Cartelurile de droguri din Mexic distribuite medicamente pe fondul pandemiei COVID-19

Presupuşi membri ai cartelurilor de droguri au distribuit alimente locuitorilor a două oraşe din Mexic, pe fondul pandemiei de coronavirus, a relatat luni presa locală, citată marţi de dpa, transmite Agerpres.

Surse oficiale citate de ziarul Reforma au indicat că sunt investigate livrările de produse alimentare, despre care se presupune că au fost efectuate de Cartelul Golfului din statul de nord-est Tamaulipas în statul Michoacan (vest).

Se ştie că grupurile de trafic de droguri distribuie alimente sau jucării la anumite date, precum Ziua Copilului sau când au loc uragane, în ceea ce este văzut ca o modalitate de a-şi face simţită prezenţa şi de a câştiga sprijinul comunităţii.

În Tamaulipas, un stat care se învecinează cu Statele Unite, cutii de carton cu articole de bază, precum conserve de ton, ulei şi zahăr, au fost livrate sâmbătă în cartierele marginalizate ale capitalei statului, Ciudad Victoria.

El Blog del Narco, un website ce difuzează informaţii cu privire la crima organizată, a publicat fotografii care arată etichete pe cutii pe care se putea citi „Cartel del Golfo: În sprijinul Ciudad Victoria”.

Potrivit Reforma, aceasta ar putea fi o strategie a unui lider al crimei organizate ce operează într-un alt oraş din Tamaulipas de a contesta traficanţii de droguri din capitală.

Alimente au fost de asemenea distribuite în Michoacan în comunitatea Acahuato, un oraş de lângă Apatzingan, unde operează diferite organizaţii, inclusiv Los Viagras.

Criza coronavirusului a paralizat parţial economia Mexicului, unde populaţiei i s-a cerut să se autoizoleze în încercarea de a
încetini răspândirea virusului.

Până în prezent, 2.143 de cazuri de COVID-19 au fost confirmate, în timp ce 94 de persoane care au fost testate pozitiv până acum au murit. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here