Turul întâi al prezidențialelor are șanse de a oferi o cantitate copleșitoare de lecții pentru politicieni și teribile avertismente pentru electorat.
PSD probabil a decontat semnificativ manevra CCR în beneficiul lui George Simion, nefiind exclus ca scoaterea brutală din cursă a Dianei Șoșoacă să fi amplificat mobilizarea în rândul potențialilor alegători ai acesteia și nu numai în rândul lor.
PSD probabil a început, odată cu acest tur, să deconteze concret apetitul pentru “aroganțe” al familiei Ciolacu. Nu este deloc exclus ca problema cu jet-ul privat doar să crească și mai mult între cele două tururi – poate vor mai urma și ale detalii despre dedesubturile vieții și afacerilor candidatului PSD, poate nu-l va ocoli nici un eventual interes al unor procurori, cu privire la banii din care au fost suportate aceste “aroganțe”.
PNL se confruntă acum cu problema de fond care l-a tot urmărit, aceea a unui lider de partid care nu a fost capabil să tragă deloc partidul. Din păcate, liberalii au ratat și șansa de ultim moment, cea de a evita măcar parțial marele eșec retrăgându-se din cursă și astfel dând un semnal de înțelepciune fără precedent în spectrul politico-electoral autohton. Semnal care, sunt sigur, ar fi putut fi capitalizat ulterior, chiar și la parlamentare. (Recent, am explicat AICI întregul raționamen).
AUR s-a trezit probabil tras în jos, parțial, dar suficient, de jocurile subterane făcute cu PSD.
Ar fi bizar ca în acest partid să nu apară mișcări de contestare puternică a leadership-ului lui George Simion, mai ales că, iată, TIkTok tocmai a fabricat o nouă stea a putinismului, antisemitismului și populismului feroce – Călin Georgescu (fost președinte de onoare al AUR, fostă propunere de premier a AUR).
Nici măcar la exit-poll, USR nu a putut să deschidă imediat șampania, având în vedere diferența mică dintre Elena Lasconi și Călin Georgescu. Și dată fiind totodată super mobilizarea diasporei, unde populismul de tip Simion, Șoșoacă, Georgescu tinde de ceva timp să se implanteze ca la el acasă.
USR ar fi putut trece mai relaxat hopul primului tur dacă partidul ar fi mizat, în procesul de selecție, pe un candidat ale cărui lacune să nu sperie un număr probabil deloc neglijabil de potențiali alegători.
Nu în ultimul rând, dreapta ar fi putut ataca de la bun început prezidențialele cu un candidat unic, caz în care lucrurile ar fi stat azi cu totul altfel. Dar vanitatea, prezentă deopotrivă în USR și PNL, ca și analiza politică de slabă calitate, din ambele partide, au făcut ca orice îndemn în acest sens să se izbească de urechi surde.
Însă dincolo de lecțiile primite de partide, planează și avertismentele primite de români în general.
Urmează alegeri parlamentare și turul decisiv de alegeri prezidențiale. Și ambele vor avea loc pe fondul unei creșteri vizibile a preferințelor electoratului pentru candidați fără scrupule în ceea ce privește relația cu Rusia, relația cu UE și NATO, relația cu propria istorie.
Simion și Georgescu ar putea cumula, în final, peste o treime din preferințele românilor. Sunt sigur că acest pol poate fi ușor mai mare decât o indică suma procentelor obținute de Simion și Georgescu.
De ce? Întrucât există posibilitatea ca Șoșoacă să aibă un nucleu dur de fani care nu l-au votat nici pe unul, nici pe celalalt, dar care înoată în acest curent, iar la un moment dat, la un anumit semnal, pot fi pescuiți – se pot conforma, ducându-se în sfârșit la urne. Îi vom vedea în primul rând alăturându-se grosului care va vota SOS România, la parlamentare. Iar dacă un suveranist s-ar califica în turul doi, de data asta nucleul dur al lui Șoșoacă nu va mai avea rezerve să-l voteze.
În orice caz, dacă turul doi al prezidențialelor nu ar fi coșmarul Ciolacu-Georgescu, ci Ciolacu-Lasconi, votul rațional nu ar trebui să pună dileme: Elena Lasconi devine varianta de departe cea mai indicată, în condițiile date.
Iar din acest punct de vedere, forțele politice și vocile din societatea civilă pentru care Lasconi nu a putut fi o opțiune în primul tur nu își mai pot permite să vadă altă variantă în turul doi (subsemnatul, inclus). [Later edit: după miezul nopții, și șansele ei se evaporarează].
Până la urmă, Marcel Ciolacu și-a dat arama pe față odată cu scoaterea de către CCR din joc a unui candidat, după un modus operandi absolut familiar la Moscova.
Până la urmă, Marcel Ciolacu nu a arătat scrupule în a-și spori șansele la prezidențiale căutând grațiile lui Viktor Orban, cu riscul asociat de a deveni o săgeată a iliberalului de la Budapesta și eventual, dacă ar deveni președinte, de a forța transformarea României însăși în ghioaga cea nouă din mâna cu care luptă Viktor Orban împotriva democrației liberale din Europa, împotriva UE, împotriva NATO.
În fine, Marcel Ciolacu se plimbă cu avioane private contractate de companii private, dar când e luat la întrebări întâi neagă vehement, apoi spune că a plătit, apoi nu mai prezintă dovada. Cu alte cuvinte, minte și Ciolacu așa cum respiră, vorba vorbei din epoca Ponta (care a ajuns și consilierul personal al lui Marcel Ciolacu).
Indiferent cine va fi ales președintele României pentru următorii cinci ani, este nevoie mai mult ca oricând de voturi pentru PNL și USR (deși aceste două partide tocmai au plonjat în criză), la parlamentare, pentru ca zona dreptei să poată emite pretenții la formarea viitorului guvern, pentru ca Parlamentul să nu fie dominat de PSD și AUR+SOS.
Nu doar politicienii din PNL și USR trebuie să treacă peste tot ceea ce îi desparte, ci și alegătorii trebuie să înțeleagă și treacă peste același șanț.
Va fi greu, și pentru unii, și pentru ceilalți, dar va fi și mai greu pentru toată lumea dacă nu o vor face.
Trei lecții grele din care românii au ce învăța la aceste alegeri: Franța, Moldova și America
