Președintele Donald Trump și-a început acest al doilea mandat printr-o confruntare fără precedent cu Europa.
Din meniu nu au lipsit amenințările la adresa UE, nici jignirile și nici măsuri punitive odioase (vezi cazul tarifelor, ori al sancțiunilor nominale, precum cele contra ex-comisarului Thierry Breton și nu numai contra lui).
Din meniu nu a lipsit totodată nici formalizarea direcției anti-europene într-un document de căpătâi al administrației de la Washington – Strategia de securitate națională.
Tărâm al suprimării opoziției și libertății de exprimare, tărâm al destructurării culturale, tărâm al ștergerii identității și al riscului iminent de dispariție a civilizației – acesta e portretul făcut Europei de către America diktatului trumpist.
În paralel, președintele american a mutat busola SUA dinspre bătrânul, obsoletul și epuizatul continent spre “lumea nouă” din lumea de azi – regiunea Golfului, cu ai săi armăsari pursânge călăriți de semeți, sclipitori și curtenitori șeici.
Golful (care azi arde tot mai mult ca o torță, aprins fiind de războiul americano-israelian declanșat în Iran) a devenit o pasiune lascivă pentru Donald Trump încă din primul său mandat.
Atunci, liderul american a ținut să puncteze schimbarea centrului de greutate al Americii prin faptul de a alege Arabia Saudită ca destinație pentru prima sa vizită externă.
Părea atunci că regiunea e numai lapte și miere – și ani la rând, de atunci până acum, chiar a și fost.
În primul mandat Trump, SUA și-au sporit în regiune exporturile de armament, contractele comerciale de un larg spectru, iar în acest siaj familia Trump plus cea extinsă (a cuscrului și a ginerelui Kushner) și-au cultivat puternic contacte personale de business.
În al doilea mandat, terenul fiind deja generos pregătit în precedentul, Donald Trump a făcut o demonstrație de forță chiar mai mare, lăsând impresia că petro-dolarii regatelor din Golf vor curge spre SUA ca dintr-un puț fără fund, că petro-dolarii din Golf vor putea înlocui fără probleme pierderile potențiale derivate din subminarea de către Trump a relațiilor SUA cu Europa.
În primul an din al doilea mandat al lui Trump, laptele și mierea care ar urma să fie injectate în economia SUA din conturile șeicilor din Golf au dobândit contururi tot mai obscene.
Lderul saudit i-a promis lui Trump investiții de 600 de miliarde. Apoi, liderul saudit a retractat, spunând că în loc de 600 vor fi 1.000 – da, un trilion de la nașu’ mare!
Qatarul a anunțat că-i oferă Lacomului-in-chief un super avion pe post se super Air Force One, super scump, aproape de jumătate de miliard de dolari.
Până și parte din banii pentru exorbitantul târg legat de cumpărarea Warner Bros pot fi urmăriți până la fonduri suverane din același Golf, ginerele-magnat, Jared Kushner fiind magnetul de serviciu pentru atragerea lor.
Desigur, business cu licențe și dezvoltări imobiliare derulează acum și fiii lui Donald Trump, funcția tatălui lor fiind o atracție irezistibilă pentru elitele financiare și politice din regiune.
Apoi, în sens larg, economia americană are un atu și o mare vulnerabilitate: e disproporționat de alimentată de avansul industriei tech. E un atu, căci industria asta chiar pompează bani și investiții. E o vulnerabilitate, întrucât în clipa în care va înregistra reculuri, nu se prea vede altceva venind din spate ca să compenseze golurile.
Ei bine, și industria tech americană a pășit pe calea deschisă de Trump, aceea de a-și pune ouăle într-un singur coș – coșul placat cu aur al monarhiilor din Golf. Nu este o întâmplare că, de pildă, în regiune proliferează acum centrele de date, această nouă mină de aur a prezentului și viitorului.
Dar laptele și mierea promise de Golf încep să sece de vreo câteva zile, mai precis începând cu 28 februarie.
În acea zi Donald Trump a dat un ordin de luptă, pe care îl va regreta tot restul vieții și pentru care America va plăti vreme îndelungată după ieșirea președintelui Trump din scenă.
Ordinul dat de Trump, de bombardarea a Iranului în parteneriat cu Israelul lui Bini Netanyahu, s-a concretizat-fulger și in incendierea regatelor din Golf, iar nu doar a țintelor din sânul regimului criminal de la Teheran.
De 10 zile, turnurile care fac fala “lumii noi” din lumea zilelor noastre sunt lovite de drone și rachete. Hoteluri de lux și ansambluri rezidențiale (de lux multe și dintre ele) ard sau sunt desfigurate, iar amenințarea persistă cu fiecare nouă zi în care Trump ezită să dea ordinul de incetare a luptei.
Vizate au ajuns să fie și infrastructuri energetice, dar și infrastructuri vitale, precum uzinele de desalinizare a apei – căci regatele din Golf, pe cât de mult se bălăcesc în petrol și gaz, pe atât de mult duc lipsă de banala apă de băut.
Iar centrele de date e giganților tech americani au căzut și ele sub tirul iranian, Amazon de pildă întâmpinând probleme grave.
Aeroporturile din Golf funcționează azi aproape ca acelea din Ucraina aflată de peste patru ani sub invazie rusă, iar durerea e cu atât mai mare cu cât unele dintre aceste aeroporturi sunt verigă esențială în lanțul global al transportului aerian intercontinental, asigurând escale pentru destinații spre și dinspre punctele turistice cele mai vizitate de pe glob.
În fine, rutele maritime critice din proximitate, prin care pleacă petrolul și gazul din Golf spre clienții de pe toate continentele, s-au văzut sub amenințarea loviturilor iraniene, devenind aproape integral blocate.
Desigur, acest tablou te incită rapid la calcule privind pagubele materiale deja suportate de economiile monarhiilor din Golf, economii de la care Trump se aștepta să mulgă până îi amorțesc mâinile.
Pagubele sunt, fără îndoială, uriașe, dar nici măcar asta nu mai este azi problema cea mare. Nu imediatul, ci viitorul și perspectiva devin cu adevărat teroristul-șef pentru statele din Golf și pentru planurile de mărire ale Americii lui Trump.
Căci războiul din Iran, deja în doar primele sale 10 zile, a revelat două realități strategice:
- Vulnerabilitatea Golfului
- Fundamentul solid al Europei
Chiar dacă războiul din Iran se va încheia rapid (lucru, însă, tot mai greu de crezut, altfel decât dacă Trump decide panicat terminarea lui) punctul 1 – vulnerabilitatea – riscă să se traducă prin punerea în discuție și sub un mare semn de întrebare al modelului de dezvoltare al economiilor din Golf.
Bazat pe turism de vârf, imobiliare de lux, marketing intensiv, centre de date și export de hidrocarburi, acest model de afaceri și-a arătat limitele la prima criză regională mai amplă.
Iar potențialul unei asemenea crize va persista și după încheierea războiului din Iran, căci nimeni (nici măcar Trump) și nimic (nici măcar banii fără număr) nu por schimba peste noapte nici geografia și nici geopolitica din regiune.
Războiul din Iran are nefastul dar de a face pe toată lumea să conștientizeze fragilitatea acestei zone. Pentru monarhiile din Golf, costurile se vor simți pe toate părțile.
Teama și neîncrederea vor fi persista suficient încât să pună în dificultate industrii pentru care încrederea și siguranța reprezintă un capital în sine – de la turism, la imobiliare, până la marketingul agresiv care prezintă aceste țări ca pe sanctuare de bine pentru vizitatori și investitori.
Amenințările cinetice vor impune investiți colosale în apărare anti-rachetă și anti-drone pentru a proteja infrastructuri industriale de toate tipurile – de la energie, la apă și până la centre de date. Degeaba le ai, dacă nu le poți folosi. Apoi, aceste țări vor fi probabil nevoite să pună la punct sisteme de protecție a rutelor maritime, asta însemnând un efort colosal deopotrivă politic și financiar.
Altfel spus, din cauza unui război declanșat de Trump, statele pe care Trump spera să le facă izvor de investiții în țara pe care o conduce și în afacerile pe care familia sa le păstorește vor trebui să redirecționeze sume semnificative către cu totul altceva decât crearea de joburi în economia americană.
Desigur, mai poate apărea și problema că, după momentul Trump-Iran, punerea în discuție a modelului de dezvoltare din Golf se poate traduce printr-o incapacitare a statelor din Golf de a mai face afaceri pe picior la fel de mare ca înainte de momentul Trump-Iran.
Așadar, se poate întrevedea o perspectivă în care monarhiile din Golf vor face mai puțini bani și totodată vor trebui să cheltuie mai mulți bani pe plan intern.
Niciuna dintre aceste dimensiuni nu îl poate pune în avantaj pe Trump, căci calculele sale depinde de surplus în Golf, nu se minus.
În ceea ce privește punctul 2 – revelația privind soliditatea Europei – un lucru cred că devine din zi în zi mai evident după 28 februarie: Europa este departe de a fi muribundul descris de administrația Trump deopotrivă în declarațiile vârfurilor ei și în Strategia de securitate națională.
Din contră, războiul început de Trump pune în lumină vitalitatea Europei și dependența de ea a Americii și a monarhiilor din Golf.
Trump s-a trezit încă din primele zile de bombardamente că nu le poate derula fără sprijinul ei – prin folosirea unor baze și a altor infrastructuri specifice; prin externalizarea către Europa a unei părți semnificative din necesarul de protecție anti-drone și anti-rachete pentru aliații SUA din Golf (până și Ucraina, încovoiată de povara războiului de pe propriul teritoriu a devenit esențială, prin sprijin direct, pentru America, în teatrul iranian).
Apoi, Europa va conta și dacă se pune problema eliberării strâmtorii Ormuz și va conta deopotrivă în plan diplomatic și militar.
De altfel, marinele de război ale mai multor state europene, cu Franța pe post de solist care a mobilizat rapid o armada condusă de un portavion, au ocupat poziții pentru operațiuni defensive.
Iar NATO, compus preponderent din țări europene, interceptează de câteva zile rachete iraniene care zboară spre Turcia.
Donald Trump a început război din Iran și a sfârșit prin a afla că nimic de anvergură nu poate face fără Europa și totodată că prea puțin din ceea ce visase poate face cu statele din Golf.
O lecție dură, pe care însă un cap limpede și-ar fi putut-o însuși fără să declanșeze un răzbi stupid, dureros și extrem de costisitor.
Cei care s-au dus până acum pe fenta lui Trump-MAGA, deopotrivă din SUA și din afara ei, au în contextul actual șansa de a face corecțiile care se impun.
Realitatea, eternul concurent al imaginației lui Donald Trump, este de-a dreptul zdrobitoare.
