Netanyahu are toate cele trei motive. Este inculpat într-un proces de corupție. Sondajele arată acum că aproximativ trei sferturi dintre israelieni vor ca el să demisioneze. Și a prezidat asupra unei eșecuri aproape inexplicabile, chiar și luând în considerare greșelile, incompetența și venalitatea.
Revenind acum un an la putere, după un scrutin norocos (opozitia i-a oferit victoria prin divizări idioate care au dus la aruncarea la gunoi a 6% din voturi), el a început un plan de „putinizare” a țării. Campania coaliției sale, de a elimina controlul asupra puterii executive, a declanșat cea mai mare mișcare de protest pe care Israelul a cunoscut-o vreodată, ducând la o scindare cu privire la care șefii structurilor de securitate au avertizat în zadar că slăbește securitatea națională, prin proiectarea vulnerabilității, și invită la atac.
Clădindu-și guvernul pe ultranaționaliști evrei și pe fanatici religioși, Netanyahu i-a lăsat pe extremiștii coloniști să provoace haos în Cisiordania, creând tensiuni care au distras grav armata în dimineața zilei de 7 octombrie. Frontiera cu Gaza era în mare parte neapărată atunci când mii de teroriști Hamas au spart gardul de frontieră.
Mai mult, Netanyahu a fost principalul susținător al unei idei care s-a întors împotriva sa într-un mod rar întâlnit în istorie: să permită unei mafii jihadiste sângeroase să conducă Gaza, pentru a-i diviza pe palestinieni și a slăbi Autoritatea Palestiniană moderată din Cisiordania, iar astfel reducând presiunea asupra Israelului pentru o soluție cu două state.
Acești bizari „tovarăși de pat” ai lui Netanyahu s-au dovedit a fi violatori în masă și ucigași de copii, care au dezmembrat și ars de vii întregi familii în casele lor, au răpit sute de sugari și supraviețuitori ai Holocaustului, i-au dus în tuneluri și subsoluri din Gaza și au lăsat în urmă un bilanț apocaliptic de 1.200 de morți. Cumva, armata a avut nevoie de cea mai mare parte a unei zile pentru a ajunge în teren; gura lui Netanyahu nu s-a auzit până la căderea nopții.
A fost cea mai sângeroasă zi pentru evrei, de la Holocaust încoace, și cu mult peste cel mai colosal dintre rateurile de strategie și execuție din istoria sionismului. Imaginile cu copii carbonizați, trupurile goale ale femeilor violate, relatări ale cruzimii care au rezultat din înregistrările audio și video, țipetele înfricoșate ale copiilor, urmate de împușcături și apoi liniștea sinistră – acestea nu vor fi niciodată uitate de israelieni.
Poate că li se pare ciudat americanilor, al căror sistem este diferit și al căror ultim președinte a încercat să rămână în funcție chiar și după pierderea unor alegeri, dar în sistemele parlamentare liderii nu ar trebui să supraviețuiască după un dezastru de asemenea nivel. Își depun mandatul – așa cum îl îndeamnă practic majoritatea israelienilor să facă.
Totuși, a devenit din ce în ce mai evident că Netanyahu ar prefera să-și roadă brațul și să-și scoată ochii decât să renunțe la poziția care îi permite să umble prin capitalele occidentale pe cheltuiala contribuabililor – de obicei, cu soția alături – în cadrul unor vizite oficiale artificial prelungite, în realitate expediții de shopping. Mai probabilă pare o convertire în masă la iudaism a conducerii Hamas.
La puținele conferințe de presă pe care Netanyahu a îndrăznit să le țină, a evitat cu contorsiuni baritonale întrebările insistente. La un moment dat, a făcut inima națională să tresară puțin, atunci când a spus că poartă „responsabilitate” – doar pentru a adăuga: „pentru viitorul țării”.
Asistenții săi explică faptul că, având în vedere operațiunea militară a Israelului pentru doborârea de la putere a Hamas, în Gaza – operațiune care ar putea dura un an sau mai mult, completează tot ei – Netanyahu trebuie să rămână, războiul primând asupra politicii. Rezultatul a fost crearea de meme precum: „nu oferi o masă copioasă înainte de a o termina” și „nu-ți părăsi soțul abuziv înainte a termina bătaia”.
Comentatorii mai serioși se burzuluiesc folosind diverse scheme pentru a-i forța pe aliații lui Netanyahu să-l părăsească pe cale parlamentară și să scape țara de această nefericire.
