Birchall, lăudată de Iohannis: V-ați implicat total. Predoiu: Sunt conștient de așteptări

Președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban au participat marți, începând cu ora 13.15, la ceremonia de predare-primire a mandatului de ministru Justiției, un tur de forță pe care șeful statului și l-a programat pe la patru ministere-cheie.

Din fruntea Justiției pleacă Ana Birchall și vine Cătălin Predoiu.

„Am constatat că v-ați implicat total în rezolvarea problemelor care v-au revenit. Și doi: că au fost situații critice în care dvs. ați fost în contrasens cu conducerea Guvernului și a partidului de guvernare. Am apreciat această postură pe care ați avut-o pentru independența justiției și nu pentru politruci care au încercat să subjuge sistemul de justiție”, a declarat Klaus Iohannis, adresându-se Anei Birchall.

„Se închide o etapă, dacă pot să parafrazez, de tristă amintire deja, guvernele pesediste eşuate. Acum începe o guvernare care se va face numai în interesul românilor şi al României. (…) Eu îmi doresc foarte mult pentru România şi pentru români o justiţie dreaptă, o luptă anticorupţie eficientă, iar dvs, domnule ministru, aveţi sarcină dificilă: avem legile justiţiei care au fost masacrate de fosta majoritate toxică pesedistă din Parlament. Ele sunt în funcţiune, dar asta nu înseamnă că sunt perfecte. Trebuie reluată discuţia, trebuie reluată aşa cum trebuia făcută de la început, împreună cu profesioniştii din sistem, împreună cu forurile cu care suntem parteneri, cu GRECO, cu Comisia Europeană, împreună cu politicienii de bună credinţă, iar acolo unde se găseşte că modificările au fost bune să fie lăsate, iar acolo unde se găseşte că au fost eronate să fie corectate”, a mai arătat preşedintele Klaus Iohannis, citat de News.ro.

La preluarea mandatului de ministru al Justiției, Cătălin Predoiu a subliniat că nu există justiție de dragul justiției: „Sunt conştient de aşteptările pe care cetăţenii, pe care dumneavoastră domnule preşedinte, domnule prim-ministru le aveţi de la noi, de la Ministerul Justiţiei, un minister pe care l-am respectat ş îl respect pentru profesionalismul său. (…) Aş vrea să rezum în vorbele unui mare profesor de drept, care spune că nu poţi să faci dreptate dacă nu eşti bântuit de spiritul dreptăţii, dacă nu eşti bântuit de spiritul justiţiei. Pentru mine, sper că pentru toţi magistraţii din România, asta ar trebui să însemne profesionalism, meritocraţie şi conştiinţa faptului că nu există justiţie de dragul justiţiei. Se face justiţie pentru cetăţeni. Şi cred că asta ar trebui să fie preocuparea tuturor”, a declarat Predoiu, potrivit Agerpres.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here