Casa Albă: SUA vor fi în măsură să continue chiar şi „câteva luni” asistenţa pentru Ucraina în cazul în care Congresul american nu votează din nou finanţarea

SUA vor fi în măsură să continue şi „câteva luni” asistenţa pentru Ucraina în cazul în care Congresul american nu votează din nou finanţarea, a declarat marţi un purtător de cuvânt al Casei Albe, relatează AFP, citată de Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională, John Kirby, a indicat că durata exactă va depinde de nevoile armatei ucrainene şi de ceea ce se întâmplă „pe câmpul de luptă” având în vedere că se apropie iarna.

Preşedintele american Joe Biden a avut marţi o teleconferinţă cu mai mulţi lideri ai ţărilor aliate SUA pentru „a coordona continuarea ajutorului pentru Ucraina”, a anunţat Casa Albă într-un comunicat.

Partidul Republican, care domină Camera Reprezentanţilor, trebuie „să-şi respecte cuvântul şi să asigure votarea ajutorului necesar Ucrainei pentru ca ea să se poată apăra. Suntem ‘naţiunea indispensabilă’, să ne comportăm ca atare”, a scris Joe Biden pe reţeaua socială X.

SUA conduc coaliţia occidentală care sprijină Ucraina şi sunt principalul furnizor de ajutor pentru Ucraina, sub formă de armament greu şi sofisticat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here