Acasă Economie Pagina 90

Economie

Pe Universul.net ai știri de ultimă oră din mediul economic și business. Citește știri despre fondurile de investiții, BNR, PIB, șomaj, salariul minim pe economie, rata inflației și tot ce ține de ministerul Economiei. Vezi care este situația economică actuală a României, dacă avem sau nu creștere economică și ce previziuni fac specialiștii în finanțe. Aici găsești cele mai noi declarații ale ministrului Justiției sau ale guvernatorului Băncii Naționale Române, Mugur Isărescu. Află care sunt îndreprinderile care aduc bani la bugetul de stat, cine sunt principalii investitori, dar și cum poți primi finanțare pentru propria afacere.

Ministrul Agriculturii: România, grânarul Europei / Planul este ca până în 2027 să se ajungă la 2,7 milioane de hectare irigate

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat joi că în momentul de faţă, România a devenit grânarul Europei, aşa cum a fost iar planul este ca până în 2027 să se ajungă la 2,7 milioane de hectare irigate, iar în acel moment, nimeni nu ne mai poate bate, la nivelul UE, transmite News.ro. ”Având în vedere că în momentul de faţă...

Eurostat: România a înregistrat și în ianuarie cea mai ridicată inflație din UE

Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a scăzut până la 2% în ianuarie, de la un nivel de 2,3% luna precedentă, iar România este în continuare țara cu cea mai ridicată inflație, cu un avans anual al prețurilor de 8,5%, arată datele publicate miercuri de Oficiul de statistică al Uniunii Europene (Eurostat), notează Agerpres. Luna trecută, țările membre UE...

Barcelona dublează taxa turistică pentru a finanța construcția de locuințe accesibile

Turiștii care vizitează Barcelona ar putea fi taxați cu până la 15 euro pe noapte, după ce edilii au majorat taxa turistică până la una dintre cele mai ridicate valori din Europa, în cadrul eforturilor de a reduce supraturismul și a ajuta la finanțarea construcției de locuințe accesibile, transmite Reuters, citată de Agerpres. Parlamentul regional din Catalonia a aprobat miercuri...

Elveția se pregătește să includă utilizarea numerarului în Constituție

Elveția se pregătește să includă utilizarea numerarului în constituție, cu prilejul unui referendum care va fi organizat luna viitoare, în condițiile în care opinia publică din țara cantoanelor sprijină existența în continuare a banilor fizici, în pofida trecerii pe scară largă la plățile digitale, transmite Bloomberg, citată de Agerpres. Ideea are sprijinul a aproximativ 60% dintre alegători înaintea unui plebiscit...

Comisia Europeană nu observă nicio criză energetică în Ungaria după închiderea conductei Drujba

Comisia Europeană (CE) a respins miercuri afirmațiile privind existența unei crize energetice iminente, într-un conflict legat de suspendarea livrărilor de petrol rusesc prin Ucraina care a dus la un veto împotriva unor noi măsuri majore de sprijin pentru Kiev, relatează dpa, citată de Agerpres. 'Nu există un risc imediat pentru securitatea aprovizionării UE, atât Ungaria, cât și Slovacia deținând rezerve...

Germania renunță la o lege controversată privind încălzirea locuințelor. Cetățenii vor decide cum își încălzesc locuințele

Conservatorii și social-democrații la putere la Berlin au anunțat marți că au ajuns la un acord privind o nouă legislație privind eficiența energetică a clădirilor, îngropând practic o lege controversată introdusă de fostul ministru german al mediului, ecologistul Robert Habeck, notează AFP, citată de Agerpres. Intrată în vigoare în 2024, această lege susținută de Verzii din coaliția cancelarului Olaf Scholz...

Arabia Saudită mărește producția și exporturile de petrol, ca plan de rezervă la un eventual atac american asupra Iranului

Arabia Saudită a început să își majoreze producția și exporturile de petrol, în conformitate cu un plan de rezervă care vizează scenariul în care un atac american asupra Iranului ar perturba livrările de petrol din Orientul Mijlociu, au declarat miercuri pentru Reuters două surse din apropierea acestui dosar, notează Agerpres. Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că are în vedere...

ANF: 45 de probe de legume, fructe și cereale au fost depistate cu reziduuri de pesticide peste limita maximă admisă, în 2025

Doar 45 de probe de legume, fructe și cereale, dintr-un total de 4.092 probe analizate în cadrul Programului Național de Monitorizare a reziduurilor de pesticide în anul 2025, au fost neconforme, respectiv prezentau valori mai mari decât limita maxima admisă (LMA), potrivit datelor Autorității Naționale Fitosanitare (ANF), preluate de Agerpres. Din cele 4.092 de probe verificate în controlul oficial, 4.047...

Sistemul de Garanție-Returnare se apropie de 9 miliarde de ambalaje returnate

RetuRO, administratorul Sistemului de Garanţie-Returnare, anunţă că, de la lansarea sistemului în România, au fost colectate peste 8,9 miliarde de ambalaje, informează News.ro. ”Datele aferente primei luni a anului confirmă consolidarea procesului de colectare, într-un context în care volumul ambalajelor returnate îl poate depăşi pe cel al ambalajelor introduse pe piaţă în aceeaşi perioadă, pe fondul returnării produselor achiziţionate anterior....

CELE MAI CITITE