Lider liberal: Dacă abrogarea pensiilor speciale va fi neconstituțională, Guvernul își va asuma răspunderea / Categoriile vizate de lege

Inquam Photos/ George Călin

Camera Deputaţilor, for decizional, a adoptat marţi, cu 247 de voturi „pentru” și 21 de abțineri, proiectul de lege privind abrogarea pensiilor speciale, inclusiv pensiile magistraților. 

Concret, magistrații, parlamentarii și primarii nu vor mai beneficia de pensii speciale. Singurii care își păstrează pensiile de serviciu sunt: militarii și structurile din cadrul MAI, polițiști, pompieri, Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

De asemenea, rămân fără pensii de serviciu: deputații și senatorii; primarii și viceprimarii, precum și președinții și vicepreședinții de Consilii Județene; judecătorii și procurorii, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor; membrii Curții Constituționale; funcționarii publici cu statut special; funcționarii publici parlamentari; membrii corpului diplomatic și consular al României; personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România.


Liderul grupului PSD, Alfred Simonis, a solicitat în deschidere să fie respinse, în primul rând, amendamentele introduse în Comisia pentru muncă referitoare la eliminarea rentei viagere a sportivilor şi artiştilor.

„Să supunem la vot întâi amendamentele privind renta sportivilor şi artiştilor şi să votăm pentru eliminarea pensiilor speciale”, a spus Simonis.

În replică, liderul deputaţilor liberali, Florin Roman, a afirmat că se bucură că PSD votează proiectul PNL şi îşi recunoaşte gafa făcută în comisie referitoare la amendamentele privind renta viageră a sportivilor şi artiştilor.

„PSD îşi recunoaşte gafa făcută în comisie când au introdus eliminarea rentelor viagere. Mulţumesc că vreţi să faceţi acest gest! Mă bucur că PSD votează proiectul PNL privind eliminarea pensiilor speciale pentru a putea plăti alocaţiile”, a spus Roman.

„Am forţat dublarea alocaţiilor şi bine am făcut şi vă forţăm în continuare să o şi aplicaţi. Nu am auzit ce face PNL: îşi va vota propria iniţiativă? PSD va vota împotriva pensiilor speciale, pentru eliminarea acestor pensii. Îmi doresc să văd ce faceţi dumneavoastră”, a replicat şi Simonis.

Florin Roman a mai spus că PNL a livrat cea mai importantă promisiune din campania electorală, şi anume eliminarea pensiilor speciale. În cazul în care această lege va fi declarată neconstituţională, Roman spune că Guvernul îşi va asuma răspunderea.

„Din punctul nostru de vedere plafonarea nu stă în picioare. Plafonarea este neconstituţională atâta timp cât plafonez doar pentru anumite categorii. (…) În cazul în care se vor constata că sunt lucruri care sunt neconstituţionale, sunt convins că guvernul liberal îşi va asuma răspunderea şi vom avea o asumare a răspunderii şi prin urmare aceste pensii speciale vor dispărea oricum oricât s-ar supăra unii şi alţii”, a declarat Roman.

Deputatul PSD Adrian Solomon, preşedinte al Comisiei pentru muncă, i-a îndemnat pe parlamentari să voteze împotriva amendamentelor sale privind eliminarea rentelor viagere ale sportivilor şi artiştilor.

„O să rog colegii să voteze împotriva amendamentelor mele. Sper că statul român este serios până la capăt şi îşi va respecta obligaţiile faţă de cei care au beneficiat de aceste drepturi”, a adăugat Solomon.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here