„Botezul sângelui”. Mai mulți militari australieni, excluși din forţele speciale după raportul privind „crimele ilegale” din Afganistan

Australia va exclude din rândul forţelor speciale cel puţin 10 militari, după publicarea unui raport potrivit căruia există dovezi credibile privind implicarea unor trupe australiene în „crime ilegale” în Afganistan, informează joi Reuters, citând Australian Broadcasting Corporation (ABC), transmite Agerpres.

Raportul, publicat săptămâna trecută într-o versiune „redactată”, a stabilit că există dovezi în sensul că 39 de deţinuţi şi civili afgani neînarmaţi au fost ucişi de 19 soldaţi australieni.

Niciunul dintre cei 19 nu a fost identificat în respectivul raport, scris de un judecător numit de inspectorul general al armatei australiene. Cei 19 foşti şi actuali soldaţi ar putea fi urmăriţi penal.

Potrivit ABC, cei 10 militari care urmează să fie excluşi din forţele speciale au fost notificaţi în acest sens. Canalul australian nu i-a identificat, menţionând însă că este vorba de indivizi care doar au asistat sau ajutat la comiterea faptelor constatate în raport şi nu fac parte dintre cei 19 care ar putea fi inculpaţi.

Cei zece vor dispune de cel puţin 14 zile pentru a răspunde la notificări, a mai adăugat ABC.

Ministerul australian al Apărării nu a comentat deocamdată aceste informaţii.

Săptămâna trecută, cel mai înalt responsabil militar australian, generalul Angus Campbell, a prezentat oficial scuze Afganistanului, în urma publicării raportului.

Australia a trimis trupe în Afganistan după atacurile de la 11 septembrie 2001 asupra aliatului său SUA şi circa 1550 de militari australieni se află încă pe teritoriul afgan. Raportul se referă la fapte care s-ar fi petrecut între 2005 şi 2016.

Între altele, raportul a evocat aşa-zisa practică de „blooding”, un fel de „botez al sângelui” pentru nou-veniţii în armată, constând în ordonarea, de către superiorul direct, a împuşcării unui prizonier, pentru ca proaspătul soldat să ucidă pentru prima dată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here