Boris Johnson: Joi a început testarea unui vaccin, cu un pacient britanic cu boala COVID-19

Marea Britanie poate „inversa tendinţa în 12 săptămâni” în lupta împotriva noului coronavirus, cu condiţia ca recomandările autorităţilor, de limitare a contactelo,r să fie respectate, a declarat joi premierul Boris Johnson, relatează AFP, citată de Agerpres. Premierul britanic a dezvăluit și că testele pentru un nou vaccin vor începe luna viitoare.

Marea Britanie, unde s-au înregistrat 144 de decese în urma infectării cu SARS-CoV-2, recomandă telemunca şi evitarea adunărilor publice, fără a apela la măsuri stricte în acest stadiu. Şcolile urmează să se închidă începând de vineri.

Fără a exclude măsuri mai stricte pentru populaţie în faţa răspândirii accelerate a virusului, în special la Londra, Boris Johnson a afirmat că se bazează, de asemenea, pe progresele ştiinţifice în dezvoltarea unui tratament.

Teste în acest sens au început joi cu un pacient britanic cu boala COVID-19, a adăugat el, explicând că oamenii de ştiinţă britanici speră să înceapă testele pentru a dezvolta un vaccin „luna următoare”.

Statele Unite au început deja studii clinice, au anunţat luni oficiali americani din domeniul sănătăţii.

Deocamdată, Marea Britanie nu testează sistematic toţi pacienţii şi se concentrează asupra celor mai grave cazuri, în pofida recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Boris Johnson a afirmat că discuţii sunt în curs pentru a cumpăra „sute de mii de teste” pentru a identifica persoanele care au fost afectate de boală şi s-au recuperat, ceea ce, afirmă el, „ar putea schimba lucrurile”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here