Pentru a opri avansul Rusiei, Kievul are nevoie de mai mulți soldați pe teren, notează Foreign Affairs. O analiză semnată de Alex Crowther (colonel în retragere și senior fellow la Center for European Policy Analysis), Jahara Matisek (lt-col. în US Air force, profesor la Naval War College și Research Fellow la European Resilience Initiative Center) și Phillips P. O’brien (șeful School of International Relations și profesor de studii strategice la University of St. Andrews).
<< Tabuul a fost rupt, în Europa. Acum doar câteva luni, ar fi fost de neconceput ca liderii europeni să propună trimiterea de trupe europene în Ucraina. Dar pe 26 februarie, președintele francez, Emmanuel Macron, a declarat că desfășurarea forțelor europene în Ucraina nu poate fi exclusă. De atunci, și alți oficiali europeni s-au alăturat corului; ministrul finlandez al Apărării și ministrul polonez al Afacerilor Externe au sugerat că forțele țărilor lor ar putea ajunge în Ucraina. Aceste comentarii, combinate cu sprijinul existent în statele baltice pentru astfel de măsuri, arată că există un bloc în creștere de țări deschise la o intervenție europeană directă în război.
Aceste comentarii explozive sunt motivate de dinamica schimbătoare a conflictului. Dezbaterile din Congresul SUA privind trimiterea de ajutor militar către Ucraina au fost un dezastru. Un nou pachet de ajutor este în sfârșit pe cale să fie aprobat, dar luni de zile de amânare în Washington i-au dezamăgit pe europeni și au dat speranțe Moscovei că rezoluția occidentală de a susține Kievul se clatină. Forțele ruse – întărite cu echipamente din China, Iran și Coreea de Nord – au profitat de lipsa sprijinului militar american pentru Ucraina, intensificând atacurile lor asupra civililor și infrastructurii non-militare. La începutul lunii aprilie, știind că Ucraina are stocuri insuficiente de muniție antiaeriană, Rusia a lansat un atac cu rachete care a distrus cea mai mare centrală electrică din regiunea Kievului. Anterior, în martie, forțele ruse au vizat o hidrocentrală în Dnipro și alte echipamente electrice în jurul Hersonului, subminând industria ucraineană și făcând economia țării mai dependentă de rețeaua electrică europeană. Deteriorarea ulterioară a infrastructurii critice, a centralelor nucleare și a terenurilor agricole va crește dramatic costurile de reconstrucție, pentru care partenerii din Vest ai Ucrainei vor trebui probabil să suporte o mare parte din factură.
Pe măsură ce forțele ruse își accelerează avansul, posibilitatea ca acestea să spargă apărarea ucraineană de-a lungul frontului estic și să pună în pericol controlul Ucrainei asupra Harkovului sau chiar al Kievului pune Europa în fața unei amenințări de securitate pe care nu o poate ignora. O victorie rusă în Ucraina ar valida ambițiile revizioniste ale președintelui Vladimir Putin și credința în slăbiciunea intrinsecă a Occidentului. Ar permite Kremlinului să mențină Rusia pe picior de război — o abordare la nivelul societății pe care țările europene nu ar putea-o egala. Nu există motive să ne așteptăm ca Putin să se oprească la Ucraina. A numit destrămarea Uniunii Sovietice „cea mai mare catastrofă geopolitică” a secolului al XX-lea, deplângând faptul că „zeci de milioane dintre conaționalii și compatrioții noștri s-au găsit în afara teritoriului rusesc”. Statele baltice sunt în pericol, la fel și Polonia: anul trecut, fostul prim-ministru rus și loial al lui Putin, Dmitri Medvedev, a descris statele baltice drept „provinciile noastre” (adică rusești) și Polonia ca fiind „ocupată temporar” (de către NATO).
Prin amenințarea de a trimite trupe, țările europene încearcă să perturbe această traiectorie îngrijorătoare. Însă pentru a schimba cu adevărat rezultatul în Ucraina țările europene trebuie să facă mai mult decât să vorbească despre desfășurări. Dacă Statele Unite continuă să întârzie ajutorul, și în special dacă în noiembrie va fi ales președinte Donald Trump (care a promis să încheie războiul din Ucraina în 24 de ore, presupunând că îi va permite lui Putin să-și păstreze câștigurile necinstite), Europa va fi singurul apărător al Ucrainei. Liderii europeni nu își pot permite să lase disfuncționalitatea politică americană să dicteze securitatea europeană. Ei trebuie să ia în considerare serios trimiterea de trupe în Ucraina pentru a oferi suport logistic și formare, pentru a proteja granițele și infrastructura critică a Ucrainei, sau chiar pentru a apăra orașele ucrainene. Trebuie să-i arate clar Rusiei că Europa este dispusă să protejeze suveranitatea teritorială a Ucrainei. Este mai bine să accepte și să abordeze acum realitatea cruntă a situației din Ucraina decât să-i lase Rusiei ușa deschisă pentru a-și accelera avansul imperial.
Schimbă sucbiectul
Ideea ca trupe europene să fie desfășurate în Ucraina a stârnit obiecții previzibile. Kremlinul a fost indignat de declarațiile recente ale lui Macron și ale altora, avertizând asupra unui război – poate unul nuclear – cu întreaga Europă. Washingtonul și Berlinul au răspuns, de asemenea, furios. Atât Germania, cât și Statele Unite au limitat strict ajutorul pe care l-au oferit Ucrainei pe tot parcursul războiului, agonizând că Rusia ar putea să-și pună în aplicare amenințările de escaladare, și au criticat aspru statele europene mai belicoase pentru ceea ce consideră a fi o provocare inutilă.
O astfel de opoziție nu diminuează beneficiile pe care trupele europene le-ar aduce în Ucraina, iar faptul că Berlinul, Moscova și Washingtonul au reacționat atât de puternic arată de ce este atât de important să avem această discuție. Liderii europeni au demonstrat că este posibil să se iasă dintr-o dezbatere unilaterală de escaladare care, până acum, a lucrat în avantajul Rusiei. În modelul anterior, Moscova amenința cu escaladarea, iar Berlinul și Washingtonul răspundeau cu cuvinte și acțiuni menite să dezescaladeze—o dinamică însă care împiedică atât Germania, cât și Statele Unite să trimită sistemele de rachete mai avansate de care Ucraina are cu disperare nevoie. Acum, Europa este cea care emite amenințări, iar Rusia cea car arată profund inconfortabil.
Prea mulți politicieni și comentatori din Statele Unite și Europa repetă argumentele lui Putin, avertizând că orice fel de intervenție externă în Ucraina ar duce la Al Treilea Război Mondial. În realitate, trimiterea de trupe europene ar fi un răspuns normal la un conflict de acest gen. Invazia Rusiei a perturbat echilibrul regional de putere, iar Europa are un interes vital în corectarea acestui dezechilibru. Calea evidentă de a face acest lucru este de a oferi un sprijin vital armatei ucrainene, care ar putea fi din nou lăsată la greu de Statele Unite, iar cel mai bun sprijin ar consta în soldații europeni. Cu excepția cazului în care politica din Statele Unite se schimbă, Ucraina va avea nevoie de surse alternative de asistență pentru a-și continua lupta – Europa este susținătorul natural.
Trimite trupe
Forțele europene ar putea efectua operațiuni fie non-combat, fie de luptă menite să reducă presiunea de pe Ucraina. O misiune strict non-combat ar fi cea mai ușor de acceptat în majoritatea capitalelor europene. Forțele europene ar putea să preia funcțiile logistice ale ucrainenilor, cum ar fi menținerea și repararea vehiculelor de luptă. Stând la vest de râul Nipru – o barieră naturală care protejează o mare parte din Ucraina de avansurile rusești -, forțele europene ar demonstra că nu sunt acolo să ucidă soldați ruși, anticipând acuzația inevitabilă a Rusiei, de agresiune europeană. Unele vehicule ucrainene sunt deja trimise în Germania, Polonia și România pentru reparații semnificative, dar efectuarea acestei sarcini mai aproape de front ar accelera procesul, ar reduce timpul în care echipamentele sunt scoase din luptă și ar elibera mai multe forțe ucrainene pentru sarcini de luptă. Consilierii militari francezi, polonezi și alți europeni ar putea, de asemenea, să ofere instruire letală și neletală în interiorul Ucrainei pentru a profesionaliza și mai mult armata țării. Dacă mobilizarea suplimentară extinde armata ucraineană în anul următor – ceea ce pare probabil -, va fi în mod particular utilă creșterea capacității de a instrui noi recruți în interiorul Ucrainei.
Desigur, forțele europene ar putea face mai mult decât să repare și să instruiască. Cea mai limitată formă de misiuni de luptă europene ar putea rămâne totuși la vest de râul Nipru și să aibă un caracter defensiv. Una dintre astfel de misiuni ar putea implica întărirea capacităților de apărare aeriană ale Ucrainei în această regiune prin desfășurarea de personal, furnizarea de echipamente sau chiar preluare de comandă și control asupra sistemului ucrainean de apărare aeriană. Riscurile de escaladare ar fi minime, deoarece forțele europene ar avea puține șanse să-i ucidă pe piloții militari ruși care lansează muniții în Ucraina din spațiul aerian belarus și rusesc. Însă ar ajuta la doborârea rachetelor de croazieră și a dronelor. Făcând acest lucru, bateriile de apărare aeriană conduse de europeni ar elibera mai multe trupe ucrainene pentru a proteja forțele aproape de liniile frontului, în timp ce ar și frustra tentativele rusești de distrugere a infrastructurii critice și de înfricoșare a populației ucrainene pentru a o determina să se predea. Forțele europene ar putea efectua și alte sarcini defensive și umanitare, cum ar fi deminarea și dezamorsarea munițiilor rusești neexplodate. Preluarea acestor activități de către personalul ucrainean ar ajuta la protejarea civililor și la susținerea recuperării economice a Ucrainei, deoarece fermierii se chinuie acum să planteze și să recolteze pe câmpuri pline de mine și alte muniții neexplodate.
Un alt rol de luptă – care, la fel ca o misiune de apărare aeriană, probabil că nu ar angaja forțele rusești – ar implica patrularea unor părți ale graniței ucrainene unde trupele ruse nu sunt desfășurate, cum ar fi coasta Mării Negre și granițele cu Belarus și Transnistria (o regiune separatistă din Moldova ocupată de forțele rusești). Păzirea acestor flancuri ar elibera mai mult de 20.000 de militari ucraineni (plius armele și munițiile pe care le poartă) pentru a lupta pe fronturi. De asemenea, ar reduce probabilitatea deschiderii unui nou front de-a lungul acestor granițe, deoarece Rusia cu siguranță ar căuta să evite extinderea războiului atacând alte armate europene. Forțele europene ar putea, de asemenea, să ajute la securizarea celor trei porturi rămase Ucrainei la Marea Neagră, care sunt vitale atât pentru economia ucraineană, cât și pentru securitatea alimentară globală, eliberând astfel și mai mulți soldați ucraineni. Orice fel de operațiune europeană în Ucraina ar avea și o încărcătură emoțională. Prezența trupelor europene ar crește moralul poporului ucrainean și l-ar asigura că viitorul țării sale este în Europa.
În fine, Europa trebuie să ia în considerare o misiune de luptă directă care să ajute la protejarea teritoriului ucrainean la vest de Nipru. În plus față de reducerea poverii armatei ucrainene în aceste regiuni, prezența trupelor europene ar face improbabil avansul forțelor rusești peste râu, protejând astfel de cucerire o mare parte din Ucraina. Una dintre posibilele ținte ale Rusiei este Odesa, principalul port al Ucrainei, prin care sunt expediate majoritatea exporturilor țării. Dacă trupele ruse s-ar apropia de oraș, forțele europene din zonă ar avea dreptul să se apere trăgând asupra soldaților care avansează. Ar putea ajuta la înfrângerea unei ofensive rusești care, dată fiind poziția strategică a Odessei, ar putea strangula economia ucraineană și poziționa forțele ruse pentru o posibilă invadare a Moldovei. Moscova ar încerca să prezinte drept o agresiune europeană orice răspuns letal la un atac rusesc, dar Rusia ar fi responsabilă pentru orice escaladare.
Putin, lăsat în dezavantaj
Riscul ca desfășurarea de soldați europeni în Ucraina, în orice capacitate, să escaladeze conflictul este exagerat. Rusia are foarte puțin spațiu pentru a-și intensifica atacurile convenționale, în afara desfășurării de arme biologice sau chimice. A pierdut deja peste 90% din armata sa antebelică, cu sute de mii de victime, zeci de mii de vehicule de luptă distruse și majoritatea sistemelor sale de arme avansate folosite în atacuri asupra Ucrainei. Sancțiunile au făcut producția de arme rusești mai dificilă și costisitoare, iar desfășurarea trupelor în Ucraina a lăsat Rusia cu forțe aproape insuficiente pentru a păzi restul granițelor sale lungi, cu atât mai puțin pentru a monta o operațiune semnificativă împotriva altor state europene. În ianuarie 2022, armata rusă era larg considerată a doua ca mărime, după cea a SUA; astăzi, poate că nu mai este nici măcar cea mai puternică armată din Ucraina. Dar dacă liderii europeni i-ar permite Rusiei să câștige în Ucraina, concluzia lui Putin va fi că recurgerea la amenințări nucleare ar putea permite cucerirea altor țări fără a provoca un răspuns militar european.
Întrebarea reală este dacă Rusia ar folosi cu adevărat arme nucleare în caz că forțele europene intră în Ucraina. Se poate spune că asta este deja discutabil, având în vedere că forțe speciale din țări occidentale operează deja în Ucraina. Moscova folosește în mod regulat un discurs agresiv împotriva membrilor NATO, dar până acum au fost doar vorbe fără acțiune, evitând contactul cu forțele NATO și concentrându-se în schimb pe țările vecine din afara alianței, cum ar fi Georgia și Ucraina, pe care le poate lovi în siguranță. Putin a amenințat încă din 2014 că va ataca Polonia, România și statele baltice, iar în anii care au urmat a amenințat să invadeze Finlanda și Suedia pentru aderarea la NATO, Norvegia pentru găzduirea de trupe suplimentare americane, Polonia și România pentru adăpostirea unităților de apărare cu rachete balistice, și „orice țări europene” care permiteau desfășurarea de rachete americane pe teritoriul lor. În ultimul deceniu și jumătate, Kremlinul a amenințat sau a organizat jocuri de război care simulează utilizarea armelor nucleare împotriva Danemarcei, Poloniei, Suediei, Ucrainei, Regatului Unit, statelor baltice, Uniunii Europene în ansamblu și, desigur, NATO și Statelor Unite. De la un punct, liderii europeni trebuie să ignore zvâcnirile lui Putin, care sunt doar propagandă bazată pe nuanța nefondată că NATO vrea să atace sau să invadeze Rusia.
În cele din urmă, Rusia nu își poate permite să lupte simultan împotriva mai multor țări europene, cu atât mai puțin să înceapă un război nuclear. Fapt elocvent, țările cel mai probabil să fie vizate într-un atac nuclear – acelea care se învecinează cu Rusia, în special Polonia și statele baltice – sunt și cel mai puțin preocupate de această perspectivă, dar se tem pe bună dreptate de agresiunea unei armate ruse convenționale reconstituite, susținută de un succes în Ucraina. Europa este mult mai bogată, este mai avansată din punct de vedere tehnologic și are o populație mult mai mare decât Rusia. Moscova știe că nu poate câștiga provocând întregul continent și încearcă să evite intervenția militară a SUA care, foarte probabil, ar urma dacă forțele ruse ar invada o țară NATO și ar declanșa Articolul 5 al Cartei Alianței.
În schimb, Rusia își bazează speranțele de victorie aproape în întregime pe ideea că Europa va trata Ucraina ca pe o entitate separată de restul continentului. Până acum, speranțele sale s-au împlinit. Liderii europeni au tolerat genul de atacuri asupra Ucrainei care ar fi declanșat un răspuns unitar european dacă s-ar fi produs asupra oricărui stat membru NATO sau UE. Această atitudine i-a permis Rusiei să intensifice războiul în Ucraina, având certitudinea că restul Europei va păstra distanța.
Apariția forțelor europene în Ucraina ar schimba aceste calcule. Moscova ar trebui să se confrunte cu posibilitatea că escaladarea europeană ar putea face războiul de necâștigat pentru Rusia. Mai mult, un răspuns condus de Europa ar submina propaganda rusă, conform căreia intervenția țărilor NATO în Ucraina este doar o manevră americană pentru a submina Rusia. Narativul conform căruia NATO este agresorul în acest război este popular în multe părți ale lumii, iar contracararea sa ar putea ajuta Europa să izoleze și mai mult Moscova atât din punct de vedere diplomatic, cât și economic. Și pentru că forțele europene ar acționa în afara cadrelor NATO și a teritoriului NATO, orice pierderi nu ar declanșa un răspuns în baza Articolului 5 și nu ar atrage implicarea SUA. Adversarul Rusiei nu ar fi NATO, ci o coaliție de țări europene care caută un echilibru împotriva unui imperialism rusesc gol-goluț.
Ucraina face tot ce îi stă în putință, dar are nevoie de ajutor – ajutor pe care țările europene sunt capabile și tot mai dispuse să-l ofere. În loc să forțeze escaladarea rusă, prezența trupelor europene e mai probabil să prevină răspândirea conflictului și să împiedice producerea altor daune economiei și infrastructurii Ucrainei. Liderii europeni nu trebuie să urmeze dictatele unor State Unite tot mai nestatornice cu privire la modul în care ar trebui purtată bătălia în Ucraina; ei pot și ar trebui să decidă singuri cum să asigure cel mai bine libertatea și securitatea continentului. Europa trebuie să facă tot ce este necesar pentru a-și proteja propriul viitor, iar asta începe prin a se asigura că Ucraina câștigă acest război. >>
