Bărbatul găsit mort în București, cu o pungă în cap, a fost identificat. Prima ipoteză a anchetatorilor

Cadavrul unui bărbat cu o pungă trasă în cap a fost găsit, joi dimineaţă, pe o stradă din Sectorul 6 al Capitalei. Poliţiştii au demarat cercetarea la faţa locului, iar ulterior au stabilit că este vorba despre un tânăr de 21 de ani, student la ASE, fire introvertită. Primele indicii duc la ipoteza că s-ar fi sinucis, posibil prin ingerarea unei substanţe sau a unui medicament. 

„La data de 31 octombrie a.c., Secţia 25 Poliţie a fost sesizata prin apel 112, cu privire la faptul că pe o stradă din Sectorul 6, se află cadavrul unui bărbat cu o pungă trasă pe cap. La faţa locului au sosit de îndată echipaje de poliţie care au constatat că cele sesizate se confirmă şi au procedat la delimitarea locului unde a fost găsit cadavrul”, a transmis, joi dimineaţă, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că poliţişti din cadrul Serviciului Omoruri desfăşoară cercetări la faţa locului în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment.

Cadavrul, lângă care se afla o servietă, a fost găsit la ora 9.11 minute de către un bărbat care îşi plimba câinele.

Cadavrul nu avea urme de leziuni, iar primele indicii duc la  sinucidere, posibil prin ingerarea unei substante sau a unui medicament. 

Cadavrul va fi, însă, transportat la Institutul de Medicină Legală pentru a se stabili cu exactitate modul în care a murit, iar cercetările continuă. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here