Care sunt modificările propuse de PSD pentru pachetul 2 de măsuri fiscale

Sursa: Inquam Photos / Malina Norocea

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că PSD vine cu propuneri în pachetul 2 de măsuri, precum suprataxarea capitalului şi a marilor averi dar şi reglementări privind înstrăinarea profitului, el arătând că, din discuţiile pe care le-a avut cu ministrul Finanţelor, o direcţie din minister, care ar fi trebuit să se ocupe de acest lucru, aproape era depopulată. Grindeanu a mai arătat că PSD doreşte o taxare mai mare a capitalului şi a marilor averi, pentru a echilibra povara fiscală, care astăzi este pusă majoritar pe cei săraci şi pe cei cu venituri medii şi pe companiile care îşi plătesc la timp impozitele, notează News.ro.

”Noi avem lucruri pe care vrem să le corectăm din pachetul 1, aşa cum am mai anunţat, cele legate de veterani, cele legate de tinerile mame, cele legate de deţinuţii politici, ca să dau un exemplu. Dar avem propuneri pentru pachetul 2, pe zona de fiscalitate, la care ţinem foarte mult şi aceste propuneri vor fi înaintate către Ministerul Finanţelor şi vom avea discuţii”, a anunţat preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, el arătând că vor discuta cu cei de la Ministerul Finanţelor pentru a putea fi prinse aceste măsuri.

Potrivit lui Grindeanu, propunerile vizează ”suprataxarea capitalului şi a marilor averi, reglementări în ceea ce priveşte înstrăinarea profitului în România”. ”Acest lucru trebuie să înceteze, e o chestiune unde am rezonat foarte bine cu ministrul Finanţelor şi mă bucură acest lucru, şi vă va spune, sunt convins, va detalia că o direcţie din Ministerul Finanţelor, care ar fi trebuit să se ocupe de acest lucru, aproape era depopulată. Nu prea avea nici în ANAF niciun fel de funcţionar care să lucreze. Lucrul ăsta va înceta, mă bucură abordarea ministrului Nazare”, a arătat Grindeanu.

”Partidul Social-Democrat doreşte o taxare mai mare a capitalului şi a marilor averi, pentru a echilibra povara fiscală, care astăzi este pusă majoritar pe cei săraci şi pe cei cu venituri medii, şi, de asemenea, povara este pusă pe companiile care îşi plătesc la timp impozitele, spre deosebire de celelalte companii”, a arătat Grindeanu.

Preşedintele interimar al PSD a mai declarat că au vorbit şi despre legea insolvenţei, creşterea impozitării la criptomonede, în coaliţie şi le vor a fi prinse în pachetul 2.

Sorin Grindeanu: Astăzi am reuşit să impunem vocea raţiunii în coaliţie, şi anume că investiţiile din Programul Angel Salinii nu îngheaţă / În acest program se fac investiţii conform regulilor europene, cine fură, să plătească

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu: Astăzi am reuşit să impunem vocea raţiunii în coaliţie, şi anume că investiţiile din Programul Angel Salinii nu îngheaţă. El a mai spus că orice investiţie făcută prin Anghel Saligny, dacă ar putea legal să fie transferată pe fonduri europene, îndeplineşte toate criteriile, toate regulile de a fi acceptate ca investiţii finanţate din bani europeni, iar cine fură, să plătească pentru asta. Grindeanu a anunţat că în următoarele două, trei săptămâni, fiecare preşedinte de Consiliu Judeţean, împreună cu prefectul fiecărui judeţ, urmează să discute la Ministerul Dezvoltării, proiect cu proiect, stadiul lucrărilor.

”Apreciez foarte mult tonul discuţiei şi modalitatea în care astăzi toate cele patru formaţiuni politice plus grupul minorităţilor au abordat toată problematica de pe ordinea de zi. Pentru noi, pentru Partidul Social-Democrat era şi este extrem de important să fi fost atinse trei puncte. Primul, cel legat de propunerile pe care PSD-ul le are pentru reformarea statului şi care să fie prinse în pachetul 2 de măsuri al Guvernului, îndreptarea unor decizii, aşa cum mai am anunţat, din pachetul 1 adoptat şi care sunt decizii care pot fi foarte uşor îndreptate în pachetul numărul 2 şi identificarea unor formule rationale, pentru continuarea investiţiilor esenţiale din comunităţi, prin Programul Naţional Anghel Saligny. Noi cred că astăzi, şi le mulţumesc partenerilor de coaliţie pentru acest lucru, am reuşit să impunem o voce a raţiunii în coaliţie, şi anume că investiţiile din Programul Angel Salinii nu îngheaţă. Asta este un lucru important”, a spus Sorin Grindeanu, într-o conferinţă de presă.

Grindeanu a precizat că a văzut, cel puţin în ultime 24 sau 48 de ore, foarte multe păreri, foarte multe observaţii, foarte multe concluzii, deşi nu era loc de concluzii, legate de acest Program Naţional Anghel Saligny.

”Pentru fiecare investiţie în drumuri, în canalizare, în apă, în gaz, Guvernul investeşte într-o viaţă mai bună a cetăţenilor din localităţile mici şi mijlocii din România. Despre asta este vorba, nu este vorba despre nimic altceva. Românii din aceste comunităţi nu vor să fie şi nu trebuie să fie condamnaţi la sărăcie şi la subdezvoltare, pentru că acest program naţional nu este unul politic”, a menţionat Grindeanu. Preşedintele interimar al PSD a arătat că în ultimele zile au fost luări de poziţii a unor primari, indiferent de culoarea politică a lor, ca au fost de la PSD, PNL, USR, chiar şi UDMR, care au spus că acest program naţional trebuie să continue.

Grindeanu a mai declarat că ”niciun preşedinte de Consiliul Judeţean şi niciun primar nu pleacă cu banii acasă şi se fac investiţii conform regulilor europene”.

”Orice investiţie făcută prin Anghel Saligny, dacă ar putea legal să fie transferată pe fonduri europene, îndeplineşte toate criteriile, toate regulile de a fi acceptate ca investiţii finanţate din banii europeni. Cine fură, să plătească pentru asta. Dar nu poţi să condamni comunităţi întregi din România, pentru eventuale suspiciuni. Repet, cine fură, să plătească, să se ducă la puşcărie. Restul sunt speculaţii ale celor care vor să distrugă un program naţional care este unul care a funcţionat în aceşti ani”, a menţionat el.

Preşedintele interimar al PSD a anunţat că s-a decis în coaliţie ca în următoarele două, trei săptămâni, fiecare preşedinte de Consiliu Judeţean, împreună cu prefectul fiecărui judeţ, să discute la Ministerul Dezvoltării, proiect cu proiect, stadiul acelui proiect, modul în care va fi finanţat, în ce mod vor reuşi, pentru cele care sunt într-un stadiu incipient, să conserve o parte din aceste investiţii.

”Orice economisire care se poate face pe alte componente şi pe alte linii bugetare, noi cei de la PSD am anunţat că dorim să o transferăm către finanţarea acestui program national, Anghel Saligny”, a mai spus el.

El a precizat că nu a amânat nimeni pachetul doi de măsuri, ci este vorba de o desfăşurare normală.

”Trebuie să discutăm prima oară despre rectificare, trebuie să discutăm despre o poză la zi a cee ace avem şi după aceea vom discuta despre celelate lucruri”, a subliniat preşedintele PSD.

”Sunt sigur că vor fi identificate resurse şi vor fi prioritizate investiţiile cu un grad mare de execuţie, nicio investiţie avansată nu va fi oprită. Nici una, ca să fiu foarte clar”, a ţinut să precizeze Grindeanu.

Grindeanu, despre grupul de lucru care lucrează la reforma companiilor de stat: În momentul în care lucrezi la Guvern, trebuie să ţi se dea acces la informaţii cu caracter secret. Ar trebui să îţi faci public o declaraţie de intenţie, cel puţin

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, despre grupul de lucru informal care lucrează la reforma companiilor de stat, că în momentul în care lucrezi la Guvern, trebuie să ţi se dea acces la informaţii cu caracter secret şi ar trebui să îţi faci public o declaraţie de intenţie, cel puţin. El a menţionat că a discutat la telefon cu vicepremierul Dragoş Anastasiu despre acest lucru şi i-a transmis ce ar putea fi ilegal şi trebuie îndreptat.

Sorin Grindeanu a declarat într-o conferinţă de presă că a văzut declaraţiile vicepremierului Dragoş Anastasiu, privind glupul de lucru pe pachetul de măsuri privind companiile de stat şi a discutat cu acesta şi la telefon, explicându-i ce nu i se pare a fi legal şi ce ar trebui să fie îndreptat.

”Chiar dacă e un grup care are intenţii extraordinar de bune şi este informal, în momentul în care lucrezi la Guvern trebuie să ai acces, să ţi se dea acces la informaţii cu caracter secret. Nu ştiu dacă au. Doi. Cam ar trebui să îţi faci public o declaraţie de intenţie, cel puţin. Dacă tu vrei să vorbeşti despre companii, e foarte bine. Nu vreau să fiu înţeles greşit. Dar unele dintre ele, ca să dau un exemplu, pot să fie listate la bursă. Tu, dacă eşti un extraordinar de bun analist financiar, dacă nu ai o declaraţie de intenţie şi toate lucrurile să fie cât se poate de clare, laşi loc la suspiciuni. Iar acea chestiune de pe bursă poate să fie speculată. Eu nu vreau decât să fie transparenţa şi să se respecte legea”, a spus Grindeanu.

Preşedintele interimar al PSD a mai spus că Anastasiu i-a transmis că şi el vrea să respecte legea.

Decizii în coaliție: Proiectele Anghel Saligny vor fi analizate individual / Pachetul 2 de măsuri a fost amânat