De când a ajuns AUR să se simtă stânjenit de pornirile războinice ale lui Donald Trump?
Acum o lună și un pic, George Simion doar ce tăia o hartă zaharisită a Groenlandei, la un chef MAGA, în SUA, semn dulce al sprijinului său pentru tentativa de anexare a insulei daneze de către iresponsabilul președinte Trump.
Acum două luni, Petrișor Peiu, comunicator omniprezent al AUR în spațiul public, nu se arăta nici el iritat de operațiunea trumpistă din Venezuela, de răpire a lui Maduro printr-o operațiune combinată, de bombardamente și asalt cu trupe comando.
Ba, Peiu chiar avea o idee clară despre cum trebuia să se poziționeze Bucureștiul – strâns unit cu Washingtonul: „România este un stat aflat în relație de parteneriat strategic cu SUA. Ca atare, poziționările sale ar trebui sa fie în acord cu acest parteneriat”.
Iar acum doar o săptămână și un pic, prezent din nou în SUA, alături de lideri ai extremei drepte, George Simion însuși puncta două lucruri despre operațiunea Epic Fury, de bombardare a Iranului:
- Spunea că, da, avem nevoie de pace, dar nevoia reală ar fi de fapt una de “pace prin forță” – reluând așadar, papagalicește, dictonul prin care Donald Trump își vinde, cu viclenie, războaiele pe taraba bazei sale electorale, MAGA.
- Și mai adăuga Simion următoarele, cu referire la decizia premierului spaniol de a-i refuza lui Trump accesul trupelor SUA la bazele militare spaniole, pentru atacul din Iran: “Am văzut exemplul Spaniei în ultimele două zile și aș fi putut să vă spun cu mulți ani în urmă că Pedro Sánchez și actualul guvern din Spania sunt împotriva Americii, sunt împotriva președintelui Donald Trump, iar astfel de guverne există în toată Europa. Și trebuie să separăm lucrurile. Trebuie să separăm binele de rău” (Sursa: România TV). De remarcat, în context, faptul că, în România, George Simion evitase în primele zile să comenteze războiul tocmai declanșat de Trump – probabil de teamă să nu isterizeze publicul AUR, public pe care îl amețește de patru ani, că el, Simion, ar fi omul păcii; în schimb, odată ajuns în SUA, printre oamenii lui Trump, același Simion s-a dedublat fulgerător, lăudând războiul lui Trump și acuzând Spania – probabil ca să îi facă pe plac, în stil de lingău, lui Donald Trump.
Acum, luați toate aceste poziționări auristo-simioniste – pe Groenlanda, Venezuela, Iran – și comparați-le cu circul făcut de parlamentarii AUR, inclusiv de George Simion, la dezbaterea și votul de miercuri, de la București.
Probabil pentru că audiența era de data aceasta cea autohtonă, AUR și Simion au schimbat hoțește placa, demonizând de la tribuna Parlamentului decizia CSAT de aproba solicitarea SUA privind dislocarea în România de capacități defensive pentru efortul de război al americanilor în Iran.
În universul statelor democratice, doar Donald Trump își mai minte propriul public cu apetitul hulpav și seninătatea mitomanului, pe care le-au afișat miercuri George Simion și colegii săi de partid.
În America, încet-încet, oamenii încep să înțeleagă ce hram poartă în realitate președintele lor.
Probabil că un astfel de moment al adevărului se va instala și la noi, pe măsură ce se vor înmulți și adânci situațiile imposibile în care sunt puși Simion și AUR în virtutea perversului concubinaj politic pe care îl au cu gruparea MAGA-Trump.
În ceea ce privește poziția asumată miercuri de statul român față de cererea SUA de a avea acces (limitat) la baze românești pentru segmente din operațiunea demarată în Iran, lucrurile sunt cât se poate de clare: România își ajută partenerul strategic într-un moment de cumpănă pentru acest partener strategic și în condiții de natură să nu afecteze, ci eventual să consolideze (dat fiind contextul) securitatea națională a României.
Iar claritatea a fost subliniată o dată în plus și de fostul președinte Traian Băsescu, unul dintre vectorii politici de la noi cel mai intim familiarizați și cu nuanțele parteneriatului strategic România-SUA, și cu imperativele de securitate națională ale României, și cu actualitatea de la Washington.
Merită reținute următoarele două linii de argumentație din raționamentul lui Băsescu:
- ”Trump îşi caută aliaţi. Băgat singur în capcana cu petrol a războiului cu Iranul, Donald Trump a constatat că ar putea avea nevoie de România după ce în 2025 şi-a retras demonstrativ, spre bucuria prietenului său Vladimir Putin, cea mai mare parte a militarilor de la Kogălniceanu, iar la Munchen, prin trompeta Vance a umilit pur şi simplu România. Azi se pare că SUA ar avea nevoie de baza de la Kogălniceanu”.
- ”În baza acestui acord Armata SUA va primi acces la Kogălniceanu. Şi asta nu pentru că Trump are nevoie ci pentru că aliatul nostru, America, are nevoie. Având în vedere dinamica evenimentelor din Orientul Mijlociu, preşedintele Dan, România, trebuie să acţioneze rapid, fără tergiversări, amânări şi ezitări. Afaceristul Trump însă, va trebui să afle că accesul pe Kogălniceanu pentru operaţiuni în Orientul Mijlociu, costă”.
Iar realitatea este cum nu se poate mai bine zugrăvită de fostul președinte.
Căci:
- România într-adevăr ajută SUA, iar nu pe Trump – până la urmă, relația cu Washingtonul reprezintă un capital esențial pentru București, așa cum un capital esențial este și pentru celelalte cancelarii europene cu care suntem aliați.
- Relația strategică dintre România și SUA precede epoca Trump, iar gestionată în mod responsabil va dăinui mult dincolo de apusul epocii Trump.
- Până în 28 februarie 2026, Donald Trump jignise copios aliații SUA și le produsese daune semnificative aliaților SUA. Începând cu 28 februarie 2026, Donald Trump și-a aruncat chiar propria țară într-un carusel teribil al insecurității și instabilității politico-economice, iar orice contribuție pe care aliații Americii o pot aduce la încetinirea și apoi oprirea acestui carusel nu doar că reprezintă o datorie morală și contractuală, ci în primul rând este în interesul aliaților SUA.
- Căci, prin războiul din Iran, Trump nu a aruncat numai America în haos, ci lumea întreagă, din China până în România, din Germania până în Canada, din Brazilia până în Liban. Orice mic gest ce poate contribui la restabilirea liniștii trebuie făcut și va produce dividende.
- În fine, este de așteptat, iar nu doar de sperat, că autoritățile de la București îl vor pune, fără inhibiții, la plată pe președintele american. În relația cu România, Donald Trump a jucat nu doar necinsit, ci și la sabotaj: acum câteva luni, a decis diminuarea prezenței militare americane în țara noastră; a impus tarife; a subminat un stâlp esențial al dezvoltării României (Uniunea Europeană); și încearcă să ne destabilizeze țara, prin sprijinul acordat de administrația sa extremiștilor pro-ruși de la noi. De asemenea, același Donald Trump, prin politica sa față de Ucraina și Rusia, nu a făcut decât să consolideze poziția agresorului din războiul ruso-ucrainean, în condițiile în care acest război se poartă la granițele României, iar o victorie a agresorului ar fi un dezastru pentru romani. Pentru toate acestea, Bucureștiul trebuie să expedieze la Washington o notă completă de decont. Modul în care decurge războiul din Iran a făcut, iată, ca până și românii să aibă mai multe cărți în mână decât actuala administrație Trump.
În fine, ar fi de așteptat totodată și ca Președinția României să renunțe de aici înainte la variantele ieftine și nedemne de a se gudura pe lângă liderul SUA, precum recenta prezență a lui Nicușor Dan la inaugurarea Consiliului pentru Pace.
Washingtonul lui Trump comite suficiente greșeli pentru ca Bucureștiul lui Dan să nu mai fie nevoit să joace rolul rudei indecent de sărace.
- PS: Acum exact un an și o săptămână scriam că trumpismul e un neașteptat ghinion pentru “suveraniștii” noștri (și nu numai pentru ai noștri), iar gafa monumentală a lui Trump, în Iran, expune fantastic de precis această realitate.
- Desigur, în ceea ce-i privește pe “suveraniștii” noștri, dificultățile lor de poziționare pe cererea SUA de a disloca echipamente în bazele românești are un izvor serios și în obediența originară a lor: cea față de Rusia. Din circul de miercuri, făcut de ei în Parlament, singurul care a avut de câștigat a fost Moscova, a cărei propagandă a fost premium deservită de AUR și Simion.
- Apropo de Moscova, joi vine la București liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski. Deja AUR și Simion au pornit ventilatorul cu invective la adresa Ucrainei și a președintelui său. “Suveraniștii” autohtoni mai fac astfel un deserviciu propriei lor țări, având în vedere că experiența și expertiza Ucrainei în materie de apărare a teritoriului și în războiul anti-drone au ajuns de talie mondială. Cunoașterea dobândită în ultimii patru ani de Ucraina este azi căutată cu disperare chiar de către SUA însăși, de către țările din Golf (de exemplu, Arabia Saudită e gata să plătească bani grei pentru consultanță și echipamente, se vorbește de un “acord uriaș“) și, în general, de toată lumea care a înțeles ceea ce era vital de înțeles și din războiul lui Putin, și din războiul lui Trump.
- Pentru orice stat interesat de consolidarea propriei sale securități, relația cu Ucraina a devenit, mai ales după 28 februarie 2026, un obiectiv strategic care nu va înceta să se amplifice. Forțele politice și liderii politici care vor continua să pună în pericol sau să altereze potențialul de dezvoltate a relației României cu Ucraina fac pur și simplu jocul inamicului – de la Moscova până la Teheran.
