Recomandările CFR Călători pentru pasageri, pe timp de caniculă. Trenurile pot avea întârzieri, dar și probleme cu aerul condiționat
CFR Călători informează că din cauza valului de căldură pot apărea întârzieri în circulaţia trenurilor de călători şi că, în unele cazuri, instalaţiile de climatizare ar putea să nu mai asigure în parametrii optimi răcirea, recomandând călătorilor să se hidrateze permanent şi să aibă cel puţin o sticlă cu apă în bagaj; să aibă la ei medicaţia necesară afecţiunilor...
Traficul pe Valea Oltului se închide pe timpul zilei, începând de azi / CNAIR a anunțat rute ocolitoare
Circulaţia rutieră pe DN 7, Valea Oltului, se închide, începând de luni dimineaţă, timp de o lună. Maşinile nu pot circula în intervalul 06.00 – 20.00, cu excepţia celor al instituţiilor de intervenţie, care vor fi însoţite de echipaje ale constructorului. Riveranii beneficiază de două intervale speciale pentru a se putea duce/ întoarce de la serviciu. CNAIR a stabilit...
TAROM a anulat mai multe curse. Piloții nu au mai venit la muncă / Ministrul Transporturilor: Am cerut urgent măsuri / Delegaţia României a plecat spre summitul NATO de...
Compania TAROM a anunţat luni anularea a 10 curse ”din cauza indisponibilităţii temporare a membrilor echipajului de zbor”, după ce iniţial anunţase că trei curse sunt anulate, pe rutele Beirut, Cairo, Amman, însă multe alte curse către destinaţii interne sau către destinaţii din Europa figurau ca anulate. Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, anunţă, după ce mai multe curse Tarom au...
Sondaj INSCOP: Mai mult de jumătate dintre români consideră că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită și dau vina pe guvern
Mai mult de jumătate dintre români consideră că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită, în principal din cauza modului în care este guvernată, indică un sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro, care relevă că procentul pesimiştilor este în scădere faţă de septembrie 2023, când era aproape 70%. Peste o treime consideră că direcţia în care se îndreaptă ţara...
Poliţia Română, precizări despre OUG 84/ 2024: Nu toţi şoferii sunt testaţi, ci doar cei care au istoric de consum de susbstanţe interzise sau alcool, dacă au un ”comportament...
Poliţia Română transmite, sâmbătă, noi precizări despre OUG 84/ 2024 şi anunţă că nu toţi şoferii sunt testaţi, riscând astfel retragerea permisului, ci doar cei care au istoric de consum de susbstanţe interzise sau alcool, dacă au un ”comportament nefiresc” sau dacă se găsesc în vehicul sticle sau substanţe suspecte. De asemenea, pentru a se reduce timpul de aşteptare,...
O fetiță de trei ani, depistată pozitiv la consumul de substanțe interzise. Ea a ajuns la Spitalul Judeţean Constanţa cu stare de somnolenţă / Ce a declarat mama copilei
O fetiţă de trei ani a ajuns la Spitalul Judeţean Constanţa cu stare de somnolenţă, iar în urma analizelor a ieşit pozitivă la consumul de substanţe interzise. Ea a fost externată după 24 de ore, după ce starea acesteia s-a îmbunătăţit. Reprezentanţii DGASPC au declarat pentru News.ro că, potrivit relatărilor mamemi fetiţei, simptomele au apărut după ce a participat...
Ordonanța 84. Noi prevederi
Poliţia anunţă modificări legislative în ceea ce priveşte şoferii amendaţi contravenţional care refuză primirea procesului-verbal. Conform noilor prevederi, dacă persoanele sancţionate contravenţional sunt înregistrate de către poliţist cu mijloacele audio-video din dotare, în timp ce refuză să primească documentul, se consideră că procedura comunicării procesului-verbal a fost îndeplinită pe loc, nemaifiind nevoie ca procesul verbal să fie trimis la...
Un nou hub IT, aparținând BMW Group, s-a deschis la Cluj-Napoca: software produs în România pentru gigantul auto german
BMW Group face un pas semnificativ pe piața IT din România prin deschiderea unui nou centru de dezvoltare software la Cluj-Napoca. Acest proiect este menit să asigure transformarea digitală a BMW Group.
Astfel, BMW Group își extinde rețeaua internațională de centre IT și software, noua locație din Cluj-Napoca devenind un punct strategic în cooperare cu NTT DATA. BMW TechWorks România...
Podul Prieteniei va fi închis pe partea bulgară începând cu 9 iulie / Care este timpul estimat de finalizare a lucrărilor
Agenţia de Infrastructură Rutieră a Republicii Bulgaria a anunţat, joi, că lucrările pe Podul Prieteniei, în partea bulgară, vor începe în 10 iulie. Timpul estimat de finalizare a lucrărilor de reparaţie în această secţiune este de aproximativ 4 luni şi jumătate pentru fiecare dintre benzi, transmite News.ro.
”Lucrările pe partea bulgară a Podului Prieteniei (Giurgiu - Ruse) încep de pe...
Vasile Bănescu îşi anunţă plecarea din funcţia de purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române
Vasile Bănescu îşi anunţă, joi seară, plecarea din funcţia de purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, începând de vineri. El precizează că decizia este exclusiv personală. Funcţia de coordonator al Biroului de Presă al Patriarhiei va fi preluată de Adrian Agachi, ”un tânăr, dar rafinat teolog, cu riguroase studii în Marea Britanie”, relatează News.ro.
”Biroul de Presă al Patriarhiei...




















