<< Politicienii și organizațiile conservatoare și-au intensificat eforturile de interzicere a cărților despre identitatea sexuală și rasială, mimând argumentele de stânga despre diversitate și incluziune. Progresiștii ar face bine să se țină departe de bătălia perdantă pe tema sentimentelor rănite și să se concentreze pe promovarea agendelor lor economice și politice >>, scrie Ian Buruma, pentru Project Syndicate.
<< Statele Unite se află în mijlocul unei frenezii de interzicere a cărților. Potrivit PEN America, între iulie 2021 și iunie 2022 au fost interzise 1.648 de cărți, în școlile publice din toată țara. Se așteaptă ca numărul să crească în acest an, pe măsură ce politicienii și organizațiile conservatoare își intensifică eforturile de a cenzura operele care abordează identitatea sexuală și rasială.
State controlate de republicani, precum Florida și Utah, au luat în ultimele luni măsuri represive împotriva bibliotecilor școlare, interzicând titluri care abordează atât probleme rasiale, cât și de gen și sexuale, cum ar fi How to Be an Antiracist, de Ibram X. Kendi, și Gender Queer: A Memoir, de Maia Kobabe. În unele părți din Florida, școlile au primit instrucțiuni să limiteze accesul la cărți despre rasă și diversitate și au fost avertizate că profesorii care le distribuie elevilor așa-numitele „materiale obscene și pornografice” ar putea risca până la cinci ani de închisoare. În Carolina de Sud, guvernatorul Henry McMaster a dat ca exemplu de „materiale obscene și pornografice” cartea lui Kobabe, care în 2020 a câștigat premiul American Library Association pentru literatura pentru tineri adulți.
Astăzi, interzicerea cărților este, în mare măsură, determinată de politicieni populiști de dreapta și de grupuri de părinți care pretind că protejează de decadența Americii urbane comunitățile creștine sănătoase, orientate spre familie. Ca atare, în definiția lor, o carte pentru copii care prezintă personaje LGBTQ+ se încadrează de pornografie.
În zilele noastre, guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, posibil candidat la președinție, este, fără îndoială, principalul susținător al cenzurii de stat și al interzicerii cărților. Luna trecută, DeSantis și aliații săi din Camera Reprezentanților a statului au introdus un nou proiect de lege, menit să interzică universităților și colegiilor să susțină activitățile din campus care „sprijină diversitatea, echitatea și incluziunea sau retorica teoriei rasiale critice”. Proiectul de lege urmărește, de asemenea, să elimine din programele academice teoria rasială critică, studiile de gen și intersecționalitatea, precum și orice „derivat major sau minor al acestor sisteme de credințe”.
Dar chiar dacă sunt mai puține apeluri din partea progresiștilor de stânga de a interzice cărțile, și ei pot fi intoleranți față de literatura care îi jignește. Literatura clasică, precum „To Kill a Mockingbird” și „The Adventures of Huckleberry Finn”, a fost eliminată din listele de lectură școlarî, deoarece conține insulte rasiale și ar putea „marginaliza” anumiți cititori.
Cu siguranță, represiunea de dreapta asupra libertății academice este mai periculoasă decât alergiile literare ale stângii. Însă ceea ce este interesant e cât de multe au în comun intoleranța de stânga și de dreapta. Populiștii de dreapta, precum DeSantis, tind să imite retorica progresivă despre „incluziune” și „sensibilitate” în sala de clasă. Elevii albi, susțin ei, trebuie să fie protejați de la a învăța despre sclavie sau despre rolul supremației albilor în istoria Americii, deoarece i-ar putea supăra și i-ar face să se simtă vinovați.
Progresiștii care vor să nu se mai predea Huckleberry Finn în școli sau care cer ca termeni precum „gras” să fie scoși din cărțile pentru copii ale lui Roald Dahl urmează aceeași logică. Nici ei nu vor să se simtă copiii ofensați sau „nepoftiți”. Ideea lor despre educație este asemănătoare cu terapia: scopul ei este să-i facă pe copii să se simtă bine cu ei înșiși, mai degrabă decât să învețe cum să absoarbă informații și să gândească singuri.
Imitarea de către dreapta a jargonului de stânga poate fi privită ca o formă de răzbunare. La urma urmei, forța motrice din spatele puritanismului conservator din SUA a fost întotdeauna fundamentalismul, nu incluziunea. Dar dogmatismul religios este strâns legat de teama de a fi jignit. Controversa care a urmat publicării cărții Versetele satanice, a lui Salman Rushdie, în 1988, este un exemplu concret. Pe lângă fatwa ayatollahului Ruhollah Khomeini care cere moartea autorului, conservatorii creștini l-au condamnat pe Rushdie pentru că și-a batjocorit religia. Unii dintre cei de stânga, deși nu aparțineau niciunei religii, l-au criticat în continuare pe Rushdie pentru că a jignit milioane de musulmani.
Puritanii creștini nu se opun cărților despre subiecte legate de homosexuali doar pentru că Biblia interzice homosexualitatea, ci și (poate în primul rând) pentru că încalcă ceea ce ei cred că este ordinea naturală. Acest lucru nu este atât de diferit de sentimentele a mii de oameni care au semnat recent o scrisoare de protest la adresa modului în care a fost acoperită, în New York Times, tema legată de transsexuali. Semnatarii au fost supărați de faptul că unele articole presupuneau că problema genului ar putea să nu fie soluționată din punct de vedere științific. Unul, semnat de editorialista Pamela Paul, care o apără pe J.K. Rowling, a provocat o ofensă deosebită. Rowling nu urăște oamenii care au trecut de la un sex la altul, dar nu crede că a fi femeie sau bărbat este pur și simplu o chestiune de alegere.
Progresiștii care cer interzicerea cărților „Harry Potter” ale lui Rowling (care sunt denunțate și de fanaticii de dreapta, pentru promovarea vrăjitoriei) nu fac acest lucru din motive religioase. Din nou, ei vorbesc despre locuri de muncă neprimitoare, marginalizare, insensibilitate, și așa mai departe. Dar ei sunt adesea la fel de dogmatici precum credincioșii religioși. Ei sunt convinși că cineva născut cu organe genitale masculine este femeie dacă așa spune. A te îndoi de această convingere, așa cum face Rowling, încalcă viziunea lor asupra naturii.
Acest lucru nu înseamnă că amenințările dinspre extrema stângă, la adresa accesului studenților la cărți, sunt la fel de grave precum cele venite dinspre extrema dreaptă. Spre deosebire de partidele de extremă dreaptă, inclusiv Partidul Republican de astăzi, politicienii de centru-stânga nu cer, în general, interdicții legale impuse de stat. Cu toate acestea, o parte din retorica progresistă face jocul dreptei populiste.
Lipsit de o platformă economică coerentă, Partidul Republican a intrat cu totul în războaiele culturale din SUA. Dar, având în vedere că apelurile conservatorilor religioși și sociali tind să câștige mai mult electorat decât pozițiile dogmatice cu privire la identitățile rasiale și sexuale, acesta nu este un război pe care stânga este probabil să-l câștige. Democrații și alte partide progresiste din lumea occidentală ar face bine să se concentreze mai puțin pe sentimentele rănite și mai mult pe interesele economice și politice ale alegătorilor. >>
