Borrell: UE vrea să evite să fie dependentă de China aşa cum a fost dependentă de gazele naturale ruseşti. Şeful diplomaţiei europene îndeamnă la o consolidare a comerţului cu America Latină

Uniunea Europeană (UE) vrea să evite să fie dependentă de China, aşa cum a fost de gazele naturale ruseşti, subliniază Înaltul Reprezentant UE însărcinat cu Politica Externă şi de Securitate Josep Borrell, care îndeamnă la o consolidare a comerţului cu America Latină, relatează AFP, citată de News.ro.

”Am descoperit să dependenţele, care erau elemente constitutive ale păcii, sunt totodată arme care se pot întoarce împotriva noastră”, a avertizat sâmbătă Josep Borrell, subliniind asupra ”dependenţei excesive a UE de gazele naturale ruseşti”.

Această dependenţă a fost relevată de invazia rusă a Ucrainei, Moscova restrângându-şi livrările de gaze naturale în UE şi obligând Europa să găsească alte surse de aprovizionare.

În opinia sa, această dependenţă ”l-a făcut pe (preşedintele rus Vladimir) Putin să creadă că poate invada Ucraina în deplină impunitate, pentru că UE, prizoniera consumului nostru de gaze naturale provenind în proporţie de 40% din Rusia, nu va reacţiona”.

SUMMIT UE-AMERICA LATINĂ ÎN IULIE

 

”Vrem să evităm ca relaţia noastră cu China să ne facă dependenţi, aşa cum am fost de Rusia”, a subliniat Borrell într-o intervenţie la un summit ibero-american, la Saint-Domingue, în Republica Dominicană.

Şeful diplomaţiei europene a estimat că 2023 este un ”an-cheie” în încheirea de acorduri în alte părţi, cu America Latină, în vederea unui summit UE-Comunitatea Statelor Latino-Americane şi Caraibe (CELAC), la jumătatea lui iulie.

”UE şi America Latină au ocazia să arate că relaţia lor comercială este în continuare o sursă de progres”, a subliniat Josep Borrell,

Investiţiile UE în America Latină sunt mai mari decât în Rusia, în China, în India şi în Japonia ”la un loc”, a subliniat el.

Potrivit unui raport al Comisiei Economice a Amerciii Latine şi Caraibilor a ONU (CEPAL), 36% dintre investiţiile străine în valoare de 142 de miliarde de dolari în această regiune proveneau, în 2021, din UE.

Probabil că vine momentul Crimeea. Legătura cu Bahmut. O conexiune subterană cu Turcia și China

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here