Acasă Economie Pagina 564

Economie

Pe Universul.net ai știri de ultimă oră din mediul economic și business. Citește știri despre fondurile de investiții, BNR, PIB, șomaj, salariul minim pe economie, rata inflației și tot ce ține de ministerul Economiei. Vezi care este situația economică actuală a României, dacă avem sau nu creștere economică și ce previziuni fac specialiștii în finanțe. Aici găsești cele mai noi declarații ale ministrului Justiției sau ale guvernatorului Băncii Naționale Române, Mugur Isărescu. Află care sunt îndreprinderile care aduc bani la bugetul de stat, cine sunt principalii investitori, dar și cum poți primi finanțare pentru propria afacere.

Euro a atins luni maximul istoric de 4,8184 lei

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, luni, un curs de referinţă aflat la un maxim istoric de 4,8184 lei/euro, în creştere cu 0,15% faţă de valoarea atinsă vineri. Francul elveţian a atins la rândul său cel mai mare nivel din ianuarie 2015 până în prezent, de 4,5506 lei pe unitate, informează news.ro. Recordul...

Jurnaliștii ar putea fi scutiți de impozitul pe venit. Salariile lor ar urma să crească

Proiectul de lege prin care jurnaliştii sunt scutiţi de la plata impozitului pe venit a primit, marţi, în Comisia de Buget a Camerei Deputaţilor, un raport suplimentar favorabil pentru adoptare. Actul normativ defineşte activitatea de jurnalism în Codul Fiscal. Propunerea legislativă introduce în Legea Codului fiscal o nouă categorie profesională care ar putea fi...

INS: În ciuda scăderii semnificative a industriei, economia României a rămas pe creștere în trimestrul I al lui 2020

Economia României a rămas pe creștere în primul trimestru din 2020, în ciuda unei scăderi importante a industriei, dar și a taxelor pe consum. Au crescut însă serviciile, construcțiile și sectorul IT&C. Institutul Național de Statistică confirmă creșterea PIB, în trimestrul I (ianuarie-martie) cu 0,3%, în termeni reali, față de trimestrul IV al anului trecut. În...

Europa, pârjolită: În zone din România şi Polonia va fi cea mai grea secetă din ultimul secol. În Cehia, record negru în 500 de ani

>>> Analiza menționează prognoza României, care indică înjumătățirea recoltei de grâu. Bloomberg amintește și de șocul creat pe piața mondială când Bucureștiul a vrut să interzică exporturile

Starea de urgență decretată de Donald Trump a repornit bursele din SUA

Valorile indicilor burselor din Statele Unite au crescut, vineri seară, în contextul decretării stării de urgenţă, la o zi după cele mai slabe rezultate înregistrate din anul 1987 până acum. Indicele S&P 500 a avut vineri o creştere de 9,3%, la fel ca Nasdaq, în timp ce Dow Jones Industrial a înregistrat o creştere...

Japonia, a treia economia a lumii, înregistrat cea mai puternică scădere economică din istorie

Economia Japoniei a înregistrat cea mai puternică scădere economică din istorie, în contextul pandemiei de coronavirus, informează BBC. A treia economie a lumii a scăzut cu 7,8% în perioada aprilie-iunie, față de ianuarie-martie, iar diferența de la an la an a fost de 27,8%. Japonia se confrunta deja cu o creștere economică...

Aproape un experiment administrativ: Proiectele de infrastructură de interes local vor putea fi transferate de la autorităţile centrale

Proiectele de infrastructură rutieră şi feroviară de interes local vor putea fi transferate de la autorităţile centrale la nivelul celor locale, conform unei ordonanţe de urgenţă adoptate joi în şedinţa de Guvern, a anunţat, vineri, şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă. "Un act normativ adoptat în şedinţa de guvern de ieri reprezintă o adevărată revoluţie...

Cum va modifica pandemia de Covid-19 piața imobiliară din România

Pandemia de COVID-19 a lovit piaţa rezidenţială în cel mai bun moment al său din ultimii 30 de ani, moment în care cererea şi oferta sunt la un nivel echibilibrat, iar preţurile au fost ţinute sub control, fiind departe de nivelul astronomic atins în prima parte a anului 2008.

Doi directori de la DIGI, plătiți cu acţiuni în valoare de 9,7 mil. lei

Operatorul de telecomunicaţii Digi Communications (simbol bursier – DIGI) a anunţat la Bursă că Serghei Bulgac, director general şi administrator executiv, şi Valentin Popoviciu, administrator executiv, şi-au exercitat opţiunile de dobândire acţiuni conform planului de stock option plan aprobat de acţionari pe 2 mai 2018.  Astfel, Serghei Bulgac a primit 170.000 de acţiuni, care...

CELE MAI CITITE