Carlo Acutis, elevul milanez în vârstă de 15 ani care, la 12 octombrie 2006 s-a stins din viaţă la spitalul San Gerardo din Monza din cauza unei leucemii fulminante, a fost recunoscut de Biserică, în ciuda scurtei sale vieți, ca un model al credinței creștine, scrie Ansa, citată de Rador.


În îndemnul apostolic „Christus vivit”, Papa Francisc l-a propus tinerilor ca pe un model de sfințenie al erei digitale. Beatificarea lui Carlo Acutis, decretată de Papa Francisc, a fost anunţată de cardinalul Agostino Vallini, delegat pontifical pentru Bazilica San Francesco și Santa Maria degli Angeli, în timpul Liturghiei celebrate în Bazilica superioară a Sfântului Francisc din Assisi.
Comemorarea liturgică a fericitului Carlo Acutis va fi celebrată în fiecare an pe 12 octombrie, ziua morții sale.


Dar cine este Carlo Acutis, a cărui faţă zâmbitoare se află pe rețelele sociale de zile întregi?
Tânărul, care s-a născut în 1991 şi murit la vârsta de 15 ani, este primul „sfânt” al milenialilor, generaţia care a mâncat internet pe pâine, motiv pentru care mulți îl consideră deja sfântul patron al internetului.


Carlo, care purta numele bunicului său, proprietarul Vittoria Assicurazioni, s-a născut la Londra, oraşul unde fusese transferat temporar tatăl său, Andrea, care în acei ani era manager într-o bancă de investiții. A urmat apoi întoarcerea în Lombardia, la Milano, unde Carlo a urmat școala elementară şi liceul.
O viață scurtă, curmată, la vârsta de 15 ani de o leucemie fulminantă. A murit la Monza, însă, la cererea sa, a fost înmormântat la Assisi, în oraşul Sfântului Francisc unde a fost beatificat sâmbătă,10 octombrie.
Geniu al computerului, și-a folosit cunoștințele pentru a vorbi despre credință pe web, un adevărat „influencer al lui Dumnezeu”, aşa cum l-am putea defini astăzi. Juca fotbal, făcea drumeții la munte, cânta la saxofon și mergea cu prietenii la pizzerie. Oricine se apropia de el, era contagiat de acea dragoste pentru Hristos și pentru Euharistie care l-au determinat să meargă zilnic la Sfânta Liturghie, chiar din copilărie. Între timp, Carlo „meşterea” la computer și crea site-uri care vorbesc despre miracolele euharistice și practic, despre bucuria credinței. „Euharistia este drumul meu spre cer”, îi plăcea să repete.
Mama, Antonia Salzano, spune că fiul ei se juca de-a informaticianul, realiza video-uri și montaje cu videocamera și crea reviste online.
Treptat, a început să studieze manuale specializate, cele utilizate în facultățile de inginerie computerizată, devenind astfel, din autodidact, un programator din ce în ce mai experimentat.
Papa Francisc, care, aşa cum recunoaşte el însuşi, este un antitalent în ceea ce priveşte telefoanele mobile și computerele și care pentru a scrie un e-mail trebuie să ceară ajutorul cuiva, a fost fermecat de acest tânăr care „știa să folosească noi tehnici de comunicare pentru a transmite Evanghelia, valorile și frumusețea”. Bergoglio l-a menționat pe băiat în „Scrisoarea către tineri”, semnată anul trecut la încheierea lucrării Sinodului în care îl şi citează : „Toți se nasc originali, însă mulți mor ca fotocopii”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here