Bugetul UE și redresarea post-Covid, blocate de Ungaria şi Polonia din cauza statului de drept

Sursa: Twitter

Ungaria şi Polonia au blocat prin veto, luni, adoptarea proiectului bugetului Uniunii Europene aferent perioadei 2021-2027 şi a finanţărilor în curs, în cadrul unei reuniuni la nivel de ambasadori, a anunţat preşedinţia germană a Consiliului European, provovând o criză în UE în toiul celui de-al doilea val al pandemiei vovid-19, relatează Reuters şi AFP, preluate de News.ro.

Această blocare era aşteptată, după ce Budapesta şi Varşovia au cerut ca accesul la fonduri europene să nu fie legat de respectarea statului de drept.

Proiectul bugetului prevede 1.100 de miliarde de euro în cadrul financiar plurianual 2021-2027 şi 750 de miliarde de dolari în cadrul Fondului de ralansare economică menit să ajute statele membre ale Uniunii Europene (UE) să se redreseze după criza pandemiei covid-19.

Ungaria şi Polonia sunt vizate de proceduri cu privire la încălcarea valorilor fundamentale europene.

UE a lansat proceduri de infringement împotriva ambelor ţări, pe care le acuză de încălcarea independenţei justiţiei, libertăţii presei şi dreptului organizaţiilor nongubvernamentale (ONG).

Statele membre UE au adoptat bugetul şi fondul de relansare post-covid-19 în urma unui summit-maraton în iulie.

Ambasadorii europeni au adoptat cu o majoritate calificată clauza care condiţionează accesul la fonduri europene de respectarea statului de drept, a precizat preşedinţia germană a UE, scrie BBC.

Însă bugetul şi pachetul de salvare europene este necesar să fie adoptate cu unanimitate de voturi, iar Polonia şi Ungaria le-au blocat într-un vot ulterior.

”Noi nu putem susţine proeictul în forma sa actuală, care leagă statul de drept de decizii bugetare”, a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului lui Viktor Orban, Zoltan Kovacs.

Premierul polonez Mateusz Morawiecki ameninţa cu un veto săptămâna trecută.

Ministrul polonez al Justiţiei Zbigniew Ziobro a apreciat că această condiţionare în funcţie de respectarea statului de drept este ”doar un pretext”.

”Aceasta este o veritabilă aservire politică, o limitare radicală a suveranităţii”, a apreciat ministrul polonez.

Comisarul european însărcinat cu Bugetul şi Administraţia, germanul Johannes Hahn, se declară, într-un mesajpostat pe Twitter, ”dezamăgit” de acest vot.

El îndeamnă statele membre UE să-şi ”asume responsabilitatea politică şi să adopte măsurile necesare în vederea finalizării întregului pachet”.

”Nu este vorba despre ideologii, ci despre ajutarea cetăţenilor noştri în cea mai gravă criză de la al Doilea Război Mondial”, a adăugat el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here