Ce au discutat Ciucă și Zelenski în cadrul întâlnirii de la Kiev

În cadrul întâlnirii dintre premierul Nicolae Ciucă și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, de marți, de la Kiev, a fost examinată și diminuarea efectelor negative ale războiului asupra economiei ucrainene, în particular în ce priveşte posibilităţile de realizare a exporturilor de cereale şi produse de origine animală, precizează Guvernul într-un comunicat.

”Printre altele, premierul Ciucă a menţionat, ca măsură concretă de sprijin, liberalizarea temporară de către România pe teritoriul naţional a transportului rutier de marfă efectuat de operatorii ucraineni începând cu 5 aprilie 2022, începerea reabilitării unei căi ferate cu ecartament larg în portul Galaţi pentru facilitarea accesului direct al garniturilor feroviare din Ucraina şi Republica Moldova şi scurtarea timpului de transbordare a mărfurilor, analizarea posibilităţii creşterii capacităţilor de tranzit prin punctele de trecere a frontierei comune şi facilitarea extinsă a controlului sanitar-veterinar la aceste puncte, extinderea capacităţilor de preluare de mărfuri din Ucraina prin portul Constanţa”, se mai arată în comunicat.

Potrivit documentului citat, premierul român a subliniat, totodată, importanţa dezvoltării conectivităţii între România şi Ucraina prin deschiderea de noi puncte de trecere a frontierei, evidenţiind rolul esenţial jucat în prezent de punctul de trecere Iscaccea-Orlivka, deschis în 2020.
De asemenea, o importanţă deosebită a fost acordată analizării opţiunilor de valorificare a potenţialului de cooperare în domeniul energetic.

”Prim-ministrul României a subliniat faptul că România este disponibilă şi interesată să participe substanţial la procesul de reconstrucţie post-conflict a Ucrainei, în funcţie de parametrii şi priorităţile definite de autorităţile ucrainene, urmând a fi stabilit un dialog bilateral dedicat, concret pe acest subiect. Pe palier bilateral, premierul Ciucă a transmis dorinţa avansării relaţiei româno-ucrainene la un nivel superior, pornind de la potenţialul de cooperare existent, interesele comune de securitate şi solidaritatea între cele două popoare, manifestată cuprinzător, în mod concret, de la declanşarea agresiunii ruse. Prim-ministrul României a arătat că deschiderea şi compasiunea poporului român faţă de semenii din Ucraina reprezintă nu numai imaginea ataşamentului la valori comune, ci şi un veritabil mandat pentru autorităţile celor două state de a îmbogăţi şi eleva relaţia bilaterală”, se mai arată în comunicatul executivului.

De asemenea, premierul Ciucă a discutat cu înalţii oficiali ucraineni şi cu privire la dosarul transnistrean, inclusiv în contextul ultimelor evoluţii.

”Toţi interlocutorii ucraineni au mulţumit Guvernului României şi cetăţenilor români pentru sprijinul acordat în diverse domenii de interes direct pentru partea ucraineană şi pentru solidaritatea manifestată, cu multă empatie, încă de la declanşarea agresiunii militare ruse. Aceştia au prezentat evoluţiile din teren ale confruntării militare şi necesităţile de sprijin pe mai multe planuri. Au salutat şi susţinut disponibilitatea de a crea un nou profil partenerial, superior, pe toate dimensiunile, pentru relaţia bilaterală româno-ucraineană şi au asigurat cu privire la respectarea drepturilor identitare ale etnicilor români”, a mai transmis Guvernul.

Premierul Nicolae Ciucă, preşedintele Camerei Deputaţilor şi ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, au făcut, marţi, o vizită oficială în Ucraina. Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu Volodimir Zelenski, cu premierul Ucrainei şi cu preşedintele Radei Supreme.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here