragem linie, vom vedea o axă: Constanţa, Săruleşti, Sinteşti, Strehaia, până la graniţa cealaltă, cu Serbia. Aceste deşeuri vin din ceea ce ar trebui să fie contorizat în economia circulară, ceea ce ar trebui să reprezinte banii decontaţi de la diverse organizaţii cu care producătorii de produse şi deşeuri, de ambalaje, sunt conectaţi, bani care în loc să se rostogolească la vedere, sunt înmormântaţi în economia neagră, ajung în altă parte”, a mai declarat şeful Gărzii de Mediu.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here