Candidatul Ungariei, respins definitiv. Laszlo Trocsanyi ar putea da în judecată comisia JURI

Comisarul desemnat al Ungariei, Laszlo Trocsanyi, a fost respins și el definitiv de către Comisia JURI, asemeni Rovanei Plumb. Scorul a fost de 12 la 9 împotriva avocatului care ar fi urmat să preia portofoliul Extinderii și Vecinătății.

La fel ca și candidata României, Laszlo Trocsanyi acuză că votul nu a fost corect. În plus, el lasă să se înțeleagă că s-ar putea adresa instanței, ca să-și facă dreptate.

„Am aflat cu mare consternate de decizia luată astăzi de Comisia de Afaceri Juridice a Parlamentului European. Nedreptatea evidentă, lipsa transparenței, încălcarea clară și intenționată a regulilor și procedurilor, când și eșecul în a respecta principiile de bază ale democrației îmi amintesc pe o perioadă pe care o credeam încheiată. Nu doar avocatul și gânditorul sunt afectați, dar și individul. Decizia aceasta este o colecție de minciuni, scurtături greșie și amestecuri tendențioase. Când avocatul este ofensat, el nu are altă variantă decât să-și caute dreptatea în fața curții de justiție responsabile” a scris Laszlo Trocsanyi în comunicatul postat pe contul său de Twitter.

Laszlo Trocsanyi cu Ursula von der Leyen sursa: Twitter/ @Trocsanyi

Comisia JURI i-a reproșat lui Laszlo Trocsanyi că Ministerul Justiției pe care îl conducea a decis extrădarea în Rusia a doi cetățeni ruși, bănuiți de trafic de arme, deși SUA făcuse propria cerere pentru extrădarea lor. Cei doi ruși, tată și fiul, au fost eliberați la puțin timp după ce au ajuns în țara natală.

Detalii aici:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here