România este una dintre țările europene în care propaganda rusă a penetrat cel mai puternic și adânc, narațiunile acesteia, extrem de ostile Occidentului, fiind rostogolite cu vioiciune nu doar la vârful politicii, prin reprezentanții partidelor extremiste, ci și la firul ierbii, prin utilizatori de rând ai rețelelor sociale.
Ascensiunea lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale din 2024, instalarea AUR pe primul loc în sondaje, proaspăta urcare în preferințe a Ancăi Alexandrescu, în campania pentru alegerile de la București din 7 decembrie sunt doar cele mai spectaculoase ecouri ale răspândirii infecției kremliniste în organismul societății românești.
Nu a fost deloc o întâmplare nici episodul halucinant, consumat cu ocazia sărbătoririi Marii Uniri, de anul acesta, când un actor care interpreta un personaj de seamă pentru istoria României a fost huiduit ca la ușa cortului, pe motiv de… Franța.
Episodul cu pricina a fost semnalat astfel de către istoricul Liviu Zgârciu, de la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia: “Nici unul dintre cei care au huiduit habar nu avea cine a fost Berthelot, doar faptul că era pomenit ca francez a dus la reacția asta”. Pentru curioși, nu strică un link AICI, măcar către Wikipedia, despre cine a fost generalul Berthelot.
Nu este o întâmplare faptul că multora dintre românii pescuiți de AUR, Șoșoacă, Georgescu sau POT le pute mai nou cam tot ceea ce vine dinspre Franța și ceea ce are legătură cu Franța (deși probabil că pe toți i-ar incanta o excursie la Paris).
Căci propaganda rusă, care a modelat decisiv acest tip de electorat, a construit un imaginar odios legat de Franța: “satanistă”, prin laicitatea sa; izvor universal de LGBT-ism și raționalism ateu; războinică, prin faptul că se află în avangarda sprijinului european pentru Ucraina atacată de ruși.
Mai mult, propagandiștii ruși și-au dat mâna cu influencerii MAGA americani pentru a promova nebunia că soția președintelui francez este în realitate bărbat.
Expuși sistematic acestor narațiuni, o grămadă de români sănătoși la cap au ajuns relee pentru cele mai bolnave teze născocite în laboratoarele de agitație ale Moscovei.
De altfel, președintele Emmanuel Macron a devenit el însuși ținta predilectă a urii, iar acest lucru e lesne de observat atunci când navighezi prin rețelele online pe care se descarcă nervos poporul “suveranist”, ca și atunci când stai de vorbă cu un concetățean “furat” de peisajul AUR-isto-georgist: invariabil, sfârșești prin a fi înjurat de… Macron.
Zic că nu constituie o întâmplare toate acestea întrucât, după Ucraina, cu care Rusia se află în război, tocmai Franța urmează în clasament, ca țara cea mai vizată de propaganda rusă și de operațiunile sistematice de dezinformare orchestrate de Moscova pe plan extern.
Să recapitulăm:
- România se află de 10 ani sub bombardamentele informaționale ale războiului hibrid condus de ruși – fapt recunoscut oficial de șeful statului, Nicușor Dan.
- Franța este țintă privilegiată a acestui război, imediat după Ucraina, fapt atestat de studii riguroase și recunoscut oficial la nivel de premier francez.
- Franța a dislocat militari francezi care să apere teritoriul românesc în eventualitatea unei invazii ruse, Franţa fiind chiar naţiune-cadru a Grupului de Luptă al NATO din România. Deci Franța reprezintă un ghimpe dureros în coasta planificatorilor militari și politici de la Moscova.
Uniți bumbii de mai sus și se configurează imediat relația cauză-efect: prioritatea acordată de propaganda Moscovei Parisului se reflectă tot ca prioritate și în mințile de la noi, intens bombardate de propaganda rusă.
Pentru regimul Putin, de patru ani blocat în războiul din Ucraina, subminarea imaginii Franței și a președintelui acestei țări este fundamentală și din alte două motive decât cele deja enumerate mai sus:
- Emmanuel Macron a fost primul lider occidental care a evocat public un orizont de posibilitate în care securitatea Ucrainei în fața avansului rusesc să fie sprijinită sau garantată prin desfășurarea de trupe străine. Era februarie 2024 atunci când Macron a abordat acest subiect. Este fix tipul de abordare sănătoasă de care Europa occidentală tot fugise, iar pentru că Europa a tot procedat astfel, Rusia lui Putin a luat-o ca pe un cec în alb pentru a porni o salbă de războaie: în Georgia (2008), în Ucraina (2014) și din nou în Ucraina (2022).
- Iar acum, aproape doi ani mai târziu de la acea intervenție, tot Macron este cel care mai face un pas de uriaș: îi pune în gardă pe aliații europeni ai Ucrainei că marele aliat comun, SUA, ar putea trăda Ucraina în chestiunea cedărilor de teritorii ucrainene. Un adevăr aflat pe multe buze a fost în sfârșit rostit de același Macron. Într-un moment în care Putin simte că are un aliat la Casa Albă, eforturile liderului de la Elysee reprezintă, așadar, un obstacol intolerabil pentru Kremlin.
Faptul că președintele Emmanuel Macron nu a vorbit fără sens devine limpede dacă privim rapid în jur: azi, lumea a ajuns foarte aproape de traducerea în realitate a fiecăreia dintre cele două posibilități enunțate de liderul de la Paris, în interval de nici doi ani.
Cele două mari “momente Macron”: – februarie 2024 și decembrie 2025 – vor rămâne de referință, iar azi sunt resimțite ca o durere extremă de către regimul Putin.
Nu e de mirare că zilele astea serviciul rusesc de spionaj extern, SVR, a mers până într-acolo încât să acuze Parisul că se pregătește de o intervenție militară în Ucraina.
Și, din nou, nu este de mirare că ceva similar lansase tocmai Călin Georgescu la un moment dat – NATO va ataca Rusia, pornind de la o bază situată pe teritoriul României.
De reținut, în context, faptul că în primăvară, când Călin Georgescu a fost încolțit de procurori, SVR-ul rusesc a sărit oficial în apărarea pro-rusului român.
Ca de fiecare dată când e vorba de Moscova, de fapt nimic nu poate fi întâmplător. Ca de fiecare dată, când auzi un politician promovând la nesfârșit idei din arsenalul narativ rusesc, nu poate fi un accident.
