Bolojan anunță transparentizarea cheltuielilor Administrației Prezidențiale și deschiderea curții Palatului Cotroceni pentru cetățeni

Sursa: captură video

Președintele interimar Ilie Bolojan a anunțat, vineri, că în perioada următoare vor fi făcute publice toate datele de funcționare ale Administrației Prezidențiale, inclusiv în anii trecuți, transmite Agerpres.ro.

‘Vom căuta să fim transparenți față de dumneavoastră, față de cetățeni și avem cereri de la dumneavoastră legate de asigurarea transparenței unor cheltuieli. Lucrăm la această chestiune și în perioada următoare veți avea toate datele de funcționare ale acestei instituții, inclusiv în anii trecuți’, a spus Bolojan, la Palatul Cotroceni, într-o conferință de presă.

De asemenea, el a precizat că vor fi organizate întâlniri periodice cu jurnaliștii.

‘Vom încerca să facem ca această instituție să devină mai transparentă din toate punctele de vedere’, a afirmat președintele interimar.

Ilie Bolojan a anunțat că și partea Palatului Cotroceni în care se organizează întâlnirile oficiale va fi integrată în Muzeul Cotroceni și va fi deschisă publicului, iar din primăvară va fi deschisă publicului pentru vizitare în regim gratuit și curtea Palatului Cotroceni.

‘Este o chestiune de transparență și de respect pentru cetățeni’, a spus Bolojan.

Ilie Bolojan a anunţat că, din primăvară, curtea Palatului Cotroceni va fi deschisă publicului

Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a anunţat că din primăvara anului viitor, curtea Palatului Cotroceni, unde este şi biserica, va fi deschisă publicului, iar accesul va fi gratuit, notează News.ro.

”Această zonă va fi integrată în Muzeul Cotroceni. Va fi deschisă publicului şi din primăvară, pentru că acum vremea este neprielnică, curtea Palatului Cotroceni, unde este biserica va fi deschisă publicului în aşa fel încât să poată să fie vizitată gratuit fără niciun fel de problemă”, a declarat, vineri, Ilie Bolojan, într-o conferinţă de presă.
El a menţionat că acest lucru reprezintă o chestiune de transparenţă şi de respect pentru cetăţeni.