Votul util nu este un moft, nici o distorsionare a jocului democratic și nici o nedreptate făcută electoratului. Este pur și simplu o metodă, una printre atâtea altele, în care politicieni și alegători între care există diferențe, dar nu unele ireconciliabile, își pot maximiza șansele de a-și vedea puse în operă, măcar parțial, propriul program, respectiv propriile așteptări.
Alianțele de toate felurile și coalițiile pe termen scurt sau lung, retragerile tactice și “tranzacționarea” sprijinului politico-electoral reprezintă în realitate elemente care compun liantul ce face guvernabil un spațiu național sau local, în care viziunile despre lume sunt diverse, concurente și pot fi exprimate liber.
Poveștile despre “saci de cartofi”, trădare și altele asemenea nu au nimic în comun cu realitatea competiției electorale într-o democrație – sunt doar atât: povești, justificări de tipul praf în ochi, gargară de sofiști nesofisticați. Am abordat subiectul acesta chiar zilele trecute – AICI.
Ca un detaliu curios, jocul acesta perfect democratic pare mai bine stăpânit și extrem se practicat, când situația o impune, în rândul inamicilor democrației liberale.
În America, Robert F. Kennedy Jr s-a retras la timp din cursa prezidențială pentru ca voturile sale să poată fi redirecționate către Donald Trump.
În România, lidera POT, Anamaria Gavrilă, nu s-a mai avântat în campania prezidențială, pentru ca liderul AUR, George Simion, să își maximizeze șansele.
Eugen Teodorivici, fost ministru PSD, s-a retras recent, pentru a nu zgâria nici măcar modest rezultatul potențial al lui Daniel Băluță.
Makaveli a ieșit din cursă pentru a nu leza parcursul Ancăi Alexandrescu.
Pe partea cealaltă, a democraților, a existat într-adevăr un exemplu de “bune practici”, atunci când USR, cu chiu cu vai, a reușit să se descotorosească de propria candidată, Elena Lasconi, pentru a-și muta sprijinul în beneficiul independentului Nicușor Dan.
Și s-a retras Vlad Gheorghe (DREPT) pentru Ciprian Ciucu (PNL).
Toți aceștia au judecat corect și au procedat în consecință. Democrația nu a ieșit mai slăbită din asta, ba din contră, a avut de câștigat printr-un aport de funcționalitate. Electoratul nu s-a simțit nici trădat și nici cartof – și nici nu ar fi avut de ce, căci nu așa arată trădarea și nu așa arată cartofii.
Nu la fel stau însă lucrurile în tabăra “scrobiților”, unde retragerea e percepută nu în funcție de valențele-i strategice care servesc interesul mai larg al unui electorat mai larg, ci pur și simplu după cum bate vântul interesului personal și/sau de partid.
Acesta e cazul, la aceste alegeri pentru București, pentru SENS, USR și PNL, pentru Ana Ciceală, Cătălin Drulă și Ciprian Ciucu.
Domniile lor și partidele lor au o agendă care merge paralel cu agenda interesului general. Judecând după sondaje (și nu ai după ce altceva să judeci), cel mai bine plasat ar fi trebuit sprijinit, prin retragere, de către cei mai slab plasați.
Dacă scrutinul ar fi fost în două tururi, dacă România nu ar fi fost sub tăișul ascensiunii extremiștilor, dacă Bucureștiul nu ar fi avut atât de mult de suferit din cauza administrațiilor PSD, desigur problema nu s-ar fi pus în termenii ăștia. Dar realitatea este necruțătoare și face inevitabilă abordarea în astfel de termeni.
Haideți să facem un ultim exercițiu de imaginație cu privire la ceea ce ar fi însemnat ca pe partea “scrobiților” (SENS, USR, PNL) să fi existat luciditatea de a exploata jocul retragerilor tactice înspre binele obiectivului strategic.
Ar fi două scenarii:
- Primul e cel în care s-ar retrage doi (cel “mic” – Ciceală – și unul dintre cei “mari” – Ciucu ori Drulă), rămânând astfel în cursă unul singur. Într-un asemenea scenariu, polul reformist și pro-occidental ar fi avut certitudinea victoriei la urne încă dinaintea deschiderii secțiilor de votare.
- Al doilea e cel în care s-ar retrage doar unul dintre cei doi “mari”, Drulă sau Ciucu. Cel “mic”, Ciceală, ar continua cursa. Într-un astfel de caz, șansele ar rămâne foarte bune pentru cel “mare” rămas în competiție, iar cel “mic” ar avea mai puțin de suferit de pe urma unui eventual vot util care să ducă la dezertarea unor alegători din tabăra sa către cel “mare” rămas în cursă. Ar fi fost un câștig de două ori: pe termen scurt, victoria unui candidat reformist și pro-occidental; iar pe termen lung, un scor bunicel al lui Ciceală ar putea tracta micul partid SENS, căci e nevoie de partide noi și “spălate”, având în vedere că Parlamentul e populat de AUR, SOS, POT.
Dar pentru ca lucrurile să fi decurs astfel ar fi fost neapărată nevoie ca “scrobiții” să se raporteze la alegerile din București semnificativ mai mult din perspectiva electoratului pro-occidental și semnificativ mai puțin din perspectiva clasică a intereselor meschine de partid și personale.
Mă număr printre cei care consideră votul util un instrument esențial în selectarea reprezentanților aleși. Nu sper la o lume perfectă – căci nu există – și nici la candidați perfecți – căci nici nu există, iar noi, alegătorii… ei bine, nici noi nu suntem perfecți. Ca atare, urmăresc prin votul util ajungerea la soluția cea mai puțin imperfectă în contextul dat.
Totodată, probabil că mă număr printre cei mai severi comentatori, când vine vorba și de alegători, din perspectiva responsabilității mari care le revine și lor, de a se informa cât de corect, de nuanțat și de mult pot cu privire la oferta electorală. Totodată, sever sunt cu alegătorul chiar și atunci când politicienii își fac parțial sau deloc treaba care le revine. Căci rezultatul unui scrutin se va răsfrânge, în definitiv, mai mult asupra alegătorului decât asupra politicianului.
Dar în contextul alegerilor pentru Primăria Capitalei, nu pot să nu remarc cinismul și lipsa de corectitudine din tabăra “scrobiților” ( în primul rând USR, PNL, iar abia apoi SENS), față de electoratul de pe acest culoar.
Căci există o sumedenie de motive întemeiate (le reiau: scrutin cu un tur, aglomerație mare pe culoar, scoruri extrem de strânse în sondaje) care îi obligau pe politicienii din USR și PNL să ia de pe umerii alegătorilor o parte din povara îndoielilor aferente votului util.
Pur și simplu, de data asta, electoratul pro-occidental putea fi ajutat de politicienii pro-occidentali să ia mai ușor o decizie, iar decizia să fie și eficientă. O puteau face prin retragerea tactică a cel puțin unuia și rămânerea strategică în joc a celuilalt “mare”.
Nu au făcut-o (cel puțin până vineri seara, la ora scrierii acestui text), iar asta se poate răzbuna brutal pe România.
Cine, cum și în ce scop a învățat poporul “suveranist” să se sperie de Franța și Macron
