Ce dezvăluie criza energetică a Europei

„Societățile care nu pot accepta prețurile actuale ale energiei este puțin probabil să se pregătească în mod adecvat pentru tranziția ecologică, indiferent de promisiunile pe termen lung, privind obiectivul zero net. În schimb, este probabil să acționeze prea târziu și, prin urmare, prea brusc, ceea ce va fi nu numai costisitor din punct de vedere economic, ci și insuportabil din punct de vedere politic”, scrie Daniel Gros, pentru Project Syndicate.

<< Luna aceasta reprezintă o piatră de hotar importantă în lupta împotriva încălzirii globale – și nu numai datorită Conferinței Națiunilor Unite privind schimbările climatice (COP26), care se desfășoară în prezent la Glasgow. Deși, în perioada premergătoare reuniunii, multe țări anunțaseră obiective ambițioase de reducere a emisiilor, termenul acestora este adesea prelungit cu o generație, până în 2050 sau chiar 2060.

Între timp, guvernele din Europa și din alte părți se confruntă cu o criză energetică, în  imediat, sub forma creșterii prețurilor la gaz și petrol. Modul în care reacționează la aceasta va dezvălui mult mai mult decât angajamentele lor de zero net, pe termen lung, din perspectiva capacității lor de a gestiona provocările concrete ale tranziției ecologice.

Actuala creștere a prețului energiei este un caz clasic de accident care aștepta să se întâmple. Anii cu prețuri scăzute, combinate cu presiunea de reglementare asupra băncilor pentru a-și reduce expunerea la industriile brune, au deprimat în mod natural investițiile în combustibilii fosili. O revenire mai rapidă decât se aștepta din recesiunea COVID-19, plus vremea oarecum mai rece în emisfera nordică, au fost, prin urmare, suficiente pentru a crește prețurile la cele mai înalte niveluri din ultimii zece ani.

Prețurile ridicate la combustibilii fosili sunt, în principiu, factori ideali ai unei tranziții ecologice, deoarece fac energia regenerabilă mai competitivă. Dar problema este că consumatorii s-au obișnuit cu prețurile mici și acum sunt foarte furioși pentru creșterea bruscă.

Fenomenul nu este nou. Multe țări din Europa Centrală și de Est s-au confruntat cu o problemă similară atunci când au pierdut accesul la surse ieftine de energie din Uniunea Sovietică, la începutul anilor 1990. Până atunci, prețurile la energie în regiune fuseseră atât de mici încât majoritatea clădirilor nu erau izolate corespunzător, iar încălzirea nici măcar nu era contorizată. Trecerea la prețurile de piață a cauzat probleme deosebit de acute pentru un număr mare de pensionari care locuiau în apartamente proaste, deoarece pensiile lor au ajuns brusc mai mici decât facturile la încălzire.

Pentru majoritatea economiștilor, soluția era clară: guvernele trebuia să ridice prețurile energiei la nivelul pieței și să folosească o parte din veniturile crescute pentru a plăti gospodăriilor mai sărace o sumă forfetară, în vederea acoperirii costului mai mare. Toate marile instituții multilaterale și europene – inclusiv Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și Comisia Europeană – au susținut această abordare, iar guvernele regiunii au implementat-o ​​treptat.

Europa Centrală și de Est nu a rezolvat încă pe deplin problema – locuințele rămân mai puțin eficiente din punct de vedere energetic decât în ​​Europa de Vest – dar majoritatea țărilor din regiune au făcut progrese substanțiale. O lecție interesantă care decurge din experiența lor diferită este că natura/calitatea guvernării unei țări influențează puternic rata de îmbunătățire a eficienței energetice.

De exemplu, Estonia, care deseori se află în fruntea clasamentelor regionale în materie de guvernanță, și-a sporit eficiența energetică mai rapid decât unele țări din Balcanii de Vest, unde calitatea guvernanței este mult mai slabă și persistă distorsiuni ale pieței energiei. În Bulgaria, aproximativ 33% din populație declară că se simte în imposibilitatea de a-și menține casa suficient de caldă – un element cheie în definiția Uniunii Europene a sărăciei energetice. În Estonia, ponderea corespunzătoare este mai mică de 3%, în ciuda faptului că acolo iernile durează mult mai mult și numărul de grade-zi de încălzire este cu peste 50% mai mare decât în Bulgaria.

Creșterea treptată a prețurilor la energie, oferind în același timp sprijin pentru creșterea veniturilor celor nevoiași, pare simplă, dar este greu de pus în practică. Vor exista întotdeauna grupuri în societate care au alte pretenții valide pentru sprijinirea veniturilor, iar creșterea constantă a prețurilor în timp necesită intervenții atente și limitate, pe piața energiei. Confruntarea cu o creștere semnificativă a prețurilor la energie – așa cum se întâmplă acum în multe țări europene – este mereu un test nu numai pentru guvern, ci și pentru societate, în ansamblu.

O caracteristică cheie a unei societăți reziliente este capacitatea acesteia de a evita acumularea de vulnerabilități, inclusiv în sectorul energetic. Spania, unde guvernul intră în panică în fața prețurilor puternic mai mari ale energiei electrice casnice, oferă un exemplu izbitor. Anterior, guvernul încurajase familiile să încheie contracte de energie electrică la prețuri spot, ceea ce părea o afacere grozavă când prețurile au fost scăzute, în ultimii ani. Dar astfel de aranjamente devin insuportabile din punct de vedere politic atunci când prețurile spot se dublează sau se triplează brusc.

În mod similar, creditele ipotecare cu rată variabilă au fost foarte populare în multe țări, în perioada cu rate scăzute ale dobânzilor și care a precedat criza financiară globală, dar aceste produse s-au dovedit extrem de dăunătoare atunci când ratele au crescut, în 2008-2009. Dar guvernul spaniol își dublează acum greșeala anterioară, promițând că gospodăriile nu vor plăti mai mult pentru electricitate decât în 2018.

Dilema energiei electrice a Spaniei evidențiază costul perioadelor prelungite de prețuri scăzute la energie. Din punct de vedere politic, desigur, sunt foarte convenabile. Dar ele determină firmele și indivizii să construiască modele de afaceri și mijloace de trai bazate pe energie ieftină, făcând astfel mult mai dificilă orice eventuală ajustare în sus a prețurilor.

Mișcarea „vestelor galbene”, din Franța, adesea citată ca un obstacol în calea politicilor ecologice, oferă un alt exemplu. Revolta, care a început în 2018, a constat în principal din oameni ale căror locuri de muncă și stil de viață depindeau de naveta cu mașina – și, prin urmare, de benzina ieftină. Ei reprezentau o mică parte din societatea franceză (numărul de activiști cu vestele galbene a rămas scăzut), dar unul foarte vocal.

În cazuri ca acestea, întrebarea pentru sistemele politice este cum să aibă grijă de o mică minoritate ale cărei mijloace de trai este amenințată de schimbare. Răspunsul ușor este să le acorzi subvenții pentru combustibil. Dar subvențiile nu sunt o soluție viabilă pe termen lung, deoarece guvernul va trebui să le majoreze de fiecare dată când costul navetei cu mașina crește, așa cum e cazul în orice scenariu de decarbonizare.

Concluzia este simplă: societățile care nu pot accepta prețurile actuale la energie este puțin probabil să se pregătească în mod adecvat pentru tranziția ecologică, indiferent de promisiunile lor, privind emisii zero net, pentru 2050 sau ulterior. În schimb, este probabil să acționeze prea târziu și, prin urmare, prea brusc, ceea ce va fi nu numai costisitor din punct de vedere economic, ci și insuportabil din punct de vedere politic. >>

ALEGERI ÎN FRANȚA | În campanie, Macron va juca, din nou, cartea de apărător al UE