Nu a existat situație în care răzlețele, vagile și timidele critici ale lui Donald Trump la adresa lui Vladimir Putin să nu fie urmate de replici neechivoc agresive și profund sfidătoare din partea Moscovei (le-am inventariat constant în acest spațiu editorial).
Dar tonul Kremlinului chiar a cunoscut o evidentă exacerbare după exercițiul diplomatic de forță de la Tinjin, summit în cursul căruia Rusia a făcut paradă de sprijinul Chinei, iar Putin și Xi au făcut paradă de cooptarea în club a omologului indian, Narendra Modi.
Dar a fost cu adevărat fantastică proba bâtei arătate de Putin lui Trump la 24 de ore după ce președintele american, aflat în vizită la aliatul britanic, recunoscuse, într-un mod perfect infantil, că a fost păcălit de către dictatorul rus.
Trei avioane rusești Mig-31, capabile să lanseze racheta hioersonică Kinjal, au intrat în spațiul aerian al unui stat NATO, Estonia, s-au îndreptat către capitală și au petrecut în zonă câteva minute bune.
Venind la doar câteva zile după ce drone rusești au penetrat spațiul aerian al Poloniei, apoi și pe al României (din nou, două țări NATO), cazul estonian sugerează că Rusia se află în plină campanie de testare, culegere agresivă de informați și provocare a aliaților Ucrainei și Americii.
Iar venind chiar a doua zi după ce Trump s-a plâns de atitudinea lui Putin, episodul din Estonia nu poate fi interpretat altfel decât ca un mesaj țintit al dictatorului rus cu privire la puținele ruble pe care le dă pe ceea ce spune președintele Americii.
După ce a acuzat într-una administrația Biden pentru începerea războiului din Ucraina, susținând că Rusia a făcut acest pas întrucât Washingtonul condus de democrați nu mai stârnea brumă de teamă și respect în ochii Moscovei, Trump are acum ocazia să simtă pe propria piele disprețul total și teama egală cu zero cu care este tratat el personal tocmai de către cel cu care simțise că are o relație tandră; de către cel căruia – și direct, și prin bizarul emisar Steve Witkoff – îi cântase agerimea, istețimea, dorința de pace.
În același timp, rămâne de adăugat faptul că Donald Trump, dincolo de postura curioasă și rușinoasă a umilitului fără prihană, se află și în postura profund nesănătoasă a căprioarei orbite de farurile braconierului, noaptea, în mijlocul drumului: nici nu se ferește, dar nici nu se culcă, resemnată, la pământ.
Testat de Putin, ca președinte al SUA, așa cum nu a mai fost testat de nimeni, ca vânzător-cumpărător-dezvoltator de imobiliare, Trump se înfățișează lumii ca fiind pur și simplu lipsit de reacție, ca fiindu-i pur și simplu străină acțiunea, ca fiind pur și simplu într-un total divorț cu inițiativa.
Trump nu e în stare nici să apere Ucraina, nici să-i asigure pe aliații SUA, nici să protejeze și să promoveze interesele Americii în materie de influență și de securitate.
Dar în același timp, Trump nu e în stare nici să vândă pe loc Ucraina și nici să o rupă definitiv și “cinstit” cu aliații SUA. Nu îl suspectez că nu-i trece prin minte asta, în schimb îl suspectez că chiar și dacă ar vrea, a cam priceput că nu poate – cel puțin, nu fără costuri devastatoare, pe plan intern și extern, pentru el personal și pentru curentul MAGA pe care îl încarnează.
Din retorica dintotdeauna a lui Donald Trump deduci ușor că individul nu face distincție între vorbe și fapte, între cât de multe poți spune și cât de puțin poți face.
Din acțiunea, mai bine spus, inacțiunea sa în fața paradei sistematic violente și sfidătoare a lui Putin, deduci că președintele Americii e traversat de o accelerată deteriorare a uzului rațiunii în general și a rațiunii geopolitice în particular.
În tot acest timp, retorica Moscovei e limpede ca apa de izvor – războiul va continua, Rusia vrea retragerea NATO la limitele de la mijlocul anilor ’90, Occidentul este dușman de moarte. În tot acest timp, nu mai puțin explicită este și acțiunea Rusiei: război clasic în Ucraina, război hibrid cu toată Europa și cu SUA, pași precursori de agresiune armată împotriva vecinilor Ucrainei și Rusiei, relație “constructivă” cu China în caz de agresiune contra Taiwanului și, similar, cu Coreea de Nord, în caz de conflict cald cu Coreea de Sud.
Rusia nu are nici forța militară (convențională), nici multitudinea (respectiv, diversitatea) de aliați și nici capacitatea economică de care se bucură azi Statele Unite ale Americii.
Dar șansa istorică a Rusiei rezidă în faptul că la Washington s-a întâmplat să șadă azi un președinte atât de slab, de labil și de incompetent încât tarele sale pot sublima avantajele comparative, obiective, dr care dispune SUA.
Recenta agresiune rusă din Estonia e, până la urmă, un memento strident și cât se poate de dramatic în acest sens.
