„Spartacus” din Rahova, trimis în judecată
Vasile Badea, cunoscut ca „Spartacus”, a fost trimis în judecată după scandalul provocat în ziua de Paşte în cartierul bucureştean din Rahova. El este acuzat de ultraj şi distrugere, după ce a avariat o maşină de poliţie, potrivit Mediafax.
Mai mult, el este acuzat că a lovit şi trei poliţişti care au avut nevoie de îngrijiri medicale....
Procurorul general: Olandezul fusese de patru ori în România
Procurorul general, Bogdan Licu, a declarat marți că suspectul olandez din cazul fetiței ucise în Dâmbovița, a mai fost de patru ori în România.
„Știm că a fost de cel puțin patru ori în țară. (…) Ne concentrăm pe traseul acestuia în România, încercăm să aflăm dacă a avut complici”, a precizat procurorul...
Zi-cheie în scandalul Tarom. UPDATE Mădălina Mezei, la ieșirea de la DNA: „Nu mai spun nimic. Am spus tot procurorilor”
➤➤➤ Scandalul TAROM continuă cu un nou episod, jucat în fața procurorilor DNA.
Ministrul Răzvan Cuc va fi audiat vineri, la DNA, în dosarul CFR
Procurorii anticorupție au deschis dosar penal in rem pentru abuz în serviciu, șantaj și primire de foloase necuvenite, în cazul demiterii fostului șef al CFR SA, Constantin Axinia, au declarat surse judiciare pentru G4Media.ro. În acest dosar ar urma să fie audiat vineri și ministrul demis al Transporturilor, Răzvan Cuc.
Fostul director general al...
Fostul șef DNA Călin Nistor, care susținea că Secția Specială este „un lucru bun”, se pensionează la 50 de ani
Fostul șef al DNA Călin Nistor a cerut Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să îi aprobe cererea de pensionare după ce a împlinit 25 de ani de activitate, perioada minimă de muncă pentru un magistrat, la finalul căreia acesta se poate pensiona. CSM va discuta cererea lui Nistor în ședința din 8 decembrie.
Călin...
Plenul CSM nu a reuşit nici a cincea oară validarea Adinei Florea
UPDATE: Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu a reuşit nici din a cincea încercare validarea Adinei Florea la şefia Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ).
Surse din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii au declarat pentru MEDIAFAX că decizia plenului pentru validarea Adinei Florea la şefia secţiei nu a putut fi luată nici...
Mario Iorgulescu poate fi arestat preventiv, a decis Tribunalul București
Mario Iorgulescu, acuzat de omor, poate fi arestat preventiv pentru 30 de zile, începând cu data încarcerării, a decis, vineri, o instanță a Tribunalului București.
Mandat de arestare în lipsă, anulat în martie
Curtea de Apel Bucureşti a anulat, pe 7 martie, un mandat de arestare în lipsă pe numele lui Mario...
Omul de afaceri Dragoş Săvulescu s-a predat la Napoli, în prezenţa avocatului
Omul de afaceri Dragoş Săvulescu, dat în urmărire internaţională după ce a fost condamnat la închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de plaje din Constanţa, s-a predat, luni, la o secţie din Napoli, în prezenţa avocatului său, au declarat, pentru Agerpres, surse din Poliţie.
Potrivit surselor citate, poliţiştii din Italia vor trimite actele privindu-l pe...
Din cauza „intensei reflectări în mass-media”, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș preia dosarul accidentului în care a fost implicat Chițoiu
Dosarul accidentului în care a fost implicat fostul ministru Daniel Chiţoiu, lider ALDE, preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş din cauza „intensei reflectări în mass-media”. La acest moment este începută urmărirea penală in rem pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, transmite News.ro.
„La data de 30.12.2019, conducerea Parchetului de...
NEWS ALERT | Nicoleta Ţînţ, aleasă preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii
Judecătorul Nicoleta Ţînţ a fost aleasă joi preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii.
De la ora 13.00 este programată o nouă şedinţă a Plenului, care are numeroase proiecte pe ordinea de zi.
În 10 decembrie, magistraţii s-au reunit, dar nu au reuşit să aleagă preşedintele, ci doar vicepreşedintele, în persoana procurorului Tatiana...



















