Acasă Economie Pagina 17

Economie

Pe Universul.net ai știri de ultimă oră din mediul economic și business. Citește știri despre fondurile de investiții, BNR, PIB, șomaj, salariul minim pe economie, rata inflației și tot ce ține de ministerul Economiei. Vezi care este situația economică actuală a României, dacă avem sau nu creștere economică și ce previziuni fac specialiștii în finanțe. Aici găsești cele mai noi declarații ale ministrului Justiției sau ale guvernatorului Băncii Naționale Române, Mugur Isărescu. Află care sunt îndreprinderile care aduc bani la bugetul de stat, cine sunt principalii investitori, dar și cum poți primi finanțare pentru propria afacere.

RA-APPS face public, în premieră, registrul chiriaşilor

Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a publicat lista tuturor persoanelor juridice care ocupă spaţiile sale, conform noilor prevederi de transparenţă introduse prin HG 420/05.06.2026. Lista se opreşte însă la entităţile juridice. RA-APPS nu a făcut public numele demnitarilor care ocupă spaţiile sale sau care au cumpărat locuinţe de la stat. Marii plătitori sunt instituţiile statului, în...

Inflația a înregistrat în SUA, în mai, cel mai rapid ritm de creștere din ultimii trei ani

Majorarea prețului benzinei în mai a dus la cel mai ridicat nivel al inflației din ultimii trei ani în SUA, o nouă problemă pentru Rezerva Federală americană și o posibilă dificultate politică pentru administrația Trump, în apropierea alegerilor de la mijlocul mandatului, transmite AP, citată de Agerpres. Departamentul Comerțului a informat miercuri că prețurile de consum au înregistrat o creștere...

European prosecutors investigate €1 million fraud involving RRF funds for e-commerce projects

The European Public Prosecutor’s Office (EPPO) in Bologna (Italy) is leading an investigation into a suspected €1 million fraud involving funding from the EU’s Recovery and Resilience Facility (RRF), intended to support the digitalisation and internationalisation of Italian businesses through e-commerce platforms. The investigation, carried out by the Italian Financial Police (Guardia di Finanza) of Macerata, concerns an alleged fraud...

Romania’s powerless president needs to change his mind if he is ever to recover

When he nominated a prime minister, President Nicușor Dan sent two messages to the former coalition parties on Monday: That there is an impasse That either you do as I say, or there will be early elections. Both messages – the first being an SOS, and the second a threat – were revealed Monday by Eugen Tomac to party leaders,...

FOTO | Unul dintre cele mai frumoase drumuri din lume ar putea fi deschis circulaţiei vineri dimineaţa

Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, anunţă că Transfăgărăşanul ar putea să fie deschis circulaţiei vineri dimineaţă, dacă starea drumului şi condiţiile meteo vor permite, notează News.ro. Marţi a fost semnată decizia de constituire a Comisiei speciale a CNAIR pentru Transfăgărăşan (DN 7C). "Joi, 11 iunie, comisia urcă pe munte pentru a verifica fiecare...

Anthropic a lansat modelul de inteligenţă artificială Claude Fable 5 pentru clienţii corporate şi pentru abonaţii plătitori

Anthropic a lansat public modelul de inteligenţă artificială Claude Fable 5, la doar două luni după prezentarea restrânsă a controversatului model Mythos, care a atras atenţia Wall Street şi a autorităţilor americane prin capacitatea sa avansată de identificare a vulnerabilităţilor informatice, transmite CNBC, citat de News.ro. Compania susţine că noul model oferă aceeaşi putere de procesare, dar include mecanisme suplimentare...

Un președinte neputincios. Doar dacă se răzgândește mai poate spera să își revină

>>> Tehnocrați și anticipate? Două glume extrem de costisitoare

Rusia admite dificultăți în aprovizionarea cu combustibil după atacurile ucrainene

Ministerul rus al Energiei a recunoscut că există probleme în aprovizionarea cu combustibil după atacurile lansate de Ucraina împotriva infrastructurii energetice a țării, relatează marți dpa, citată de Agerpres. Companiile din sectorul energetic și al combustibililor s-au confruntat recent cu o intensificare a atacurilor aeriene, 'ceea ce a dus la dificultăți temporare în aprovizionarea cu combustibil în mai multe regiuni...

Scădere de 4% a preţurilor petrolului, după semnalele privind reluarea traficului prin Strâmtoarea Ormuz

Cotaţiile petrolului au scăzut marţi cu aproape 4%, după ce secretarul american al Energiei, Chris Wright, a declarat că traficul maritim prin Strâmtoarea Ormuz este în creştere semnificativă, alimentând speranţele că cea mai gravă criză de aprovizionare cu petrol din istorie ar putea începe să se atenueze, transmite CNBC, citat de News.ro. La jumătatea şedinţei de tranzacţionare din SUA, petrolul...

CELE MAI CITITE