Lumea intră tot mai nerăbdătoare în etapa care marchează acel punct de inflexiune capabil să retraseze orizontul pandemiei de Sars-CoV-2: apariția vaccinului. Încep să curgă veștile privind succesul campaniilor de testare ale vaccinurilor-candidat, ceea ce înseamnă că accentul preocupărilor se mută în sfârșit de la nebulosul DACĂ vom avea vaccin spre CUM vom proceda cu el și, foarte important, DE CÂND se intră în linie dreaptă?
După campanii agresive de PR strategic și propagandă de stil vechi, venite dinspre Rusia și China în ultimele luni, iată că, până la urmă, tot Occidentul acesta „decadent”, via BioNTech-Pfizer, iar mai nou și via Moderna, pune pe masă soluții reale la criza care macină Globul. Noul Sputnik al lui Putin n-a mai ajuns primul pe orbită, iar poleiala împroșcată de simbriașii lui Xi Jinping s-a dovedit a fi ceea ce mai demult numeam atât de incorect politic, o chinezărie.
Cu siguranță, noua paradigmă care ne va absorbi va reumple rezervele aproape goale de optimism, reducând semnificativ presiunea angoasei generale. Însă, inevitabil, odată cu perspectiva primului leac adevărat disponibil în această pandemie, vor prinde contur noi semne de întrebare, noi neliniști, vor fi reactivate alte nemulțumiri latente. Totuși, esențialul este, până la urmă, faptul că apele tulburi ale necunoscutului au șanse la oarecare limpezire.
Până atunci, însă, mergând din aproape în aproape, e clar că prioritatea care va antrena cele mai multe dezbateri de aici înainte va fi legată de capacitatea logistică, de organizare și diplomatică a țărilor de a beneficia de pe urma noului context. Lucru valabil și pentru România sau, dacă vreți, mai ales pentru o țară ca România.
Dat fiind faptul că niciuna dintre companiile care pot rezolva problema vaccinării nu este una neaoșă, țara noastră va fi unul dintre numeroșii protagoniști sută la sută client, iar asta va fi, până la urmă, principala provocare care ne paște. Și nu este nici pe departe una pe care să o poți rezolva îngrășând porcul în ajun. Ceea ce înseamnă că, aparent paradoxal, viitorul se joacă, în cazul nostru, în primul rând prin prisma prestației avute în trecutul recent.
Cu alte cuvinte, dimensiunea sanitară se convertește, vrem nu vrem, într-una preponderent politico-diplomatică. Din nou!
Încă din vară, a putut fi observată o inflație de semnale oficiale, analize și comentarii referitoare la pericolele naționalismului vaccinului. Ne vine mănușă! Probabil că rare sunt temele mai relevante care și-au făcut loc în dezbaterile lansate de la izbucnirea pandemiei.
Sigur că și populiștii, și naționaliștii, și alte neamuri de deconstructiviști ai globalizării și maximei liberalizări a interacțiunii între popoare vor găsi căi de repliere pentru a nu-și lăsa discursul să se stingă precum lumânarea bătută de-o ploaie mocănească. Dar până și ei au trează ticăloșia de a pricepe că, pe termen scurt, n-au de ales decât să zburde precum mieii globalizării. În lipsa unei ipocrizii „pragmatice”, nu vor avea ce pune pe masă. Iar goliciunea cuvintelor riscă să-și dezvăluie limitele naturale în fața celui mai râvnit produs de pe piață, la ora actuală.
Așadar, demagogia însăși va trece, odată cu primele doze de vaccin injectate primelor grupuri-țintă, printr-un exercițiu de retragere tactică, până la reorganizarea frontului.
Va fi, așadar, interesant de luat la microscop replierea unor baroni ai populismului european, de tipul Viktor Orban, după cum nu e de ratat nici filmul recalibrării pe care o vor face populiștii noștri. Dincolo de alte teme suculente, pandemia însăși constituise pentru toți aceștia o bază generoasă de nutreț pentru hrănirea narațiunilor odioase și a armatelor de troli puse în slujba eliberării de globalizare, de Înalta Poartă numită UE, ori de tăioasa chingă americană. Să fim pe pace: și ei, „nebunii frumoși” ai haosului și destabilizării, se vor vaccina și, deci, se vor pune la adăpost de colții ascuțiți ai Covid. Sigur, vor îmbrăca această fățărnicie fie cu haina tăcerii subite și de moment, fie compunând noi poezioare, de criză și de unică folosință, urmând a proceda astfel până când nasul ascuțit le va spune că lucrurile s-au așezat suficient, iar motorul ipocriziei poate fi repornit în condiții de siguranță. Vorba unui analist de la The Economist, chiar și mișcările anti-vaxxer se vor activa cu adevărat abia în clipa în care pe piață va fi realmente abundență de vaccin anti-Covid.
Care va fi șansa României în concertul ce stă să înceapă? Sau, mai precis, are România vreo șansă să extragă suficiente beneficii de pe urma potențialului de contracarare a pandemiei prin vaccinarea populației, dar cu un vaccin produs de alții?
Ei bine, răspunsul care se cristalizează nu e nicidecum rodul genialității ori revelației, ci are strânsă legătură cu liga în care poporul român a ales deja să joace. Iar opțiunea făcută e cu atât mai importantă cu cât, cu toată bunăvoința pe care o pot manifesta giganții în perioada asta atât de delicată, competiția pentru accesul cât mai rapid și cât mai consistent la depozitele de vaccinuri va fi pe alocuri nemiloasă și, în general, crâncenă. Niciodată nu e mai tulburător de pragmatică manifestarea interesului național ca în războaie și pandemii, niciodată forța unei alianțe nu are ocazia să sporească exponențial forța individuală a unei națiuni ca în asemenea circumstanțe. Cu cât ești mai singur în astfel de momente și cu cât ai apucat să trădezi mai mult în vremurile mai calme de dinainte, cu atât ești mai expus acum. La fel, cu cât ți-ai trădat mai des micimea, cu cât te-ai dovedit mai puțin săritor și mult mai înclinat spre ciugulirea de profituri meschine din circumstanțe toxice pentru aliați sau potențialii amici, cu atât te trezești azi într-o vulnerabilitate dificil de pansat.
Iar adevărul este că, în perioadele de relativă acalmie, nu rareori se întâmplă ca o națiune, o țară ori un guvern să-și facă țăndări ani de progrese ori o poziție stabilă obținută cu eforturi pe alocuri sisifice, lăsându-se seduși de falsa siguranță de sine pe care n-o poate crea decât un context prea generos ca să fie solid și de durată.
România a trecut prin acest crâncen conflict cu sine însăși în cei trei ani de guvernare PSD-ALDE, când idealuri și reușite de o generație au fost pe punctul de a fi șterse, cu consecința organică de exilare a noastră în izolatorul relațiilor internaționale.
Din fericire, societatea civilă și o anumită parte a clasei politice au reușit să încetinească, apoi să blocheze deriva, deși păruse de atâtea ori, în perioada respectivă, că nu vom putea coborî la timp de pe tobogan.
Din acest motiv, România, o țară care nu are nimic de-a face cu reușita propriu-zisă în dezvoltarea vaccinului anti-Covid, are șansele ei reale de a se bucura de pe urma succeselor înregistrate de parteneri.
Am avut la dispoziție un an și jumătate până la izbucnirea pandemiei și, cu totul, cam doi ani până la noul punct de inflexiune care va redefini totul, respectiv producerea vaccinului. Și, privind înapoi, e evident că nu am pierdut timpul și că am recuperat cam tot ce se putea recupera în relația cu partenerii pe care o guvernare ineptă s-a apucat să-i trădeze cum nici deținuții politici de la Canal nu o făcuseră cu crezul lor, sub tortură și condamnări la muncă silnică. Apoi, ar trebui să ne fie mai limpede ca oricând că, încă din anii ’90, când a început demersurile de aderare la UE și NATO, România a mizat, inspirat, pe parteneriatele potrivite.
Iar semnale că lucrurile au stat așa, deopotrivă privind prin tunelul lung al ultimilor 25 de ani și prin cel scurt, al ultimilor patru ani, am primit cu vârf și îndesat pe parcursul pandemiei de Sars-CoV-2, până să vină vorba de vaccin. De la sprijin financiar, logistic, politic, diplomatic și umanitar, până la, iată, promisiunea că ne putem muta bolnavii aflați în stare gravă pe secțiile de terapie intensivă din spitalele altor state, potențialele beneficii ale acestor alianțe dobândesc și o dimensiune cât se poate de pragmatică.
Iar acum intrăm în paradigma nouă și decisivă, cea a vaccinului. În acest context, greșelile pe care nu le-am făcut și cele pe care tocmai le-am îndreptat vor cântări masiv, din perspectiva intrării în cursă cu șanse egale.
Continuarea tot de noi va depinde. Inclusiv pe 6 decembrie, când un alt test non-sanitar va dicta cadența și calitatea depășirii celui sanitar.
