Piața unică se află în miezul Uniunii Europene. Dar când vine vorba de un tip de produs – medicamente care salvează vieți – este fiecare țară pentru sine, scrie POLITICO.
Pacienții din întregul bloc nu dispun de aceleași medicamente atunci când se luptă cu boala. Un medic din România așteaptă în medie doi ani pentru a prescrie același medicament de ultimă oră ca omologul său din Germania. Dacă suferi de o boală care pune viața în pericol, cum ar fi cancerul, aceasta înseamnă diferența dintre viață și moarte.
Factorii de decizie sunt conștienți de această loterie cu coduri poștale și doresc să o schimbe.
„Pacienții din statele membre occidentale și mai mari au acces la 90% din medicamentele nou aprobate. În statele membre estice și mai mici, acest prag este de până la 10%”, declara comisarul pentru sănătate, Stella Kyriakides, într-un discurs ținut în aprilie. „Acest lucru este cu adevărat inacceptabil”.
Înaltul oficial al UE prezenta propunerea Comisiei de reformare a pieței farmaceutice din Europa, al cărei scop principal este de a rezolva problema accesului inegal. Ideea cea mare este de a pedepsi companiile care nu își lansează produsul pe toate cele 27 de piețe ale UE în termen de doi ani. Dacă nu vor proceda astfel, se vor confrunta cu o competiție timpurie a rivalilor.
Este un instrument contondent pentru ceea ce experții spun că reprezintă o problemă complicată. Iar juriul încă nu a stabilit dacă va funcționa.
Dar, pe măsură ce legiuitorii din Parlament încep îndelungatele dispute pe detaliile textului, să dărâmăm cele mai mari obstacole în calea unei piețe mai echitabile a medicamentelor.
Banii
Primul motiv este simplu: unele medicamente sunt chiar scumpe. Și există diferențe economice mari între cele 27 de țări UE – PIB-ul Bulgariei pe cap de locuitor este de aproape cinci ori mai mic decât cel din Țările de Jos, de exemplu. Înseamnă că unele țări pot cheltui mai mult pentru îngrijirea sănătății – și medicamente – decât altele.
O analiză finanțată de industrie a pieței europene a medicamentelor împotriva cancerului și realizată de Institutul Suedez pentru Economia Sănătății (IHE) constată că cei mai buni cheltuitori – Austria, Germania și Elveția – au plătit între 92 și 108 EUR de persoană pentru medicamente împotriva cancerului, comparativ cu 13-16 EUR, în cazul Republicii Cehe, Letoniei și Poloniei.
Cheltuielile mai mici se traduc în mai puține medicamente prescrise. În cazul medicamentelor imuno-oncologice, de exemplu, utilizarea lor în țările mai sărace a fost între o zecime și o cincime din cea observată în țările mai bogate.
„O mare parte a pacienților europeni cu cancer, în special în Europa de Est, nu pot avea acces la medicamente eficiente (și potențial rentabile) din motive legate de accesibilitate”, scriu cercetătorii.
Tocmeală secretă
Un motiv mai complicat constă în modul opac și idiosincratic în care sunt stabilite prețurile medicamentelor. De departe, cel mai obișnuit mod de a negocia prețurile în Europa constă în faptul că firmele farmaceutice se tocmesc la preț cu guvernele, direct și în secret, astfel încât nicio țară nu știe cu adevărat cât plătește alta pentru un medicament.
„Ele [companiile farmaceutice] aleg să-și lanseze mai întâi medicamentele în țările de la care se așteaptă să obțină prețuri mai mari, de obicei țări cu venituri mai mari, care pot plăti mai mult”, a spus Sabine Vogler, care conduce departamentul de farmacoeconomie al Institutului Național de Sănătate Publică din Austria. „În țările din sudul Europei, cum ar fi Portugalia și Grecia și [țările] din Europa de Est, acestea sunt propuse într-o etapă ulterioară… în doi sau trei ani”.
Când lansează un nou medicament, companiile merg mai întâi în țările în care pot obține cel mai bun preț – de obicei cele mai mari și mai bogate. Guvernele din aceste țări vor stabili un așa-numit preț de referință, care este disponibil publicului. Dar acest preț este negociat în scădere în discuții confidențiale în care se convine asupra unei reduceri nedezvăluite. Procesul începe din nou cu următoarea țară, care folosește prețul public de referință ca punct de plecare.
Rezultatul este că negocierile se desfășoară în timp, iar țările cu piețele cel mai puțin atractive sunt ultimele la rând.
Birocrația
Pentru industria farmaceutică, vinovatul nu este căutarea de euro și cenți murdari, ci grămada de documente implicate în determinarea guvernelor să plătească pentru un nou medicament.
„Procedura pentru [negocieri privind medicamentele] este un proces care consumă timp”, se arată într-o analiză publicată de lobby-ul farmaceutic EFPIA asupra cauzelor fundamentale ale întârzierilor în lansarea medicamentelor. „Fiecare țară cere elaborarea unui dosar personalizat în limba locală și respectarea normelor locale”.
În teorie, Directiva UE privind transparența limitează la 180 de zile timpul pe care îl au țările pentru a ajunge la o decizie cu privire la cât vor plăti pentru un medicament. Dar în practică se permite „oprirea ceasului” – numărătoarea inversă e înghețată atunci când autoritățile de reglementare și agențiile guvernamentale solicită companiilor mai multe date.
Și asta se poate adăuga. O analiză din industrie a timpului mediu de acces pentru medicamentele personalizate împotriva cancerului în cinci țări a arătat că Danemarcei îi ia puțin peste patru luni pentru a decide dacă plătește pentru un medicament. Poloniei, țara cu cea mai proastă prestație, îi ia 30.
Remedierea corectă?
Câteva remedieri sunt deja în lucru. Așa-numita Evaluare Comună a Tehnologiei Sănătății va produce o evaluare unică la nivelul UE a noilor medicamente, pentru a ajuta țările să decidă cât să plătească – în loc de 27 de dosare naționale pentru fiecare medicament, așa cum este cazul în prezent. Prima evaluare comună este așteptată în 2025.
Grupuri regionale de țări, cum ar fi inițiativa Beneluxa din Belgia, Țările de Jos, Luxemburg, Austria și Irlanda, au început să se unească pentru a cumpăra medicamente în comun, simplificând negocierile pentru producătorii de medicamente și întărind puterea de negociere a cumpărătorilor.
Dar propunerea de reformă farmaceutică a Comisiei Europene este cea mai ambițioasă soluție de până acum. Și, având în vedere că pachetul a cunoscut deja un puternic lobby al industriei împotriva manevrei de a forța lansările la nivel de bloc, legislatorii europeni vor avea de lucru.
